Zborurile către Austria, Germania şi Elveţia, reluate pe Otopeni
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 iunie 2020, 12:55
Zborurile către Austria, Germania şi Elveţia au fost reluate de miercuri de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar în funcţie de numărul de ţări care vor fi introduse în săptămânile următoare pe lista verde ne aşteptăm la o creştere semnificativă a traficului, astfel încât să nu mai înregistrăm pierderi în fiecare zi, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.
Potrivit acestuia, prin deschiderea zborurilor către cele trei ţări, la care se adaugă cele spre Cehia, Grecia, Portugalia şi ţările nordice, care au redevenit operaţionale „ceva mai devreme”, traficul ar putea să ajungă la 10% din cel normal, înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus.
„Începând de lunea trecută, avem o listă verde cu 17 ţări unde putem merge şi la reîntoarcere nu mai este nevoie să intrăm în izolare. Pe această listă verde se aflau şi trei ţări către care nu s-au reluat zborurile de luni, pentru că ele erau pe o altă listă dintr-o HG 394 din luna mai, care suspenda zborurile către 12 ţări europene. Începând de astăzi, se poate din nou opera către Austria, Germania şi Elveţia, la revenirea din aceste ţări pasagerii nemaitrebuind să intre în izolare. Se operează în continuare către ţările spre care s-a operat şi pe perioada situaţiei de urgenţă, respectiv a stării de alertă – mă refer la ţările nordice şi la Portugalia. Se operează în continuare Grecia, care este şi pe lista verde”, a afirmat Iordache, la sfârşitul evenimentului „Totul va fi bine”, organizat miercuri de CNAB.
Reprezentantul aeroporturilor bucureştene a precizat că încă nu ne putem gândi la un nivel normal al traficului aerian, întrucât cele mai importante destinaţii pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă sunt în continuare blocate.
„De luni au început să se mai opereze şi alte destinaţii către ţări din lista verde. Cu toate acestea, aceşti paşi pe care i-am făcut într-un mod festiv, astăzi, nu sunt suficienţi pentru a ne gândi la un nivel normal al traficului pentru aeroport, întrucât cele mai importante destinaţii pentru Aeroportul Henri Coandă – mă refer la Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Turcia, alături de alte două destinaţii către care nu avem curse directe – Iran şi SUA- sunt în continuare blocate. Deci, aceste ţări sunt pe lista de interdicţie, zborurile către aceste ţări fiind suspendate, şi aşteptăm în fiecare săptămână ca INSP (Institutul Naţional de Sănătate Publică n.r.) să ne comunice şi, implicit, să transmitem mai departe introducerea a noi ţări pe lista verde. Să nu uităm că, în cazul unora dintre aceste ţări, putem merge către ele cu autoturismul, cu alte mijloace de transport, zborurile însă sunt în continuare suspendate şi aşteptăm să fim într-o situaţie echitabilă între modurile de transport, adică şi transportul aerian să fie tratat aşa cum este de exemplu tratat transportul rutier”, a atras atenţia purtătorul de cuvânt al CNAB.
Acesta a subliniat că, în lunile aprilie şi mai, traficul aerian a fost redus cu peste 98%, iar în condiţiile unei astfel de scăderi a veniturilor CNAB a înregistrat în continuare cheltuieli de funcţionare, întrucât pe Aeroportul Henri Coandă s-au operat curse cargo care au adus materiale medicale, au fost operate zboruri speciale, dar şi zboruri de repatriere.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă