Ascultă Radio România Constanța Live

Când se pot impune carantina și izolarea persoanelor infectate cu virusul SARS – CoV 2 sau carantina zonală

Când se pot impune carantina și izolarea persoanelor infectate cu virusul SARS – CoV 2 sau carantina zonală

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 iulie 2020, 12:31

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat modalitatea de aplicare a unor măsuri de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-COV 2, în conformitate cu noile prevederi legale aprobate prin Legea carantinei și izolării. Ordinul a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, carantina persoanelor se va impune pentru:

a) persoanele care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirrnată cu SARS- COV-2, prin testare cu metoda RT-PCR;

b) persoanele care sosesc din țări si/sau zone cu risc epidimiologic ridicat, țări si/sau zone stabilite de catre INSP, în conditiile legii.

Carantina se va realiza, după caz, la domiciliul persoanei carantinate, la o locația declarată de aceasta sau în spații special desemnate de către autoritățile competente.

Medicul curant sau organele de control recomandă carantina. Medicul curant are obligația de a informa în termen de maxim 2 ore direcția de sănătate publică judeteana sau a municipiului Bucuresti, care confirmă sau infirmă, măsura carantinării persoanei în spațiul special desemnat de autorități.

Reprezentantul direcției de sănătate publică (DSP) emite o decizie administrativă privind carantinarea persoanei în spatiul special desemnat de autoritati în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medicul curant.

În scopul prevenirii raspandirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcției de sănătate publică prin care se confirmă sau se infirmă măsura carantinei recomandată în spațiul special desemnat de autorități sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanțe, persoana în cauza nu poate părăsi domiciliul, locația declarată pentru carantină sau, după caz, spațiul special desemnat de autorități.

Tot actul normativ publicat astăzi stabilește criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale.

Carantinare zonală se va realiza în condițiile:

1. trend crescător pentru ultimele 14 zile;

2.rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori);

3.ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare);

4.ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate, cât și în zonele rurale ale județului;

5. personal insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate;

6.personal sanitar in/suficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecție;

7. gradul de ocupare al paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI >90%, cu pacienți din zona respectivă;

8. populația din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu.

INSP evaluează analiza de situație locală propusă de către DSP și, în cazul avizării favorabile, o va transmite comitetului județean pentru situații de urgență (CJSU).

Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

Propunerea de ridicare a măsurii de carantină zonală se va face pe baza analizei situației epidemiologice efectuate de către DSP la 14 zile de la instituirea acesteia. Analiza va fi evaluată de către INSP și în cazul avizării favorabile, va fi transmisă către CJSU.

Decizia de ridicare a carantinei se dispune prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.

Izolarea persoanelor

Izolarea persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne și simptome sugestive infectării cu virusul SARS-COV-2, conform definiției de caz stabilite de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, se realizează după cum urmează :

a) în unitățile sanitare desemnate de Ministerul Sanatatii care asigură asistența medicală a pacienților cu COVID 19 sau în zone tampon ale altor spitale din rețeaua sanitară publică sau privată, până la cofirmarea infectării cu virusul SARS COV 2 prin test RT-PCR;

b) locație alternativă atașată unei unității sanitare;

c) la domiciliu sau la o locație declarată, pentru pacienții asimptomatici, după evaluarea clinică și paraclinică pentru o perioada de 14 zile de la data diagnosticului.

Izolarea se instituie pe baza acordului persoanelor supuse examinării, în scopul efecuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice , până la primirea rezultatelor, dar nu mai mult de 48 ore.

Cel mai târziu, la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii viusului SARS-CoV-2, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-una din locațiile prevăzute.

În situația în care persoana refuză măsura izolării sau măsura prelungirii izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care, în termen de cel mult 2 ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării sau a prelungirii izolării recomandate de medic.

În scopul prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se confirmă sau se infirmă măsura izolării sau a prelungirii izolării recomandate în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.

Măsura izolării instituite încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

Dacă persoana diagnosticată cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne și simptome sugestive infectării cu virusul SAR-CO-2, este un minor, măsura izolării se instituie după caz, la domiciliul aparţinătorului ori la locaţia declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare.

Pentru persoanele care au fost externate sau au refuzat internarea în luna iulie a anului 2020, unitațile sanitare și serviciile de ambulanță județene, respectiv serviciul de ambulanță București și Ilfov, sub coordonarea DSP județene/ a municipiului Bucuresti realizează, în regim de urgență, identificarea acestora, pe baza foilor de observatie, a fișelor de solicitare ale ambulanțelor, buletinelor de analiza RT-PCR eliberate de laboratoarele autorizate, precum și oricăror alte informații medicale care confirmă infectarea cu virusul SARS- COV – 2, precum și evaluarea clinică si paraclinică a acestora, în vederea instituirii măsurilor care se impun pentru limitarea răspandirii în comunitate a bolii, după cum urmeaza:

a) Pacienții simptomatici cu test SARS- COV-2 pozitiv vor fi izolați. Izolarea pacienților se instituie cu acordul acestora, pe baza aprecierii medicului curant, iar în lipsa acestuia, prin decizie a DSP ce se comunică de îndată persoanei supuse măsurii, în condițiile prevăzute la art. 8 din Legea 136/2020.

b) persoanele cu RT-PCR pozitiv pentru depistarea infectării cu virusul SARS-COV-2 vor fi izolați în locațiile prevăzute conform ordinului de ministru.

ecizile de confirmare sau infirmare privind măsurile de izolare, prelungire a izolării sau carantinare, reprezintă acte administrative cu caracter individual ce pot fi contestate de persoanele care se considera vatamate la instanta competentă în condițiile Legii nr. 136 din 18 iulie 2020.

Reporter – Cătălina Radu / Foto – Arhivă

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:08

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan

România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre...

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:38

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la...

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:31

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că pe...

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:18

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR

Sorin Moranu, consilierul vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de lansare a proiectului...

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor