Antrenorul Dan Petrescu este optimist înaintea meciului cu Dinamo Zagreb
Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 august 2020, 07:24
În această seară, campioana României, CFR Cluj joacă pe teren propriu cu campioana Croației, Dinamo Zagreb în turul al doilea al preliminariilor din Liga Campionilor la fotbal.
Meciul este programat la ora 21.00 urmând să fie transmis în direct la Digisport 1.
Antrenorul Dan Petrescu a anunțat că are mai multi jucători indisponibili, printer care, Billel Omrani și Luis Aurelio.Aceștia vor fi înlocuiți cu Gabriel Debeljuh și cu Damjan Djokovic.
Alți trei jucători vor reveni în lot după o perioadă în care au fost accidentați. „Dinamo Zagreb e o echipă foarte bună, e favorită, dar nu e Sevilla! O să avem și noi șansa noastră, dar cei de la Dinamo Zagreb sunt favoriți. Sper să facem un meci excelent acasă, se poate întâmpla orice. Vinicius, Burcă, Pereira vor reveni, vor juca sigur. Omrani e accidentat, până la întrerupere nu va apărea în echipă.”, a menționat antrenorul Dan Petrescu.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK