Averse, descărcări electrice şi vijelii în toată țara, până miercuri seara
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 mai 2020, 09:14
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a ţării.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 25 mai, ora 12:00 – 27 mai, ora 23:00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.
De asemenea, ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.
Meteorologii precizează că vremea se va menţine instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.
ANM notează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă