767 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, în România. Situația la Constanța și Tulcea
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 iulie 2020, 12:03
Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.042 au fost externate, dintre care 22.617 de pacienți vindecați și 2.425 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 935 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până astăzi, 2.026 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.07.2020 (10:00) – 19.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 5 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Olt și Sibiu.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 767 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 286 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 958.622 de teste.
Numărul de cazuri confirmate, până acum, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, la Constanța – 624, Tulcea – 231.
Redactor – Daniel Țăndăreanu