Calendarul zilei – 29 iulie
Publicat de Codrin RAITA, 29 iulie 2020, 06:00 / actualizat: 29 iulie 2020, 9:32
EVENIMENTE INTERNE
-Senat
*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
– Cultură
* Cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 – 31 iulie într-un nou format. Amânat din cauza pandemiei și a măsurilor de restricție adoptate odată cu aceasta, MMB propune o ediție exclusiv în mediul online, pe teme adaptate contextului, care să ajute artiștii să depășească această perioadă dificilă. Panelurile, workshop-urile și studiile de caz din cadrul MMB se vor concentra în jurul celor mai importante subiecte ale momentului: cum se reorganizează industria – atât pe plan local, cât și internațional, cum se va schimba publicul, ce pot face autoritățile, rolul brandurilor în reconstrucția industriei, soluții de finanțare, comunicare de criză și multe altele. Printre speakerii ediției, care vor susține prezentări și vor răspunde întrebărilor participanților, se numără: Corinne Sadki (FR) – președinte al European Music Exporters Exchange (EMEE), Edy Chereji – unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, Jake Beaumont Nesbitt- policy advisor The International Music Managers Forum, Emil Ionescu- managing director Best Music Live Concerts si iabilet.ro, Cristian Stan- promoter Sublime și mulți alți artiști, promoteri sau reprezentanți ai caselor de discuri. Conferința se va desfășura online, cu acces gratuit, pe pagina de facebook MMB și pe site-ul conferinței, iar întregul program va fi anunțat pe https://masteringthemusicbusiness.ro/
* Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” Open Air prezintă o serie de 14 concerte camerale și simfonice ce se desfășoară între 15 iulie și 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20:00, în Curtea Ateneului Român, sub genericul „Anul Beethoven la Bucureşti”. Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2020 pe scena din faţa Ateneului, 7 formaţii orchestrale precum Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijor și solist David Lefevre, Orchestra Camerata Regală, dirijor Constantin Adrian Grigore, solistă Rebekka Hartmann – vioară, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal, solist Ștefan Cazacu – violoncel , Orchestra Naţională Simfonică a României, solist Cvartetul Wave, dirijor Cristian Mandeal, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde și 7 recitaluri camerale extraordinare susținute de Ansamblul cameral Violoncellissimo, fondat de Marin Cazacu, de Ansamblul Raro fondat de Răzvan Popovici, de celebra mezzo-soprană Ruxandra Donose, acompaniată de pianistul Sergiu Tuhuţiu, de Cvartetul ARCADIA, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, de Cvartetul Wave şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian. Producător: Asociaţia Culturală Lanto Magia Muzicii. Coproducători : Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, TVR 3. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Programul zilei:
- Recital susținut de Cvartetul Arcadia
* Arad: Două proiecte inedite fac posibilă reîntâlnirea dintre publicul arădean și actori – proiectele „Grădina cu teatru” și „Teatru la fereastră”, ambele din cadrul programului arădean „Seri de teatru”, două demersuri culturale care vor aduce față în față, păstrând distanța, spectatorii și artiștii (17 iun. – 31 iul.). Programul de astăzi al spectacolelor susținute de Teatrul Clasic Ioan „Slavici Arad” (în aer liber):
- ora 20:00 – În cadrul proiectului „Grădina cu teatru”, are loc spectacolul „Totul despre femei” de Miro Gavran, Distribuția 1, regia: Felix Crainicu – în Grădina de vară a Cinematografului Arta, Str. Vasile Alecsandri nr. 2
* Slobozia: Între 29 iulie și 1 august, are loc prima ediție a Concursului Internațional de Arte plastice care poartă numele muzicianului Ionel Perlea, o competiție organizată de Asociația Pro Valores, în parteneriat cu Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”. Concursul se va desfășura online și este dedicat tinerilor artiști plastici cu vârste de maxim 25 de ani și este dedicat compozitorului și dirijorului Ionel Perlea, de la a cărui naștere se împlinesc 120 de ani, iar de la trecerea sa în eternitate (New York, 29 august) se marchează în 2020, 50 de ani. În urma jurizării realizate de: artistul vizual Petru Lucaci, profesor la Universitatea Națională de Arte București și Președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin și jurnalistul Sebastian Crăciun, realizator Radio România Cultural, lucrările premiate vor face obiectul expoziției permanente care va fi organizată în Casa memorială Ionel Perlea. Co-organizatori: Asociaţia „Pro Valores”, Ovalsart SRL și Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”. Partener: Centrul de excelență al Universității Naționale de Muzică din București. Printre partenerii media: Radio România Cultural
– S-a întâmplat într-o zi de 29 iulie
* Acum 186 de ani (1834) era înregistrat primul accident rutier cu un vechicul autopropulsat. O diligență cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenționat în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane
* În urmă cu 163 de ani (1857) era înfiinţată, din iniţiativa şi sub conducerea medicului Carol Davila, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, actuala Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (29.VII/10.VIII)
* Se împlinesc 125 de ani (1895) de când a avut loc, la Budapesta, Congresul Reprezentanţilor Naţionalităţilor din Austro-Ungaria şi Transilvania, prilej cu care s-a încheiat o alianţă politică între români, sârbi şi slovaci în scopul de a-şi coordona lupta împotriva politicii de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din Austro-Ungaria (29.VII/10.VIII)
* În urmă cu 74 de ani (1946) începea Conferinţa de Pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România şi Ungaria, care s-a încheiat la 15 octombrie, în acelaşi an. Delegaţia română la Conferinţă este condusă de Gheorghe Tătărescu, ministru al afacerilor străine
* Acum 73 de ani (1947) era dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri (publicată în Monitorul Oficial a doua zi, pe 30 iulie), Partidul Naţional Ţărănesc (Maniu). La data de 19.VII.1947, sub acuzaţia că erau „implicaţi într-o acţiune de răsturnare a regimului existent în România”, Parlamentul a hotărât ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ţărănişti (Iuliu Maniu, Aurel Leucuţia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazăr şi Gr. Niculescu-Buzeşti, care au fost arestaţi), iar presa PNŢ, în frunte cu oficiosul „Dreptatea”, a fost interzisă
* Cu 68 de ani în urmă (1952) sportivul român Iosif Sârbu (tir) obţinea prima medalie de aur cucerită de România la Jocurile Olimpice (ediţia a XV-a a J. O. de vară, de la Helsinki)
* În urmă cu 63 de ani (1957) şi-a început activitatea Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Statutul AIEA a fost adoptat la Conferinţa internaţională sub egida ONU desfăşurată în perioada 23-26.X.1956. La data de 14.XI.1957 Adunarea Generală a ONU a aprobat acordul privind relaţiile dintre Organizaţie şi AIEA. România este membru fondator al acestei organizaţii specializate a ONU, cu sediul la Viena
* Acum 62 de ani (1958) preşedintele Dwight D. Eisenhower a semnat actul prin care s-a înfiinţat Agenţia Spaţială Americană – NASA (National Aeronautics and Space Administration), care şi-a început activitatea la 1 octombrie 1958. Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spaţial cu echipaj uman şi au fost conduse sub presiunea competiţiei dintre SUA şi URSS (pe 4 octombrie 1957 sovieticii au lansat primul satelit artificial, Sputnik 1). Programul Mercury, iniţiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spaţiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supravieţui în spaţiu. Odată ce Mercury a dovedit că zborul în spaţiu cu echipaj uman este posibil, a fost lansat proiectul Gemini pentru pregătirea misiunilor lunare. Urmând succesul programelor Mercury şi Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca munca în spaţiu şi zborul omului în jurul Lunii, dar nu şi pe satelitul Pământului. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunţului preşedintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună şi înapoi pe Pământ în siguranţă până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare. În 1995 a început din nou colaborarea dintre Rusia şi SUA, astfel încât au început misiunile navete-Mir şi din nou un vehicul rus (de această dată o întreagă staţie spaţială) a fost plasat pe orbită cu ajutorul unei nave americane. Această colaborare continuă şi în prezent, Rusia şi SUA construind cea mai mare staţie spaţială, Staţia Spaţială Internaţională (International Space Station – ISS)
* Cu 51 de ani în urmă (1969) Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România a adoptat Decretul nr. 547/1969 pentru ratificarea Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 26.XI.1968)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Marta (Calendarul Romano-Catolic 2020)
– „Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!”, sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României; la 29.VII.1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste, „Deşteaptă-te române”, devenit după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 imnul naţional al României
– 1806: S-a născut Dionisie (Dimitrie) Romano, episcop, cărturar, traducător, profesor şi revoluţionar paşoptist; a iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”; a înfiinţat prima editură religioasă din ţară, intitulată „Biblioteca religioasă-morală”; în 1867 a donat Societăţii Academice Române biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a instituţiei academice; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1873)
– 1851: A murit Ion Catina, poet romantic şi jurnalist; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1827)
– 1857: S-a născut Heinrich Schuster, scriitor de naţionalitate germană din România (opera principală, romanul ţărănesc „Martin Alzner”) (m. 1931)
– 1887, 29.VII/10.VIII: A murit (la Mainz, Germania) lingvistul Alexandru Cihac; de numele său se leagă punerea bazelor etimologiei româneşti, fiind autorul primului dicţionar etimologic ştiinţific al limbii române (1870-1879); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1825)
– 1893: S-a născut Demostene Botez, scriitor şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973). NOTĂ: Unele surse (http://www.romlit.ro/demostene_botez) dau ca dată a naşterii 2 iulie 1893
– 1893: S-a născut Bartalis János, poet de naţionalitate maghiară (m. 1976)
– 1895: S-a născut Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile” teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit” (18.II.1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore (m. 1945) – 125 de ani. NOTĂ: Monografia V.I.Popa, semnată de Vicu Mândra, dă ca an al morţii 1946
– 1897: A murit Ştefan G. Vârgolici, poet, critic literar, publicist, profesor şi traducător (un interes deosebit a arătat tălmăcirilor din limba spaniolă, varianta celebrului roman „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu); membru corespondent al Academiei Române din 1887 (n. 1843). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z 2002 dă moartea la 20.VII.1897
– 1912: S-a născut Nicolae Steinhardt (numele la naştere: Nicu-Aureliu Steinhardt), eseist, prozator, autor de eseuri şi predici de religie creştină ortodoxă; arestat în ianuarie 1960, alături de grupul de intelectuali „Noica-Pilatt”, pentru infracţiunea „de uneltire contra ordinii sociale”, va fi eliberat în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici din România), după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla; de origine evreu, s-a creştinat în închisoare, la 15 martie 1960 fiind botezat ortodox, în celula de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu; după două decenii s-a călugărit, ultimii nouă ani din viaţă petrecându-i la Mănăstirea Rohia din Maramureş (m. 1989). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 21.VI.1912, iar site-ulwww.crestinortodox.ro, la 12.VII.1912
– 1925: S-a născut actriţa de teatru, film și televiziune Carmen Stănescu (m. 2018) – 95 de ani
– 1927: S-a născut actorul Dan Damian (m. 2012)
– 1939: S-a născut Zoltán Boros, pianist şi compozitor de muzică uşoară, dirijor şi critic muzical
– 1945: S-a născut Mircea Lucescu, fost fotbalist, unul dintre cei mai mai titrați antrenori din istoria fotbalului – 75 de ani
– 1950: S-a născut atleta Maricica Puică, campioană olimpică (1984, Los Angeles), mondială şi europeană; fostă antrenoare – 70 de ani
– 1950: S-a născut Radu Voina, fost handbalist și antrenor – 70 de ani
– 1966: S-a născut Marius Tucă, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti şi moderatori de televiziune din România (emisiunea sa „Marius Tucă Show”, realizată între anii 1996 şi 2005, era cel mai apreciat talk-show din acea perioadă); director editorial al cotidianului „Jurnalul Naţional” (1993-2015); proprietarul postului de radio SMART FM
– 1970: A murit Ionel Perlea, dirijor şi compozitor; stabilit în SUA din 1949 (n. 1900) – 50 de ani
– 1970: A murit chimistul Costin D. Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi industriale; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902) – 50 de ani
– 1976: A murit romancierul Octav Dessila (n. 1895)
– 1992: A murit Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare şi autoare dramatică (n. 1910)
– 2010: A murit matematicianul Nicolae Popescu; creatorul şcolii româneşti de algebră şi teoria numerelor; contribuţii în topologie algebrică, teoria categoriilor, cu aplicaţii la inele şi module, teoria inelelor, corp şi polinoame, teoria valuării, teoria algebrică a numerelor; membru corespondent al Academiei Române (din 1997) (n. 1937) – 10 ani
– 2014: A murit compozitorul şi dirijorul Vasile Timiş (n. 1922)
– 2015: A murit Florin Mitu, jurnalist (cunoscut prezentator de ştiri al Televiziunii Române înainte de 1989 şi unul dintre realizatorii emisiunilor de politică externă „Cadran Mondial” şi „Mapamond”) şi profesor pentru multe generaţii de jurnalişti de televiziune (n. 1937) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Washington: Conferință de presă a președintelui Fed, Jerome Powell
-Berlin: Audierea ministrului german al finanțelor, Olaf Scholz, în fața parlamentarilor, cu privire la scandalul Wirecard
– Frankfurt, Germania: Deutsche Bank prezintă rezultatele financiare ale celui de-al doilea trimestru
– Ankara: Raport trimestrial al Băncii centrale turce privind inflația
– New York: Rezultatele financiare ale companiei Boeing, pe trimestrul al doilea
– New York: Rezultatele financiare ale companiei General Motors, pe trimestrul al doilea
– San Francisco: Rezultate financiare prezentate de Facebook, pe trimestrul al doilea
– Auvers-sur-Oise, Franța: Sunt marcați 130 de ani de la moartea pictorului olandez, Vincent Van Gogh
-Centrul Spațial Kennedy: Conferință de presă susținută de șeful NASA
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Tigrului”, stabilită în 2010 ( – 10 ani), în cadrul summit-ului dedicat tigrului, care a avut loc la Sankt Petersburg, este menită să atragă atenţia asupra populaţiei de tigri aflată în scădere
– „Ziua Constituţiei Republicii Moldova”; Legea Supremă a fost adoptată pe 29 iulie 1994, fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994 şi a intrat în vigoare la data de 27 august 1994
– 1793: S-a născut Ján Kollár, scriitor, arheolog, om politic și om de știință slovac; unul dintre ideologii principali ai mișcării panslaviste (m. 1852)
– 1805: S-a născut Alexis de Tocqueville, gânditor politic, istoric și scriitor francez (m. 1859) – 215 ani
– 1844: A murit Franz Xaver Wolfgang Mozart, compozitor şi pianist austriac, al şaselea fiu al lui Wolfgang Amadeus Mozart (n. 1791)
– 1856: A murit Robert Schumann, compozitor, pianist şi critic muzical german; unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului al XIX-lea (n. 1810)
– 1884: S-a născut compozitorul rus Boris Asafiev (m. 1949)
– 1885: S-a născut actrița americană Theda Bara, vedetă a filmului mut (m. 1955) – 135 de ani
– 1890: A murit Vincent Van Gogh, pictor, desenator şi gravor olandez post-impresionist (n. 1853) – 130 de ani
– 1895, 29.VII/10.VIII: S-a născut Mihail Zoscenko, scriitor satiric rus (m. 1958) – 125 de ani
– 1900: S-a născut Eyvind Olof Verner Johnson, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1974, împreună cu Harry Martinson (m. 1976) – 120 de ani
– 1904: S-a născut fizicianul rus Dmitri Ivanenko (m. 1994)
– 1905: S-a născut Clara Bow, actriță americană (m. 1965) – 115 ani
– 1905: S-a născut Dag (Hjalmar Agne Carl) Hammarskjöld, diplomat şi economist suedez; între aprilie 1953 şi, până la moartea sa într-un misterios accident de avion, în septembrie 1961, a fost al doilea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite; laureat post-mortem al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1961 (m. 1961) – 115 ani
– 1921: S-a născut cineastul francez Chris Marker (numele real: Christian François Bouche-Villeneuve) (m. 2012)
– 1925: S-a născut Mikis (Mihalis) Theodorakis, unul dintre cei mai renumiţi compozitori greci; autorul coloanei sonore a filmului „Zorba Grecul” – 95 de ani
– 1927: S-a născut scriitorul olandez Harry Mulisch, autorul bestseller-urilor „The Assault” (ecranizat) şi „The Discovery of Heaven”; Mulish, împreună cu Willem Frederik Hermans şi Gerard Reve, reuniţi sub genericul cei „trei mari scriitori”, au dominat literatura olandeză postbelică (m. 2010)
– 1929: S-a născut Jean Baudrillard, autor, critic literar eseist, sociolog și scriitor francez, teoretician al postmodernismului (m. 2007)
– 1930: S-a născut balerinul şi coregraful american Paul Taylor; a fost, alături de Merce Cunningham, una dintre personalităţile dominante şi strălucitoare ale dansului modern american şi a reuşit să construiască veritabile punţi de legătură între dansul clasic şi dansul contemporan (m. 2018) – 90 de ani
– 1935: S-a născut tenorul şi dirijorul german Peter Schreier (m. 2019) – 85 de ani
– 1970: A murit Sir John Barbirolli (născut Giovanni Battista Barbirolli), dirijor şi violoncelist englez (n. 1899) – 50 de ani
– 1979: A murit Herbert Marcuse, filosof şi sociolog german; stabilit din 1934 în SUA (n. 1898)
– 1981: S-a născut Fernando Alonso (Díaz), pilot de Formula 1 de origine spaniolă, campion mondial în acest sport în 2005 și 2006. În 2003 a devenit cel mai tânăr pilot de Formula 1 care a plecat din pole position, apoi care a câștigat o cursă, iar în 2005 cel mai tânăr pilot care a câștigat titlul mondial
– 1983: A murit regizorul spaniol de film Luis Buñuel, considerat de mulţi exegeţi „un Goya al celei de-a şaptea arte” (n. 1900)
– 1983: A murit actorul britanic de film David Niven (nume complet: James David Graham Niven) (n. 1910)
– 1990: A murit Bruno Kreisky, om politic austriac, fost cancelar federal; membru al Partidului Socialist, a condus, fără întrerupere, guvernul austriac între anii 1970 şi 1983; a avut un rol important în cadrul Internaţionalei Socialiste, al cărei vicepreşedinte a fost din 1970 până în 1989 (n. 1911) – 30 de ani
– 2007: A murit actorul francez de film Michel Serrault (n. 1928)
– 2012: A murit cineastul, scriitorul şi fotograful francez Chris Marker (numele real: Christian François Bouche-Villeneuve) (n. 1921)
– 2018: A murit Oliver Dragojevic, cântăreţ croat de muzică pop (n. 1947)
– 2019: A murit scriitorul şi jurnalistul chilian Enrique Lafourcade; autor de romane, nuvele, fabule, eseuri, articole şi cronici (n. 1927) – 1 an
– 2019: A murit Tuvya Ruebner poet israelian de limbă ebraică și germană, redactor, traducător, profesor și fotograf (n. 1924, în Cehoslovacia) – 1 an