BABADAG: Mai multe persoane au fost surprinse de jandarmi în timp ce încercau să părăsească cartierul Bendea
Publicat de Doina Sirbu, 23 aprilie 2020, 18:20
În ultimele zile, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, aflaţi în misiune de ordine publică pentru izolarea cartierului Bendea din oraşul Babadag, în scopul combaterii răspândirii virusului SARS-CoV 2, au interceptat mai multe persoane care au încercat prin diferite metode să părăsească cartierul Bendea, zonă aflată în carantină.
Astfel, în data de 19 aprilie a.c., jandarmii au interceptat două persoane pe raza oraşului Babadag, care au încercat să părăsească zona de carantină, escaladând mai multe garduri care delimitau această zonă.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că cei doi nu au respectat măsura izolării la domiciliu, astfel s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal.
Totodată, persoanele în cauză au fost transportate cu un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea la un centru de carantină instituţionalizată.
Marţi, 21 aprilie, a.c., jandarmii au sesizat faptul că două persoane nu au respectat măsura de prevenire a răspândirii bolilor, părăsind zona de carantină.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat persoanele în cauză şi au constatat faptul că cele două persoane au părăsit zona de carantină pentru a face cumpărături, deplasându-se la un magazin aflat în afara zonei de carantină.
S-a procedat la întocmirea actelor de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal.
Joi, 23 aprilie a.c., trei minori însoţiţi de un adult au ales să încalce măsura impusă de autorităţi şi au părăsit zona de carantină.
Aceştia au fost depistaţi de echipajul de intervenţie în timp ce se deplasau către un alt cartier din oraşul Babadag.
Persoanele în cauză au susţinut că au părăsit zona de carantină, deoarece voiau să se deplaseze într-un alt cartier, cu scopul de a face curăţenie la o altă casă care le aparţinea.
Pentru că nu a respectat măsurile stabilite de către autorităţi, prin Ordonanţele Militare, jandarmii au întocmit pe numele persoanei adulte actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal.
Totodată, cei trei minori au fost conduşi la domiciliu, urmând ca aparţinătorii acestora să răspundă pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolilor.
În aceeaşi zi, un minor şi doi adulţi au încercat să traverseze pârâul Tabana din oraşul Babadag, cu scopul de a părăsi zona de carantină, însă au fost depistaţi de poliţişti.
Oamenii legii au întocmit pe numele persoanelor adulte actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal.
Persoanele în cauză au fost transportate cu un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea la un centru de carantină instituţionalizată.
Minorul a fost condus la domiciliu, urmând ca aparţinătorii acestuia să răspundă pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolilor.
Foto – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea