Ascultă Radio România Constanța Live

România obține recunoașterea automată a diplomelor de asistent medical generalist, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană

medic unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 15 mai 2020, 12:44

Comisia Europeană a publicat pe 11 mai 2020 raportul prin care diplomele de asistent medical generalist, emise de instituțiile de învățământ din România, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, vor beneficia de recunoaștere automată în statele membre ale Uniunii Europene odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE.

În urma demersului Ministerului Educației și Cercetării, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Național pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene și statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale includerea și a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

Programul a fost elaborat împreună cu experții Comisiei Europene și ai statelor membre și, ulterior, în baza raportului Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directivei în sensul acordării, de către statele membre, a recunoașterii automate a tuturor diplomelor emise de instituțiile de învățământ din România.

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, ca autoritate competentă, a transmis permanent Comisiei Europene toate informațiile și clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaștere a diplomelor.

Aceste informații și clarificări transmise către Comisia Europeană au fost furnizate de către școlile postliceale și instituțiile de învățământ superior de profil, precum și de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Sursa – MEC / Foto – unsplash.com

 

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:53

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol

Asttăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari tulceni în cazul producerii unui accident...

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:33

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu

După numărarea a 99,93% din procesele-verbale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă la nivel de ţară, independentul Călin...

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole

Peste 50 de firme furnizoare de echipamente agricole s-au înscris încă din prima zi a programului „Rabla pentru tractoare”, care...

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate