Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Cecilia Apostoiu, nutriționist: „Întotdeauna trebuie să mâncăm fructele și legumele de sezon, important este să le combinăm corect, să nu le prăjim”

INTERVIU | Cecilia Apostoiu, nutriționist: „Întotdeauna trebuie să mâncăm fructele și legumele de sezon, important este să le combinăm corect, să nu le prăjim”

Publicat de Doina Sirbu, 14 iunie 2020, 11:27

Starea de urgență  ne-a ținut  două luni în case. Ne-am uitat la filme, am desfășurat diverse activități cu membrii familiei sau am gătit. Lipsa de mișcare ne-a arătat multora dintre noi un surplus de kilograme.

Pașii spre redobândirea siluetei pe care ne-o dorim sunt simpli, venind la pachet cu o stare de sănătate bună, este de părere Cecilia Apostoiu, tehnician nutriționist și terapeut în diete, care ne recomandă să mâncăm de 3 ori pe zi, să dormim 8 ore pe noapte, să ne hidratăm și să facem zilnic mișcare (10.000 de pași pe zi).

Vă rog să ne spuneți cine este nutriționistul și cui i se adresează el?

Cecilia Apostoiu: Nutriționistul este un consilier care ne învață ce, cât și cum să mâncăm. Este o diferență clară față de medicul nutriționist, de medicul diabetolog care se ocupă pe partea clinică, cu bolile de nutriție. Nutriționistul merge practic în urma medicului. O persoană este diagnosticată și primește un tratament și recomandarea de a avea o alimentație potrivită. Aici intervine tehnicianul nutriționist, care va crea un meniu potrivit, va stabili niște principii, niște exerciții de educare a comportamentului alimentar.

A venit vara calendaristică. Oare cum putem scăpa de kilogramele în plus, într-un mod sănătos?

Cecilia Apostoiu: În perioada aceasta au existat mulți factori importanți, în primul rând emoționali, iar emoționalul influențează mult comportamentul alimentar. Dacă ne-am îngrășat s-a întâmpălat datorită unui aport energetic prea mare, adică am mâncat prea mult. Dacă vrem să slăbim nu este indicat să apelăm la o dietă luată de pe internet sau de la o prietenă sau la ceva foarte restrictiv. Aș putea vorbi despre cei trei C ai slăbitului : comportament, cantitate și calitate. Este un cerc vicios. Comportamentul este modul în care ne raportăm la mâncare. Mâncăm poate emoțional, poate de plictiseală, nu știm când să ne oprim. Un astfel de comportament  duce la o mare cantitate de alimente consumate, alimente care nu sunt de cea mai bună calitate. Nu ajungem, de exemplu, să mâncăm foarte mulți morcovi, ci foarte multă ciocolată. Ne tot învârtim în acest cerc și acumulăm kilograme. Dacă acționăm la nivelul celor trei factori, adică avem niște exerciții de educare a comportamentului alimentar, urmărim ca mărimea unei porții să fie potrivită și includem alimente integrale, cât mai verzi, cât mai multe fructe dar mâncate separat, atunci reușim să slăbim sănătos.

Există un număr de porții de mâncare zilnice?

Cecilia Apostoiu: Eu recomand trei mese principale și două gustări opționale. Întotdeauna trebuie să mâncăm fructele și legumele de sezon, important este să le combinăm corect, să nu le prăjim. Acum profităm de căpșuni, cireșe, pepene, dar nu prea mult și între mese. Nu trebuie să ne apucăm de diete care nu sunt personalizate, poate nu ni se potrivesc sau sunt prea restrictive. Trebuie să dezvoltăm obiceiuri, nu frustrări. Frustrările duc adeseori la eșec. Cel mai rău lucru este să renunți. În momentul în care te apuci să slăbești trebuie să continui, să formezi obiceiuri și să nu greșești prea mult.

Combinăm stilul de viață sănătos cu mișcarea?

Cecilia Apostoiu: Sigur că da! Este ideal să putem merge undeva la sală, să practicăm poate un sport de echipă. Cine nu poate sau are timp de sală, poate profita de mersul pe jos. Ideal ar fi să facem 10 mii de pași pe zi, nu 5 mii, cum ne recomandă marea noastră campioană Simona Halep. E bine să faci și 5 mii de pași, dar noi trebuie să mergem către un ideal mai înalt. Și dacă mai scăpăm la câte un desert nu este un capăt de țară, viața mai trebuie îndulcită uneori. Poate consumăm desertul înainte și nu după masă. Dacă suntem totuși la dietă eu spun așa: Am greșit, m-am bucurat, îmi asum, sar o masă și continui. Dar nu fac aceeași greșeală în fiecare zi. Să nu uităm de hidratare și de somn (ideal ar fi 8 ore de somn pe noapte). Ele sunt necesare.

În concluzie, ce facem dacă vrem să slăbim?

Cecilia Apostoiu : Primul sfat ar fi să nu  apelați la o dietă de pe internet, oricât ar ea de celebră,ci la un profesionist. Încercați să fiți cât mai bine informate, să citiți. Nu este atât de greu să faceți diferența între glucide, proteine. Câteva reguli simple vă pot ajuta să slăbiți destul de ușor. Renuțăm la dulciuri și la alimentele prăjite, la sucuri și în scurt timp efortul nostru se va vedea. Iar când pacientele mele au rezultate, mă simt și eu împlinită profesional!

Realizator – Larisa Calistru / Foto – arhivă personală

 

Turcia, Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:44

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța

În zilele de 23 și 24 aprilie, peste 300 de angajați ai SRCF Constanța s-au mobilizat pentru acțiunea anuală de ecologizare și curățenie,...

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:34

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:29

Tradiții de Sfântul Gheorghe

În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din...

Tradiții de Sfântul Gheorghe
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:26

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație

În ultimii ani, voucherele de vacanță au fost motorul industriei HoReCa. Având o valoare de 1600 lei, ele reprezentau un real beneficiu, mai...

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație