Coronavirus: Copil de 3 săptămâni şi mama sa, depistaţi pozitiv
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 aprilie 2020, 07:59
Un bebeluş de trei săptămâni şi mama sa, din judeţul Hunedoara, au fost depistaţi pozitiv la testul pentru COVID-19 şi au fost inernați, duminică, la Maternitatea Bega din Timişoara, copilul fiind născut pe 28 martie la Maternitatea Odobescu, din acelaşi oraş.
Testele pentru depistarea prezenţei noului coronavirus au fost recoltate la domiciliul celor doi.
„Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a recoltat, pe 9 şi 10 aprilie, probe pentru depistarea virusului COVID-19, atât pentru bebeluş, cât şi pentru mama lui. Au venit rezultatele: pozitiv pentru bebeluş, la ambele probe, iar pentru mamă, negativ pentru proba din 9 aprilie şi pozitiv pentru proba din 10 aprilie. Astăzi (duminică, n.r.), împreună cu DSP Timiş, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică s-a hotărât internarea atât a mamei, cât şi a bebeluşului, la Maternitatea Bega din Timişoara pentru supravegherea stării lor de sănătate”, a declarat, pentru AGERPRES, medicul şef al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău.
Potrivit acesteia, mama şi bebeluşul nu prezintă simptome de boală, dar având în vedere vârsta copilului, cât şi starea fiziologică a mamei, aceştia necesită supraveghere medicală.
În judeţul Hunedoara este primul caz în care noul coronavirus a fost depistat la un copil atât de mic.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă