FRF propune modificarea regulamentului de licenţiere a cluburilor
Publicat de Catalin Donose, 23 aprilie 2020, 07:16
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că a transmis către UEFA un set de măsuri privind modificarea regulamentului de licenţiere a cluburilor după ce s-a decis prelungirea stării de urgenţă până la jumătatea lunii mai din cauza pandemiei de COVID-19.
Astfel, FRF propune amânarea termenului de achitare a datoriilor restante până la data de 29 mai în loc de 30 aprilie 2020, această măsură fiind atribuită exclusiv cluburilor solicitante de licenţă pentru Liga I, precizează un comunicat al federaţiei.
Alte măsuri propuse de FRF în sprijinul cluburilor sunt suspendarea analizării criteriului privind datoriile financiare restante către bugetul statului (art. 47 bis) (exclusiv pentru cluburile solicitante de licenţă pentru Liga 1) şi suspendarea criteriului similar prevăzut de art. 61 bis pentru monitorizarea financiară (nu se vor evalua datoriile către stat nici în procesul de licenţiere în desfăşurare şi nici în procesul de fair play financiar desfăşurat în cursul actualului an calendaristic – 2020).
O altă propunere este modificarea termenului privind prezentarea de către cluburi a informaţiilor referitoare la pragul de rentabilitate financiară (art. 58 alin. 1 şi art. 59 alin. 3 din RNLC şi FPF) de la 31 mai la 31 august.
De asemenea, odată cu acordul UEFA, FRF va opera modificarea similară şi în ceea ce priveşte suspendarea criteriului privind evaluarea datoriilor către stat / autorităţi fiscale din Regulamentul de certificare pentru Liga 2.
Propunerile de modificare ale Regulamentului de Licenţiere au fost trimise către UEFA şi, în cazul unui răspuns pozitiv, vor fi reglementate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă