O persoană decedată a fost găsită în zona orașului Sulina
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 august 2020, 10:49
În dimineața zilei de 30 august a.c., polițiștii tulceni au fost sesizati cu privire la faptul că o persoană pluteste pe apele Mării Negre, în zona orașului Sulina.
Echipajele medicale sosite la fața locului, au declarat decesul persoanei în cauză.
La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență.
Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), efectuând cercetari pentru stabilirea identității bărbatului, precum si a tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul, informează IPJ Tulcea.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă