320 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Numărul total a ajuns la 15.131

Publicat de , 9 mai 2020, 12:18
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 320 de noi cazuri de îmbolnăvire, anunţă Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al pacienţilor diagnosticaţi în ţara noastră, de la începutul pandemiei, ajungând astfel la 15.131 .
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.912 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.
De asemenea, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.323 de persoane. Alte 20.462 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 248.056 de teste.
În judeţul Constanţa, de la începutul pandemiei au fost confirmate 249 de cazuri, iar în Tulcea – 81 de cazuri.
Foto: pixabay.com