Centrele de transfuzie sanguină din întreaga ţară vor fi deschise sâmbătă
Publicat de , 27 august 2020, 14:51
Centrele de transfuzie sanguină din întreaga ţară vor fi deschise sâmbătă 29 august donatorilor de sânge şi plasmă convalescentă COVID-19, informează un comunicat de presă al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională Prof. Dr. C. T. Nicolau Bucureşti.
Potrivit sursei citate, centrele vor fi deschise sâmbătă în intervalul 7,30 – 13,00.
„Întregul proces de donare se va realiza cu respectarea normelor de securitate sanitară, cadrele medicale din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Piteşti, Bacău, Oradea, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Timişoara, Braşov, Brăila, Buzău, Reşiţa, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Deva, Slobozia, Iaşi, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Slatina, Ploieşti, Satu Mare, Zalău, Sibiu, Suceava, Alexandria, Tulcea, Bârlad, Râmnicu Vâlcea şi Focşani vor realiza cu atenţie selecţia şi monitorizarea donatorilor pe tot parcursul procesului de donare. Împreună cu donatorii, suntem dedicaţi cauzei noastre de redare a speranţei şi bucuriei de a trăi persoanelor aflate în suferinţa şi a căror viaţă atârnă de un strop de sânge!“, se arată în comunicat.
Sursa – Agerpres / Foto – unsplash.com