CONSTANȚA: Situația privind noul coronavirus, la nivelul județului Constanța
Publicat de Doina Sirbu, 5 august 2020, 17:57
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 1.054 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 31 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 746 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).
În acest moment, sunt 280 de persoane internate, dintre care 260 din județul Constanța și 20 din alte județe. Persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.
De asemenea, la nivelul județului sunt 691 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
Totodată, un număr total de 63 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.
De la începutul pandemiei, 50 de cadre medicale din județul Constanța au fost confirmate pozitiv cu COVID-19.
La nivelul județului Constanța au fost incluse 522 de paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 108 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (88 – 77 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 85 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (36 – 10 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 internați COVID-19).
În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 365 de teste RT-PCR.
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 199 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 44.850 de lei), dintre care 5 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 2.000 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 21 de societăți comerciale și PFA.
În cursul zilei de ieri, 04 august a.c., peste 750 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 140 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
Foto – unsplash.com