Parlamentul se reuneşte pentru rectificarea bugetară; majorarea cu 40% a punctului de pensie – principalul amendament
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 septembrie 2020, 12:50
Plenul Parlamentului se va reuni marţi pentru dezbaterea proiectelor privind rectificarea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe acest an, care includ amendamentul PSD referitor la creşterea punctului de pensie cu 40%.
Şedinţa va începe la 13,00.
Miercuri, Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat raport de adoptare rectificării bugetare, cu 20 de voturi ‘pentru’ şi unul ‘împotrivă’, adoptând un amendament al PSD care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14% şi rămâne în vigoare creşterea acestuia cu 40%, prevăzută în legea sistemului public de pensii.
Alte amendamente ale PSD adoptate de comisii se referă la majorarea cu 1 miliard de lei a sumelor repartizate UAT-urilor; la suplimentarea cu 5,635 milioane de lei a bugetului Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţionarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii, precum şi la suplimentarea cu 67 milioane de lei a bugetului Ministerul Agriculturii, pentru finanţarea Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.
Totodată, la propunerea PSD, s-a aprobat şi majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru programul Start-Up Nation şi a bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. Plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB, mai prevede un amendament adoptat de comisii.
La dezbaterile din comisii nu au participat parlamentarii PNL.
Luni, premierul Ludovic Orban a declarat că bugetul ”nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă” şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară.
‘Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă. În urma zilei negre de la Parlament în care pesediştii din Comisia de buget-finanţe au adoptat nişte modificări la ordonanţa de rectificare, la ora actuală România se află într-un pericol extrem de mare. Fac apel către toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru ca asta va atrage consecinţe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiţii, fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Ori cred că e de ajuns şi trebuie pus punct acestui mod iresponsabil de a face politică’, a afirmat Ludovic Orban.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că social-democraţii rămân consecvenţi şi vor vota în Parlament creşterea pensiilor conform legii.
‘Rămânem consecvenţi! Mâine (marţi-n.r.) vom vota în Parlament creşterea pensiilor conform legii! Iohannis şi Orban au umilit destul persoanele în vârstă! I-aţi fugărit cu poliţia şi i-aţi amendat în starea de urgenţă! I-aţi ţinut la cozi în faţa spitalelor, fără acces la tratament! I-aţi ţinut fără medicamente esenţiale, aşa cum este Euthyrox, iar acum vă plângeţi că se îmbolnăvesc! Nu le-aţi dat nicio mască din cele promise, dar îi amendaţi dacă nu au! Ajunge! Orice guvern normal la cap îşi respectă seniorii. Nu îşi bate joc de ei. Sunt părinţii şi bunicii noştri. Sunt oamenii care v-au crescut, nu povara de care nu ştiţi cum să scăpaţi mai repede acum. N-aţi făcut nimic pentru ei. Aplicaţi legea măcar. Opriţi-vă din furat şi veţi avea bani pentru pensii! Sunt 5 milioane de pensionari care aşteaptă să li se facă dreptate. Să-i vedem mâine pe cei care se opun acestei dreptăţi’, a scris Ciolacu pe Facebook.
Sursa – Agerpres / Redactor – Daniel Țăndăreanu