Doi turişti, recuperaţi din Munţii Măcinului după ce s-au rătăcit
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 iulie 2020, 07:55
Doi tineri care s-au rătăcit duminică după-amiază, în timp ce vizitau Parcul Naţional Munţii Măcinului, au fost găsiţi şi salvaţi după un apel la numărul unic de urgenţă 112.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Nicolae Botezatu, a anunţat că pentru salvarea celor doi turişti au intervenit şapte salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenţie şi o ambulanţă, precum şi poliţişti, jandarmi şi un lucrător al Ocolului Silvic Nifon.
‘Persoana de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, a fost găsită de echipa de căutare mixtă în apropierea localităţii Nifon, iar bărbatul în vârstă de 26 ani a fost găsit în zona localităţii Greci de către agenţii postului de Poliţie Greci’, a menţionat reprezentantul ISU Delta.
Potrivit sursei citate, cei doi tineri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – ISU Delta Tulcea