ARBDD: Aglomerație de weekend în Pădurea Letea. Peste 1000 de turişti au vizitat zona
Publicat de , 17 august 2020, 14:26
În weekend-ul trecut a fost observată o afluență mare de vizitatori în zona pădurii Letea, fiind estimate peste 1000 de persoane, informează Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Vizitatorii au ajuns în zonă cu ajutorul a 120 de ambarcațiuni rapide, ce au fost monitorizate de comisarii ARBDD. În unele cazuri, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei și nepurtarea vestelor de salvare.
Pădurea Letea este o zonă strict protejată în cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, ce se întinde pe o suprafață de 2 825 ha, se dezvoltă în spațiul interdunelor și cuprinde numeroase elemente floristice şi faunistice speciale: balcanice, mediteraneene, subtropicale, stepice, cu o valoare peisagistică ridicată.
„Accesul și vizitarea acestei zone deosebite se face în mod controlat, respectând un regulament ce stabilește anumite trasee de vizitare, în condițiile efectuării unui turism durabil“, atrag atenţia reprezentanţii ARBDD.
Foto: facebook.com/ARBDD