Ascultă Radio România Constanța Live

Adversare puternice pentru România la EURO 2020

Adversare puternice pentru România la EURO 2020

Publicat de Catalin Donose, 19 iunie 2020, 06:44

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Bogdan Burcea, a declarat după tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European 2020, că adversarele Norvegia, Germania şi Polonia trebuie respectate, dar a precizat că elevele sale nu se vor preda ridicând mâinile deoarece îşi propun să câştige fiecare meci.

‘Sunt echipe care trebuie respectate, Norvegia este Norvegia indiferent de situaţie, au avut resurse, au o şcoală de handbal foarte bună, au prezenţe ca şi noi la European, peste 12, au jucătoare care revin după accidentări. Cu toate acestea, noi nu vom ridica braţele, vrem să învingem şi Norvegia, vrem să învingem şi Germania, şi Polonia’, a spus Burcea.

‘Pandemia a încurcat pe toată lumea, nu numai pe noi, sper ca toată lumea să depăşească cu bine şi cât mai repede acest moment. Aştept cu nerăbdare reluarea activităţii aşa cum eram obişnuit. Cel mai important pentru perioada următoare este să revenim la starea de normalitate. Eu sunt un antrenor norocos şi sper să mă ţină şi de acum încolo norocul. În toată cariera mea de peste 25 de ani am avut parte de noroc, nu am de ce să mă plâng’, a adăugat el.

Selecţionerul speră că jucătoarea Cristina Neagu a depăşit momentul accidentării de acum doi ani şi va fi în formă la EURO 2020. ‘Cristina este un fenomen în handbalul feminin internaţional, nu numai românesc. Mă bucur că provine din şcoala de handbal românească, este o mândrie pentru absolut toată lumea, pentru toţi profesorii care au format-o, au antrenat-o şi au adus-o la acest nivel. Sper să fi depăşit momentul accidentării de acum doi ani din timpul turneului final din Franţa. Ea e o fată puternică’, a precizat Burcea.

Echipa naţională a României a fost repartizată în Grupa D, alături de Norvegia, Germania şi Polonia, la Campionatul European de handbal feminin – EHF EURO 2020, care va avea loc în perioada 3-20 decembrie, în Norvegia şi Danemarca, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Viena.

Meciurile din grupa României se vor desfăşura la Trondheim. Primele trei clasate din cele patru grupe se califică în grupele principale.

Naţionala feminină de handbal a României a fost calificată direct la EHF EURO 2020 după ce restul meciurilor din preliminarii au fost anulate de Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal, în martie, din cauza pandemiei de coronavirus. Din campania de calificare mai erau patru etape de jucat, România având două victorii din tot atâtea partide într-o grupă cu Polonia, Ucraina şi Insulele Feroe.

La ultima ediţie a Campionatului European, în 2018 (Franţa), România s-a clasat pe locul al patrulea. România are o singură medalie la Europene, bronz în 2010, în Norvegia şi Danemarca.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:36

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea

Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM TULCEA), prin intermediul Muzeului de Artă, este partener și gazdă a expoziției...

Expoziția „Corp Comun. Vol.2”, la Muzeul de Artă Tulcea
Traficul va fi locat pe DJ391B, în zona Bălții Limanu din cauza unor lucrări RAJA
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 13:01

Traficul va fi locat pe DJ391B, în zona Bălții Limanu din cauza unor lucrări RAJA

În prezent, RAJA SA derulează în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) cel mai mare proiect denumit Sistemul Regional...

Traficul va fi locat pe DJ391B, în zona Bălții Limanu din cauza unor lucrări RAJA
TULCEA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Fata a plecat de acasă și nu s-a mai întors
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 12:14

TULCEA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Fata a plecat de acasă și nu s-a mai întors

La data de 9 aprilie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că numita...

TULCEA: Dacă aveți informații, sunați la 112. Fata a plecat de acasă și nu s-a mai întors
Prezidențiale2025/Dominic Fritz (USR): Convocăm Comitetul Politic să votăm susținerea unui independent la prezidențiale
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 12:00

Prezidențiale2025/Dominic Fritz (USR): Convocăm Comitetul Politic să votăm susținerea unui independent la prezidențiale

Biroul Național al USR a decis miercuri să convoace o ședință de Comitet Politic pentru a vota susținerea, la alegerile prezidențiale din luna...

Prezidențiale2025/Dominic Fritz (USR): Convocăm Comitetul Politic să votăm susținerea unui independent la prezidențiale
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 11:42

AUDIO | Istoria spusă altfel”, în școlile și liceele din Constanța

Elevii din școlile generale și din liceele constănțene pot învăța istoria Dobrogei și pot afla detalii surprinzătoare despre arheologia...

AUDIO | Istoria spusă altfel”, în școlile și liceele din Constanța
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 11:25

Polițiștii de frontieră au confiscat 350 de kg de pește și aproape 2.000 de metri de plasă

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Mangalia au desfășurat astăzi, o nouă acțiune pentru prevenirea...

Polițiștii de frontieră au confiscat 350 de kg de pește și aproape 2.000 de metri de plasă
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 11:17

CONSTANȚA: Percheziții domiciliare într-un dosar penal de tâlhărie calificată și uz de armă fără drept. Doi minori au ajuns la sediul Poliției

La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub...

CONSTANȚA: Percheziții domiciliare într-un dosar penal de tâlhărie calificată și uz de armă fără drept. Doi minori au ajuns la sediul Poliției
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 11:12

Începe prohibiția generală a pescuitului în România

Prohibiția generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de...

Începe prohibiția generală a pescuitului în România