Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 15 august

Calendarul zilei – 15 august

Publicat de Codrin RAITA, 15 august 2020, 05:00 / actualizat: 15 august 2020, 10:48

EVENIMENTE INTERNE

-Economic

* Programul Noua Casă va fi operațional de la astăzi. Spre deosebire de vechiul program „Prima Casă”, plafonul a fost mărit la 70.000 de euro, pentru a încuraja și pe românii cu venituri mai mari

* Suceava: Compania Blue Air va transfera pe aeroportul de la Suceava, în perioada 15 august-30 septembrie, zborurile programate pe aeroportul din Bacău, în urma închiderii temporare a acestui aeroport pentru efectuarea de lucrări de modernizare

– Cultură

* Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” pe scena amenajată în aer liber în Parcul Cişmigiu, desfăşurat sub motto-ul #SusţinemCulturaRO. După o lungă perioadă de cultură online, cea de-a opta ediţie a festivalului oferă bucureştenilor două luni de teatru în aer liber cu peste 30 de spectacole din repertoriul a 20 de teatre din Capitală. Desfăşurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Festivalul se desfăşoară pe parcursul a 10 weekend-uri din perioada menționată, respectiv: 18-19 iulie, 25-26 iulie, 1-2 august, 8-9 august, 15-16 august, 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie și 19-20 septembrie. Programul zilei:

  • ora 20:00 – Spectacolul „Praf de Stele”, prezentat de Teatrul Nottara. Textul: Norm Foster. Traducerea: Claudia Motea. Adaptarea: Irina Velcescu. Regia şi ilustraţia muzicală: Lucian Sabados. Cu: Alexandru Jitea, Luminiţa Erga, Diana Roman, Ada Navrot. Scenografia: Vladimir Turturică. Coregrafia: Ioana Marchidan. Videoproiecție: Ciprian Duică

 

– S-a întâmplat într-o zi de 15 august

* Cu 772 de ani în urmă (1248) a fost pusă piatra de temelie a catedralei Arhiepiscopiei romano-catolice de Köln, închinată Fecioarei Maria și sfântului Apostol Petru, numită ulterior „Domul din Köln”, monument istoric și de arhitectură; construcția clădirii acestei capodopere gotice a avut loc în mai multe etape și nu a fost finalizată decât în 1880; a intrat din 1996 în Patrimoniul mondial UNESCO; construcția ei a fost destinată păstrării unui important și unic odor din lumea creștină, dăruit de Împăratul Frederic Barbarosa arhiepiscopului Rainald of Dasel în 1164, și anume relicvele celor trei magi care s-au închinat lui Iisus Hristos la Bethleem și i-au adus drept ofrande aur, smirnă și tămâie

* Acum 503 ani (1517), la praznicul Adormirii Maicii Domnului, a avut loc sfinţirea Mănăstirii Argeşului (cunoscută în popor ca Biserica Meşterului Manole), considerată una dintre minunile arhitecturale ale acestei ţări. Noul domn din neamul Craioveştilor, Neagoe Basarab, a hotărât să ridice în locul vechii mitropolii de la Curtea de Argeş, căzută în ruină, o biserică „cum n-a mai fost alta”. La slujba de sfinţire, după descrierea făcută de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent însuşi Neagoe Basarab, familia sa, curtenii şi boierii ţării, a fost de faţă Teolipt – Patriarhul Constantinopolului, însoţit de mare sobor, toţi arhimandriţii şi egumenul mănăstirilor din Sfântul Munte Athos şi tot „clerosul” din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie şi mult popor venit din aproape toate colţurile ţării

* Se împlinesc 490 de ani (1530) de când s-a încheiat ridicarea bisericii noi a Mănăstirii Humor, ctitoria marelui logofăt Teodor Bubuiog (pictura, executată în 1535, este opera lui Toma de la Suceava). Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural UNESCO

* Cu 486 de ani în urmă (1534) călugărul spaniol Ignaţiu de Loyola întemeia „Societatea lui Isus” (Ordinul Iezuiţilor), ordin călugăresc catolic ce-şi propunea combaterea Reformei şi întărirea puterii papale. A fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”

* Acum 172 de ani (1848) inventatorul american Milton Waldo Hanchett (1822-1904) patenta scaunul de dentist

* În urmă cu 132 de ani (1888) apărea, la Bucureşti, cotidianul „Adevărul” (1888-1916; 1919-1937; 1946-1951); primul director – Alexandru V. Beldiman. La data de 25.XII.1989 apărea primul număr al noii serii a ziarului

* Acum 106 ani (1914) era inaugurat oficial Canalul Panama, care traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific. Începute în 1881 de către francezul Ferdinand Lesseps, cel care a realizat şi Canalul de Suez, lucrările de construcţie ale canalului au fost terminate la 3.VIII.1914. După falimentul Companiei Lesseps (1892), lucrările au fost cedate Statelor Unite. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri. Pe baza tratatelor Torrijos-Carter (semnate la 7.IX.1977, la Washington), Canalul Panama a trecut, la 31.XII.1999, sub deplina suveranitate a Republicii Panama

* Acum 104 ani (1916) Germania declara război României (în prima conflagraţie mondială). La data de 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei (15/28)

* În urmă cu 104 ani se înfiinţa Corpul Apărării Antiaeriene, prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor

* Cu 73 de ani în urmă (1947) în România s-a adoptat o nouă reformă monetară. În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi

* Acum 68 de ani (1952), în timpul regimului comunist-ateu, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a avut loc arestarea a sute de preoţi (ordinul ministrului Afacerilor Interne 410/1952), reţinuţi, anchetaţi şi trimişi în lagărul de exterminare de la Canal

* În urmă cu 51 de ani (1969), între 15 şi 18 august, s-a desfăşurat, la New York (SUA), prima ediţie a festivalului de muzică rock „Woodstock”, punct de referinţă în cariera a numeroşi muzicieni. În opinia multora, ediţia din 1969 a fost cel mai reprezentativ moment al mişcării „flower power”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Adormirea Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2020; Calendarul Romano-Catolic 2020)

 

– Adormirea şi ridicarea la cer a Maicii Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)

 

– „Ziua Marinei Române”; se sărbătoreşte, din anul 1902, de Ziua Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor; la acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului „Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. În perioada 1949-1953, „Ziua Marinei” a însemnat, de fapt, marcarea „Zilei Flotei URSS”, în ultima duminică din luna iulie. Apoi ziua a fost marcată în prima duminică a lunii august, ca „Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române” (din 1954), conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, și ca „Ziua Marinei Republicii Populare Române” (din 1960, ca sărbătoare militară şi populară), conform Decretului nr. 203/1960. După 1990 s-a reluat tradiţia sărbătoririi Marinei Române pe 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului. „Ziua Marinei Române” a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004

 

– 1714, 15/26: A fost ucis (decapitat), la Constantinopol, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, voievodul Constantin Brâncoveanu, deoarece a refuzat să trădeze religia strămoşilor şi să se convertească la islamism; alături de el şi-au pierdut viaţa şi cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi sfetnicul Ianache; domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu a reuşit, pe plan extern, timp de un sfert de veac, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic; domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei (în timpul său creându-se şi dezvoltându-se „stilul brâncovenesc”); osemintele domnitorului sunt înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, biserică ctitorită de familia Brâncoveanu între anii 1705-1707 (n. 1654) – 305 ani de la moarte şi 365 de la naştere. NOTĂ: Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit a doua zi după data morţii sale, la 16 august

 

– 1869: S-a născut Victor – Vartan Mestugean, prozator şi publicist; între anii 1924 şi 1942 a editat revista culturală armeană în limba română „Ararat”; director al Şcolii armene din Bucureşti (din 1920) (m. 1942)

 

– 1877: S-a născut Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă (m. 1953)

 

– 1883: S-a născut Corneliu Moldovanu (pseudonimul lui Corneliu Dumitrache), poet, prozator şi dramaturg; membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, al cărui preşedinte a fost (1921-1923; 1933-1935); a făcut parte din mai multe Consilii de Administraţie ale SRR şi a colaborat constant la emisiunea „Universitatea Radio”; director general al Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor (1924-1926; 1927-1928) (m. 1952)

 

– 1894: S-a născut Ion Chinezu, critic literar şi traducător (între anii 1949 şi 1964 a tradus din literatura maghiară clasică şi contemporană); a colaborat la realizarea unora dintre lucrările iniţiate de Muzeul Limbii Române din Cluj („Dicţionarul limbii române”, „Atlasul lingvistic al României” şi „Bibliografiile Dacoromaniei”); între anii 1935 şi 1940 a condus cea mai prestigioasă revistă transilvăneană interbelică, „Gând românesc” (m. 1966)

 

– 1896: S-a născut regizorul Sică Alexandrescu (m. 1973, la Cannes)

 

– 1903: S-a născut Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; a introdus în antropologie metoda de investigare medico-socială; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (m. 1997)

 

– 1908: S-a născut Constantin Miu-Lerca, matematician, poet şi gazetar (m. 1985)

 

– 1909: S-a născut chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2000)

 

– 1912: S-a născut matematicianul şi profesorul Grigore Gheba, cunoscut autor de culegeri de matematică (m. 2004)

 

– 1914: S-a născut părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, teolog din „generaţia de aur”, considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei; a fost prigonit şi închis de comunişti; din 1976 a slujit în Mănăstirea „Sf. Maria” din Techirghiol (m. 2011)

 

– 1929: S-a născut Marius Petre Visarion, inginer geofizician; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2006)

 

– 1932: A murit generalul Traian Moşoiu; s-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial (1916-1919); după război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n. 1868)

 

– 1936: S-a născut (la Bazargic, azi în Bulgaria) Marian Traian Gomoiu, biolog şi oceanolog; cercetări privind evoluţia ecosistemelor în Marea Neagră

şi Delta Dunării; membru titular al Academiei Române din 2015

 

– 1937: S-a născut poetul Marcel Mihalaş (m. 1987)

 

– 1944: A murit Ştefania Mărăcineanu, chimistă şi fiziciană, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială (1924) şi procedeul de declanşare artificială a ploii (1931); a organizat primul Laborator de Radioactivitate din România la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (n. 1882)

 

– 1947: S-a născut omul de radio Marian Bistriceanu, una dintre vocile de aur ale Radioului Public, dar şi ale Radio Vacanţei din perioada anilor ’70; a lucrat ca redactor-translator la secţia engleză a Radio România Internaţional, în echipa condusă de Catinca Ralea; în ultimii ani de activitate a făcut parte din echipa Agenţiei de presă „Rador” din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune (m. 2018)

 

– 1951: S-a născut monseniorul Aurel Percă, arhiepiscop și mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (din ian. 2020)

 

– 1956: A murit Victor Papilian, prozator, dramaturg, eseist şi memorialist; medic şi profesor de anatomie la Universitatea din Cluj (n. 1888)

 

– 1957: A murit medicul igienist Gheorghe Banu, unul din promotorii studiilor complexe de igienă socială din România (n. 1889)

 

– 1960: S-a născut Ioan Ică jr., profesor de teologie (considerat unul dintre marii teologi contemporani), scriitor şi traducător – 60 de ani

 

– 1992: A murit cântăreaţa şi actriţa Anda Călugăreanu (n. 1946)

 

– 2007: A murit Alexandru Dan Condeescu, antologator de ediţii, critic, istoric şi stilist literar, eseist; fost director al Muzeului Literaturii Române (n. 1950)

 

– 2009: A murit compozitorul şi cântăreţul de muzică uşoară Florin Bogardo (n. 1942)

 

– 2015: A murit Dorel Cernomazu, inginer electromecanic, inventator și profesor; autor a peste 200 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenționale și energeticii solare, invenții brevetate sau încă aflate în curs de brevetare; a creat şcoala de inventică în domeniul electric la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (n. 1947) – 5 ani

 

– 2017: A murit Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical, lexicograf şi profesor; a pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, realizând – prin cele 9 lexicoane (1965–2006) – cea mai amplă exegeză lexicografică naţională din lume, investigaţia istorică întinzându-se pe 5 secole (1500–2000); unul dintre cei mai importanţi specialişti în muzica lui Enescu; ca profesor de muzicologie a ridicat prima generaţie profesionistă de muzicologi şi critici muzicali români din secolul XX, deţinând prima catedră de profil din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (n. 1923)

 

 

 

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Tokyo: Sunt marcați 75 de ani de la anunțarea capitulării necondiționate a Japoniei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

 

– Franța: Reluarea croazierelor în întreaga lume, suspendate în urma epidemiei de Covid-19

 

– Miami, SUA: Reluarea parțială a croazierelor Carnival Cruise Line din Florida și Texas

 

– RD Congo: Redeschiderea lăcașurilor de cult și a granițelor

 

– RD Congo: Manifestări de marcare a 60 de ani de la independența Congo-Brazzaville

 

– Marea Britanie: Rugby – Reluarea campionatului Premiership

 

– Spa-Francorchamps, Belgia: Auto – Campionatul Mondial de Endurance WEC – Cursa de 6 ore de la Spa-Francorchamps

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua Naţională a Republicii Congo; aniversarea proclamării independenţei/1960 – 60 de ani

 

– Ziua Naţională a Republicii Coreea; eliberarea de sub dominaţia colonială japoneză/1945 – 75 de ani

 

– Ziua Independenţei Indiei – 1947. Sărbătoare naţională

 

– Ziua Naţională a Principatului Liechtenstein; dobândirea independenţei în 1806, odată cu destrămarea Sfântului Imperiu Roman al naţiunilor germanice

 

– 1769: S-a născut Napoleon I Bonaparte, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815); a fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie; de numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice; politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa; după prima abdicare (1814) şi primul exil, revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice; va fi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde va şi muri (m. 1821)

 

– 1771: S-a născut Sir Walter Scott, scriitor romantic scoţian, considerat creator al romanului istoric (m. 1832)

 

– 1772: S-a născut Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice; inventatorul metronomului (m. 1838)

 

– 1794: S-a născut Elias Magnus Fries, botanist şi micolog suedez (m. 1878)

 

– 1883: S-a născut Ivan Meštrović, sculptor, pictor şi gravor croat; stabilit în Marea Britanie (1914), apoi în SUA (1947); fondator al Academiei de Artă din Zagreb (1909); a realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, I. I. C. Brătianu şi monumentul lui Ferdinand I; membru de onoare străin al Academiei Române din 1940 (m. 1962)

 

– 1890: S-a născut compozitorul francez Jacques Ibert (m. 1962) – 130 de ani

 

– 1892: S-a născut fizicianul francez Louis de Broglie (nume complet: Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie); de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1929; membru de onoare străin al Academiei Române din 1957 (m. 1987)

 

– 1893: S-a născut Alexandr Gauk, dirijor şi pedagog rus (m. 1963). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 3 august 1893

 

– 1907: A murit Joseph Joachim, violonist, compozitor, dirijor şi pedagog austriac de origine maghiară (n. 1831)

 

– 1912: S-a născut Julia Child (pe numele său adevărat Julia Carolyn McWilliams), bucătar american, autor, şi personalitate de televiziune. Ea este recunoscută pentru introducerea bucătăriei franceze în rândul publicului american şi realizarea ulterioară a propriei emisiuni  de televiziune (m. 2004)

 

– 1925: S-a născut Oscar Peterson, pianist şi compozitor de jazz canadian (m. 2007) – 95 de ani

 

– 1925: S-a născut pianistul italian Aldo Ciccolini; devenit cetăţean francez din 1969 (m. 2015) – 95 de ani

 

– 1925: S-a născut actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (m. 2017) – 95 de ani

 

– 1935: A murit Paul Signac, pictor, grafician şi acuarelist francez; teoretician al tehnicii divizioniste în pictură (n. 1863) – 85 de ani

 

– 1936: A murit scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1926 (n. 1871)

 

– 1944: S-a născut Gianfranco Ferré, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri italieni (m. 2007)

 

– 1951: A murit pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel; a fost primul artist care a înregistrat toate sonatele pentru pian ale lui Ludwig van Beethoven (n. 1882)

 

– 1966: A murit Jan Kiepura, tenor polonez naturalizat american (n. 1902)

 

– 1972: S-a născut Ben Affleck, actor, scenarist, producător și regizor de film american

 

– 1982: A murit biochimistul suedez Axel (Hugo Theodor) Theorell; cercetări asupra enzimelor respiratorii; a descoperit natura enzimelor oxidative şi modul lor de acţiune; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1955 (n. 1903)

 

– 2012: A murit Harry Harrison (nume real: Henry Maxwell Dempsey), autor american de literatură ştiinţifico-fantastică (n. 1925)

 

– 2013: A murit actorul canadian August Schellenberg (n. 1936)

 

– 2013: A murit Rosalia Mera Goyenechea, femeie de afaceri din Spania; a înfiinţat, împreună cu fostul său soţ Amancio Ortega, grupul „Inditex”, devenit „un imperiu” în domeniul textilelor cu mărci precum „Zara”, dar şi „Massimo Dutti” sau „Pull and Bear”; a fost cea mai bogată femeie din Spania (n. 1944)

 

– 2014: A murit Licia Albanese (nume real: Felicia Albanese), soprană italo-americană, specializată în interpretarea operelor lui Puccini (n. 1909). NOTĂ: Unele surse menționează nașterea la 23.VII.1909 (www.britannica.com), iar altele dau ca an al naşterii 1913

 

– 2019: A murit fizicianul american Carl Baxter Collins; s-a remarcat în domeniile laserilor şi al electronicii cuantice; lucrări de pionierat în spectroscopia multifonică; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1940) – 1 an

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie