Părinții care vor sta acasă cu copiii, după redeschiderea școlilor, pot beneficia de un sprijin de 75% din salariul de bază
Publicat de Doina Sirbu, 21 august 2020, 14:39
Redeschiderea școlilor se va face cu respectarea tuturor normelor de siguranță, anunță autoritățile. Însă, în eventualitatea în care evoluția pandemiei va impune acest lucru, cursurile vor putea fi suspendate și, eventual, vor continua online.
Într-o astfel de situație, părinții care vor fi nevoiți să stea acasă, cu copiii, vor primi, din nou, un sprijin financiar din partea statului, în cuamtum de 75% din salariul de bază. Detalii ne-a dat purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța, Adelina Vlad.
Părinții elevilor care nu vor merge la școală la toamnă, în eventualitatea suspendării cursurilor din cauza pandemiei și care vor sta acasă pentru a-și supraveghea copiii, deci, nu vor merge la serviciu, vor primi un sprijin financiar din partea statului. Și această procedură se va desfășura tot prin AJOFM. Cine poate să beneficieze de acest sprijin pe care, evident, nimeni nu își dorește să fie cazul să îl ceară!
Adelina Vlad – Condiția esențială este ca ambii părinți să fie salariați și beneficiază părinții care au copii minori până la vârsta de 12 ani, iar în cazul copiilor cu handicap se aplică până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Unde și ce documente se depun?
Adelina Vlad – Documentația se depune așa cum s-a depus și până acum, până în 12 iunie, pe platforma aici.gov.ro. Se depun aceleași documente care s-au depus pentru Legea 19, tot pentru acest ajutor acordat părinților – cerere, declarație și tot ceea ce înseamnă partea de documente justificative privind plata contribuțiilor către bugetul de stat și obligațiile declarative la ANAF.
Trebuie să menționăm că este vorba, de fapt, despre o reluare a acestui sprijin!
Adelina Vlad – Da, el a fost întrerupt pentru că unitățile școlare au intrat în vacanță începând cu data de 12 iunie, dar odată cu reluarea școlii în luna septembrie, părinții care vor sta acasă cu copiii, întrucât nu au posibilitatea să îi lase cu altcineva, vor beneficia de acest ajutor de 75% din salariul mediu brut.
Redactor – Bogdan Comșa / Foto – arhivă