Glasgow Rangers a decis să-l cumpere pe Ianis Hagi
Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 mai 2020, 15:07
Vicecampioana Scoției,Glasgow Rangers a decis în privința jucătorului român Ianis Hagi să-l cumpere de la echipa blegiană Genk.
Hagi Jr. a venit în vara anului trecut la Genk, unde nu a reuşit să se impună şi a fost împrumutat până la finalul sezonului la Glasgow Rangers, la care a avut evoluţii bune.
Echipa scoţiană, antrenată de fostul mare jucător englez Steven Gerrard, vrea să-l păstreze pe mijlocaşul de 21 de ani şi este gata să cheltuiască pentru a-l achiziționa definitiv.
Genk a plătit aproximativ 4 milioane de euro pentru internaţionalul român, iar Rangers ar trebui acum să dea 5 milioane de euro.
Cele două cluburi negociază în legătură cu modalităţile transferului, după cum relatează Agerpres.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK