Echipamentele medicale donate de Vatican sunt aduse sâmbătă în ţară
Publicat de Doina Sirbu, 25 aprilie 2020, 14:03
Echipamente medicale donate de Statul Vatican autorităţilor locale din Suceava, prin bunăvoinţa Papei Francisc, vor fi aduse sâmbătă în ţară cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis AGERPRES.
Echipamentul medical donat de către Papa Francisc oraşului Suceava constă în cinci ventilatoare pulmonare, 200 combinezoane de protecţie, 5.000 măşti sanitare, 900 măşti tip FFP2 şi 400 ochelari de protecţie.
Aeronava Forţelor Aeriene Române care a efectuat, sâmbătă, un zbor pe ruta Bucureşti – Milano va aduce, în aceeaşi zi, în ţară şi echipa formată din 15 medici şi asistenţi medicali români, şi un ofiţer de legătură al IGSU.
Personalul medical din România, selecţionat pe bază de voluntariat, a acţionat la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.
Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com