TULCEA: Candidatul Pro România pentru Primăria orașului, Ştefana Zibileanu, și-a propus deschiderea unei noi creșe
Publicat de Doina Sirbu, 10 septembrie 2020, 15:48
Candidatul Pro România pentru Primăria Tulcea, Ştefana Zibileanu, a declarat că are un proiect propriu de modernizare a punctelor de colectare a gunoiului menajer, cu platforme subterane care să înlocuiască actualele containere plasate în incinte îngrădite.
Candidatul Pro România a mai promis şi construirea unei creşe.
„Este puțin mai mult, dar Tulcea are nevoie de mai multe creșe. De aceea, în calitate de candidat la Primăria Municipiului Tulcea, mi-am propus deschiderea unei noi creșe pe strada Balizei, cu 72 de locuri care sperăm să diminueze numărul cererilor de creșe care se află în acest moment”, a declarat candidatul Pro România pentru Primaria Tulcea, Ştefana Zibileanu, într-o dezbatere la Radio Constanţa.
Foto – unsplash.com