Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Ceremonie de schimbare a conducerii Forţelor Navale Române, în Portul Militar

CONSTANȚA: Ceremonie de schimbare a conducerii Forţelor Navale Române, în Portul Militar

Publicat de Doina Sirbu, 30 iunie 2020, 16:06 / actualizat: 1 iulie 2020, 6:32

Viceamiralul Alexandru Mîrşu a predat, marţi, odată cu trecerea în rezervă, conducerea Forţelor Navale Române către contraamiralul Mihai Panait, în cadrul unei ceremonii militare organizată în Portul Militar Constanţa, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Conform sursei citate, în cadrul festivităţii, organizată în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi a Şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a fost citit decretul prezidenţial de trecere în rezervă a viceamiralului Mîrşu, prilej cu care i-a fost conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în Grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, din partea preşedintelui României, pentru întreaga activitate depusă în slujba ţării, în cei 40 de ani de activitate.

În continuare, a fost prezentat ordinul ministrului Apărării Naţionale, prin care contraamiralul Mihai Panait, comandantul Flotei, a fost împuternicit şef al SMF, după care acesta a preluat drapelul de luptă al instituţiei de la predecesorul său.

Ceremonia de predare-primire a conducerii Forţelor Navale Române s-a desfăşurat în prezenţa unei audienţe reduse, în concordanţă cu respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, la festivitate fiind prezenţi şefii statelor majore ale Forţelor Terestre şi Forţelor Aeriene, şefi ai unor structuri centrale din MApN, foşti şefi ai Statului Major al Forţelor Navale şi comandanţi de mari unităţi din Marina Militară Română.

Contraamiralul Mihai Panait s-a născut în anul 1968, a absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa (1986) şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Facultatea Navigaţie (1991).

Pe parcursul carierei sale, a ocupat funcţii la bordul navelor militare, fiind comandant al Fregatei Regele Ferdinand, în perioada 2009-2013, când a reprezentat Forţele Navale Române în diferite misiuni în teatre de operaţii maritime, precum Operaţia NATO Active Endeavour – 2010, pentru monitorizarea traficului maritim din Marea Mediterană; Operaţia NATO Unified Protector, 2011, pentru impunerea embargoului împotriva Libiei, prima misiune reală de luptă executată de militarii Forţelor Navale după cel de-Al Doilea Război Mondial şi Operaţia UE Atalanta, 2012, pentru lupta împotriva pirateriei navale în Golful Aden şi Oceanul Indian, prima misiune a unei nave militare româneşti executată în Emisfera Sudică.

Din anul 2013, a fost numit în funcţii importante de conducere la comandamentul Flotei, al cărui comandant este din anul 2019, precum şi în Statul Major al Forţele Navale.

Contraamiralul Mihai Panait şi-a perfecţionat pregătirea profesională prin absolvirea unor forme de învăţământ universitar, postuniversitar şi masteral, în România, Italia şi SUA, meritele profesionale fiindu-i recunoscute prin conferirea a numeroase distincţii, ordine, medalii, precum şi a titlului de Cetăţean de Onoare al Statului Rhode Island, SUA (2008). Prin decrete prezidenţiale, a fost înălţat la gradul de contraamiral de flotilă (2017) şi, ulterior, la cel de contraamiral (2019).

Sursă – AGERPRES / Foto – Forțele Navale Române

Județul Constanța, sub Cod Galben de viscol
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 21:09

Județul Constanța, sub Cod Galben de viscol

Dobrogea se află sub avertizare Cod Galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite până la ora 23.00. Meteorologii au emis pentru...

Județul Constanța, sub Cod Galben de viscol
AUDIO | Misterele vieții în mediile toxice din peșterile sulfuroase
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 20:18

AUDIO | Misterele vieții în mediile toxice din peșterile sulfuroase

Cum poate exista viața în condiții de iad? Cum se pot hrăni viețuitoarele din peșterile sulfuroase, în medii extreme, toxice, total lipsite de...

AUDIO | Misterele vieții în mediile toxice din peșterile sulfuroase
TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 18:53

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local

Primăria municipiului Tulcea a anunţat, miercuri, deschiderea sesiunii de finanţări nerambursabile pentru activităţile nonprofit de interes...

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 18:30

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un tânăr bănuit de trafic de droguri, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, în urma a două percheziţii...

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 17:51

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii

Astăzi, la Casa de Cultură „Mihai Vasile” din Agigea, a avut loc festivitatea de premiere a participanţilor la Festivalul de Teatru pentru...

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 17:41

DOBROGEA, sub COD PORTOCALIU de vijelii

ANM a emis astăzi o avertizare COD PORTOCALIU de intensificări ale vântului, cu rafale de 70-90 de km/oră, valabilă între orele 17.30 și...

DOBROGEA, sub COD PORTOCALIU de vijelii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 17:01

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii

Astăzi, în zona localității Vadu Oii din județul Constanța, o barcă în care se aflau doi pescari s-a răsturnat în Dunăre. La fața...

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii
Ştiri joi, 10 aprilie 2025, 16:37

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag

Aproape 250 de militari români şi spanioli au participat, joi, în Poligonul Babadag, la un antrenament cu muniţie de război desfăşurat în...

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag