Ascultă Radio România Constanța Live

Pandemia a afectat grav industria HoReCa. Din acest motiv astăzi, între orele 17.00 și 18.00, va avea loc un protest pașnic

Pandemia a afectat grav industria HoReCa. Din acest motiv astăzi, între orele 17.00 și 18.00, va avea loc un protest pașnic

Publicat de Doina Sirbu, 19 august 2020, 15:49

Pandemia a afectat grav industria HoReCa în care își desfășoară activitatea peste 400.000 de persoane. Ca formă de protest pentru situația de criză generată de măsurile restrictive ale autorităților, azi, între orele 17:00 și 18:00 se va întrerupe activitatea și angajații se vor poziționa în fața restaurantelor și a teraselor cu pancarte însoțite de mesaje ferme, prin care își vor exprima pașnic nemulțumirea.

Despre această acțiune, Laurențiu Despina a stat de vorbă cu Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România.

Am trecut de jumătatea sezonului estival și pentru început v-aș întreba ce se poate spune în acest moment despre modul în care pandemia și restricțiile impuse de autorități au influențat această perioadă a sezonului?

Călin Ile – E foarte clar, că din punctul nostru de vedere, pandemia a reprezentat și încă reprezintă un șoc extrem de puternic asupra afacerilor noastre. Din toate punctele de vedere am fost și suntem afectați, atât noi cât și turiștii noștri. Sigur că trebuia să găsim împreună o reacție, o formă de răspuns la această pandemie, împreună cu autoritățile astfel încât să diminuăm efectele. Deocamdată încă nu am găsit, din păcate, și rezultatele sunt extrem de proaste pentru întreaga industrie a ospitalității din România.

Punctual, care este argumentul aflat la originea demersului inițiat de industria HoReCa? Și cine participă la acest protest?

Călin Ile – Am avut o serie lungă de întâlniri cu autoritățile și am încercat să găsim soluții, o cale de mers înainte chiar în această situație de pandemie. Din păcate, nu am putut să avansăm așa cum ne-am dorit și cred că faptul că am eșuat în aceste discuții stă la baza protestului. Ce pot să spun? Sigur că înțelegem efectele pandemiei asupra societății și riscurile la care este expusă societatea și am putea chiar accepta la un moment dat în fața unor argumente științifice că noi, sectorul turism, cauzăm nu știu câte infestări. Din păcate, desi am solicitat de nenumărate ori, nu am primit aceste argumente care să stea la baza unor afirmații, aș spune, nejustificate ale unor oficiali români care au spus că turismul e la baza valului doi de îmbolnăviri. Am văzut în alte țări că nu există o legătură directă între creșterea numărului de infectați și deschiderea unităților din turism. Drept urmare, neavând aceste argumente, am solicitat autorităților, dacă nu sunt în spate argumente științifice, logice, să ne deschidă restaurantele. Din păcate, răspunsul a fost permanent negativ și atunci am simțit, ca o ultimă formă de manifestare, să trecem la un protest pașnic în care să le aducem la cunoștință autorităților și partea cealaltă – ce riscuri sunt, neasumându-ne deschiderea restaurantelor. Ce riscuri sunt mă refer la numărul de persoane afectate de această decizie, la numărul de companii și la riscurile economice pe care ni le asumăm nedeschizând restaurantele. Pe de altă parte, dacă tot își asumă autoritățile că nu vor să deschidă restaurantele, ar fi trebuit să vină cu o compensare. Am fi înțeles și acest lucru. Dar veniți cu o compensare – nu putem deschide unitățile, în schimb vă ajutăm cu aceste măsuri economice care să vă țină în viață. La momentul actual, dacă nu se ia nicio măsură econimică și suntem în continuare închiși, pentru noi înseamnă faliment și de aceea suntem nevoiți să mai facem un apel, de data aceasta sub forma unui protest către autorități să ne ia în considerare și pe noi.

Cine participă la această formă de manifestare?

Călin Ile – În cele două organizații patronale reprezentative la nivel de ramură, HORA, care are afiliate restaurante, baruri, cafenele și FIHR, care are afiliate multe hoteluri, în special hotelurile de lanțuri. La protest suntem împreună pentru că întreaga industrie, și a hotelurilor și a barurilor, este la fel de afectată.

Ce vă așteptați în urma acestei forme de protest?

Călin Ile – Avem două feluri de așteptări. În primul rând să redeschidem discuția cu autoritățile pe tema deshiderii restaurantelor și a sprijinului pentru HoReCa și să o deschidem într-un mod profesionist, nu după percepții sau păreri personale și subiective. Asta este o așteptare – să trecem la un nivel serios de dialog și a doua așteptare e să sensibilizăm puțin opinia publică arătând problemele prin care noi trecem. Sigur că au fost unele unități care au fost iresponsabile, dar sunt puține, sunt sub 10%. Din păcate, aceste unități au creat un val de revoltă opiniei publice, cum că noi, turismul, am fi responsabil. Așteptăm și un val de simpatie din partea opiniei publice care să se solidarizeze cu noi că trecem prin momente extrem de grele.

Este și o variantă de scenariu în care acest semi blocaj, existent în momentul de față, va persista! Ce se va întâmpla, dacă sub motivațiile care s-au adus în discuție până acum, situația va persista?

Călin Ile – Dacă situația va persista și din punct de vedere medical nu vom înregistra o îmbunătățire care să permită să deblocăm situația, singura soluție este acordarea unor compensări rapide și semnificative către industrie. Dacă nici aceasta nu se va întâmpla, atunci autoritățile își asumă falimentul multor operatori din turism și, implicit, aruncarea în șomaj a multor angajați care până azi au fost în industria noastră. Riscul e mare, e vizibil, e palpabil și, drept urmare, cred că obligația autorităților este să acorde atenție și să ia măsuri în acord cu patronatele din domeniu cât mai repede.

Redactor – Laurențiu Despina / Foto – unsplash.com

 

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%