Calendarul zilei – 4 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 4 iunie 2020, 05:00 / actualizat: 4 iunie 2020, 9:08
EVENIMENTE INTERNE
-Mass-Media
* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00
– Cultură
* Jud. Buzău: De la ora 18:00, Aluniș Art Center, un nou spațiu expozițional, de rezidență artistică și tabere creative, își deschide porțile în Str. Aluniș nr. 39, comuna Colți, județul Buzău, odată cu vernisajul primei sale expoziții ce poartă titlul „Amber of the Moment”. Expun artiștii Florin Menzopol, Ștefan Daniel Lăzărescu și Dumitrache Ciprian, într-o expoziție colectivă de artă vizuală, însoțită de un text critic semnat de curatoarea Ana-Daniela Sultana-Cipariu. Expoziția „Amber of the Moment” poate fi vizitată în perioada 4 iunie – 24 iulie și face parte din programul expozițional conceput de inițiatoarea și coordonatoarea proiectului Aluniș Art Center, Iulia Gabriela Sîrbu
* Italia: În perioada 16 aprilie – 24 iunie, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituției, proiectul Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma. Astfel, în cadrul acestei mini-stagiuni muzicale virtuale au acceptat invitația Accademia di Romania in Roma de a participa la acest proiect următorii muzicieni: violoniștii Remus Azoiței (România/Marea Britanie), Clara Cernat (România/Franța), Mălina Ciobanu (România/Germania), Gabriel Croitoru (România), Vlad Maistorovici (România), pianiștii Dana Ciocârlie (România/Franța), Mara Dobrescu (România/Franța), Thierry Huillet (Franța), Diana Ionescu (România), Horia Mihail (România), flautistul Matei Ioachimescu (România/Austria), violonceliștii Marin Cazacu (România) și Ștefan Cazacu (România), soprana Rodica Vica (România/Austria), pianista de jazz Ramona Horvath (România/Franța), acordeonistul Ghenadie Rotari (Republica Moldova/Italia) și Ansamblul Imago Mundi (România). Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația Culturală „ISVOR” din București, Asociația Culturală Româno-Italiană „Propatria” din Roma, Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Radio România Muzical și „Vibrate! Festival Brașov”. Stagiunea muzicală virtuală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/. Din program:
- ora 15:00 (ora 16:00, ora României) – 111 ani de la nașterea lui Paul Constantinescu, Dana Ciocârlie (pian, România/Franța). Piesă: Joc dobrogean de Paul Constantinescu
-Diverse
* Pentru a aniversa 100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri, Romfilatelia introduce în circulație de astăzi, emisiunea de mărci poștale Centenarul Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/
– S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie
* Acum 237 de ani (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu aer cald. Cei doi fraţi s-au ridicat pentru prima oară în atmosferă într-un balon de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri
* Acum 144 de ani (1876) s-a înfiinţat, la Bucureşti, „Societatea naţională de Cruce Roşie a României”, cu scopul de a contribui la apărarea sănătăţii şi a vieţii oamenilor şi la aplicarea principiilor rezultate din convenţiile internaţionale ale Crucii Roşii (4/16)
* Se împlinesc 100 de ani (1920) de la încheiearea, la Trianon (Franţa), a Tratatului de pace între Puterile Aliate şi Ungaria (care consacra încetarea existenţei Imperiului Austro-Ungar). Recunoaşterea pe plan internaţional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a intrat în vigoare la 25.VII.1921
* Cu 98 de ani în urmă (1922), între 4 şi 7 iunie, a avut loc, la Sibiu, Congresul general al sindicatelor din România, la care s-a realizat unificarea şi centralizarea mişcării sindicale, s-a ales Consiliul General al Uniunii Sindicatelor din România, cu sediul la Bucureşti, şi s-a adoptat statutul sindicatelor
* În urmă cu 52 de ani (1968), la sediul ONU din New York, a avut loc ceremonia de transmitere a tapiseriei „Cântare omului” (operă a artistului plastic Ion Nicodim, realizată în 1963), oferită de Guvernul României ONU. Tapiseria este expusă pe peretele vestic al principalului hol al delegaţiilor de la etajul 1 al clădirii Adunării Generale a ONU. Sub tapiserie este fixată o placă conţinând traducerea în limba engleză a unui fragment din poezia „Cântare omului” de Tudor Arghezi
* Acum 31 de ani (1989) aveau loc tragicele evenimente din Piaţa Tiananmen. Armata a invadat piaţa şi a reprimat sângeros mişcarea de la Beijing. Tinerii adunaţi în Piaţă („Poarta Păcii Cereşti”) manifestaseră, începând cu 22 aprilie 1989, pentru reforme democratice şi pentru iniţierea unui dialog cu guvernul comunist
* Cu 9 ani în urmă (2011) vulcanul chilian Puyehue a intrat în erupţie, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, fenomen care a cauzat perturbări ale traficului aerian în America de Sud, Noua Zeelandă şi Australia, precum şi o explozie în urma căreia gazele au ajuns la o înălţime de 10 metri, mai multe cutremure fiind resimţite în zonă
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (Calendarul Creştin-Ortodox 2020; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)
– 1890, 4/16: S-a născut Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof, pedagog şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică (m. 1940) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 16.VI.1890
– 1893: S-a născut Armand Călinescu, om politic ţărănist, ministru de mai multe ori şi prim-ministru (martie-septembrie 1939); atitudinea sa net antinazistă l-a făcut indezirabil mişcării legionare (m. 1939, asasinat de către un comando legionar)
– 1904, 4/17: S-a născut Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (m. 1985)
– 1914: S-a născut Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist; unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale (m. 1987)
– 1918, 4/17: A murit actriţa şi profesoara Aristizza Romanescu; a reuşit, în 30 de ani de carieră, să interpreteze peste 400 de roluri din toate genurile dramatice (n. 1854)
– 1924: S-a născut bioterapeutul Valeriu Popa; a fixat diagnostice cu o precizie uluitoare şi a vindecat mii de oameni, unii de boli declarate incurabile de medicii alopaţi; el susţinea că boala este o consecinţă a întreruperii legăturii subtile, energetice dintre om şi Divinitate; printre metodele sale de terapie se numără: postul numai cu apă distilată, ca metodă obligatorie de a elimina toxinele din organism, un regim alimentar sever bazat pe crudităţi (m. 1997)
– 1925: A murit Gheorghe Dima, compozitor, dirijor și pedagog; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1847) – 95 de ani
– 1928: S-a născut Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor (m. 1995)
– 1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978) (m. 2017)
– 1936: S-a născut ÎPS Timotei Seviciu (prenumele la naştere: Traian), arhiepiscopul Aradului (din 2.XII.1984)
– 1939: S-a născut actorul Alexandru Arşinel; director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (1998-2018)
– 1941: S-a născut actorul Valentin Uritescu
– 1941: S-a născut poetul Vasile Vlad
– 1947: S-a născut actriţa Rodica Mureşan
– 1953: S-a născut actorul George Ţoropoc (m. 2016)
– 1961: A murit Alice Voinescu (născută Steriadi), eseistă, critic de teatru, profesoară şi traducătoare; a fost prima româncă doctor în filozofie (1913), prima femeie care a susţinut o rubrică de cronică dramatică în România, la Revista Fundaţiilor Regale (1938); arestată între anii 1951-1952, pentru participarea (din 1949) la conferinţele organizate de P. Manoliu în cadrul unei „mişcări de rezistenţă”; a avut apoi domiciliu forţat în localitatea Costeşti (n. 1885)
– 1967: A murit agronomul Gheorghe Ionescu-Şişeşti; a studiat fertilitatea solurilor din România; în 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1885)
– 1977: A murit medicul Tiberiu Spârchez; cercetări în domeniile gastroenterologiei şi al bolilor hepatobiliare; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1899)
– 2002, 4/5: A murit actriţa Ninetta Gusti (n. 1913)
– 2003: S-a născut alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene (m. 2017)
– 2007: A murit inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1925)
EVENIMENTE EXTERNE
-Bruxelles: Conferință video a miniștrilor justiției din UE
-Bruxelles: Conferință video a miniștrilor transporturilor din UE
– Burundi: Anunuțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale
– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) pe tema politicii monetare din zona euro
– Washington: Ședință ministerială virtuală a coaliției anti-islamice de stat
– Tunis: Ultima etapă a izolării, și încheierea perioadei în care premierului i-au fost atribuite prerogative speciale
– Tunis: Reluarea cursurilor pentru elevii din clasele terminale, școlile rămânând în continuare închise
– Beijing/Hong Kong: Sunt marcați 31 de ani de la represiunea manifestațiilor din Piața Tiananmen
– Dunkerque, Franța: Manifestări de marcare a 80 de ani de când a luat sfârșit evacuarea forțelor aliate repliate la Dunkerque
-Londra: Marea Britanie găzduiește conferința „Gavi Vaccine Alliance”
-Istanbul: Companiile aeriene turce reiau zborurile interne suspendate din cauza pandemiei de coronavirus
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii”; se marchează din 1983, ca urmare a unei hotărâri a sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU în problema Palestinei, din 19.VIII.1982, în memoria copiilor omorâţi în timpul invaziei israeliene în Liban, din 1982
– „Ziua Coeziunii Naţionale” în Ungaria, stabilită de Parlamentul ungar în 2010 ( – 10 ani), în amintirea semnării Tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920, care consacră încetarea existenţei Imperiului Austro-Ungar, consfinţind noile frontiere ale statului ungar în urma Primului Război Mondial
– Sărbătoarea naţională a Regatului Tonga; aniversarea proclamării independenţei/1970 – 50 de ani
– 1798: A murit Giovanni Giacomo Casanova, aventurier italian, celebru prin peripeţiile sale galante evocate în memoriile intitulate „Povestea vieţii mele” (n. 1725)
– 1872: A murit compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (n. 1819)
– 1903: S-a născut dirijorul rus Evgheni Mravinski (m. 1988)
– 1910: S-a născut Sir Christopher Cockerell, inginer britanic, inventatorul navei pe pernă cu aer (hovercraft, în 1952) (m. 1999) – 110 ani
– 1910: S-a născut tenorul austriac de origine slovenă Anton Dermota (m. 1989) – 110 ani
– 1912: S-a născut sculptorul și pictorul danez Robert Jacobsen (m. 1993)
– 1923: S-a născut scriitoarea australiană Elizabeth Jolley (m. 2007)
– 1951: A murit Sergey Koussevitzky, contrabasist şi dirijor american de origine rusă (n. 1874)
– 1958: A murit Gavriil Kazarov (Catzarow), istoric şi arheolog bulgar; considerat cel mai bun cunoscător al vieţii tracilor; membru corespondent străin al Academiei Române (1936) (n. 1874)
– 1966: S-a născut mezzosoprana italiană Cecilia Bartoli
– 1971: A murit György Lukács (născut György Bernát Löwinger), filosof, scriitor şi critic literar ungur (n. 1885)
– 1975: S-a născut actriţa americană de film Angelina Jolie, fiica actorului Jon Voight – 45 de ani
– 2004: A murit actorul de film italian Nino Manfredi (n. 1921)
– 2011: A murit Lawrence Sidney Eagleburger, diplomat şi om de stat american. Subsecretar şi secretar de stat (pentru o perioadă scurtă de timp – 42 de zile) al Departamentului de Stat al SUA sub preşedintele George H.W. Bush, pe finalul mandatului acestuia şi ambasador al SUA în Iugoslavia (1977 – 1980) (n. 1930)
– 2012: A murit baritonul rus Eduard Khil (n. 1934)
– 2012: A murit Ljubiša Rajić, filolog, scriitor și traducător sârb (n. 1947)