Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Descinderi ale poliţiştilor într-un dosar de furturi de motoare de ambarcaţiuni din Suedia

TULCEA: Descinderi ale poliţiştilor într-un dosar de furturi de motoare de ambarcaţiuni din Suedia

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 iulie 2020, 11:05

Poliţiştii de investigaţii criminale au organizat o amplă acţiune la nivel naţional în urma căreia au fost ridicate 37 de motoare de ambarcaţiuni provenite din furturi de pe teritoriul Suediei, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Gabriela Ciobanu, potrivit unui comunicat de presă.

Acţiunea a venit în continuarea unei anchete pe care IPJ Bacău a demarat-o în toamna anului trecut, într-un dosar de criminalitate transfrontalieră, în care mai mulţi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru furtul a numeroase motoare de ambarcaţiuni din Suedia, pe care le vindeau în România, în zona Deltei Dunării.

‘În fapt, este vorba despre o anchetă ce vizează comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale şi înşelăciune, începând cu luna august 2019 şi până în iunie 2020. Membrii grupării, după sustragerea şi transportarea motoarelor de ambarcaţiuni în România, ar fi beneficiat de sprijinul altor persoane care ar fi falsificat elementele de identificare ale bunurilor respective şi ar fi înlesnit astfel comercializarea lor, cea mai mare parte fiind vândute în zona Deltei Dunării’, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Pentru documentarea membrilor acestui grup infracţional, poliţiştii de investigaţii criminale băcăuani au desfăşurat mai multe operaţiuni pe raza judeţului Bacău, precum şi în ţară.

Pe 22 iunie 2020, patru dintre membri grupării au fost depistaţi în flagrant în timp ce transportau cu două autoutilitare mai multe bunuri furate din Suedia, printre care şi 8 motoare de ambarcaţiuni.

‘În continuare, s-au efectuat şi 11 percheziţii domiciliare, în judeţele Bacău şi Tulcea, la adresele unde locuiau membrii grupului, şi 2 controale la societăţi comerciale. De aici au fost ridicate două ambarcaţiuni, 11 motoare, 15.000 de euro şi alte bunuri. De asemenea, s-a dispus reţinerea celor 11 membri vizaţi ai grupului infracţional, ulterior luându-se măsura controlului judiciar faţă de aceştia’, mai precizează comunicatul de presă.

Pentru recuperarea prejudiciului şi administrarea probatoriului în această cauză, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale ai IPJ Bacău, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, au organizat, luni, 13 iulie, o amplă acţiune la nivel naţional.

‘În cadrul acesteia, au fost puse în executare 75 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi cumpărat motoare de ambarcaţiuni furate de la membrii grupului infracţional, ele fiind audiate în calitate de martor. Au fost ridicate de la persoanele audiate 37 de motoare de ambarcaţiuni provenite din furturile ce fac obiectul cercetărilor, reuşindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 euro’, a declarat, în comunicatul de presă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

În acţiune au fost angrenaţi poliţişti de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Tulcea, Bacău, Mehedinţi, Hunedoara, Prahova, Vrancea, Constanţa, Neamţ, Ilfov, Ialomiţa, Gorj, Argeş şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ai Poliţiei Transporturi Tulcea şi Poliţiei Deltei Dunării.

În acest dosar, autorităţile române cooperează judiciar şi poliţienesc cu autorităţile din Suedia în cadrul Proiectului EMPACT – OPC (Organized Property Crime), respectiv combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 18:53

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local

Primăria municipiului Tulcea a anunţat, miercuri, deschiderea sesiunii de finanţări nerambursabile pentru activităţile nonprofit de interes...

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 18:30

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un tânăr bănuit de trafic de droguri, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, în urma a două percheziţii...

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 17:51

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii

Astăzi, la Casa de Cultură „Mihai Vasile” din Agigea, a avut loc festivitatea de premiere a participanţilor la Festivalul de Teatru pentru...

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
DOBROGEA, sub COD PORTOCALIU de vijelii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 17:41

DOBROGEA, sub COD PORTOCALIU de vijelii

ANM a emis astăzi o avertizare COD PORTOCALIU de intensificări ale vântului, cu rafale de 70-90 de km/oră, valabilă între orele 17.30 și...

DOBROGEA, sub COD PORTOCALIU de vijelii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 17:01

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii

Astăzi, în zona localității Vadu Oii din județul Constanța, o barcă în care se aflau doi pescari s-a răsturnat în Dunăre. La fața...

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 16:37

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag

Aproape 250 de militari români şi spanioli au participat, joi, în Poligonul Babadag, la un antrenament cu muniţie de război desfăşurat în...

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 16:24

Acțiunea Speed Marathon la Constanța: 12 permise reținute pentru viteză excesivă

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat, miercuri, 9 aprilie, acțiunea Speed Marathon, o...

Acțiunea Speed Marathon la Constanța: 12 permise reținute pentru viteză excesivă
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 15:26

Tentative de fraudă în numele BNR

În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, –  apeluri telefonice, mesaje și site-uri...

Tentative de fraudă în numele BNR