Ascultă Radio România Constanța Live

Mihai Sorin Vasilescu împlinește 65 de ani și 40 de ani dedicați actoriei

Mihai Sorin Vasilescu împlinește 65 de ani și 40 de ani dedicați actoriei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 martie 2020, 14:38

Mihai Sorin Vasilescu împlinește astăzi 65 de ani și 40 de ani dedicați actoriei, scenei teatrului. Este o aniversare… diferită, în contextul actual, când actorul principal al spectacolelor este…un virus. În vremea coronavirusului, teatrul s-a mutat în mediul online.

Radio Constanța l-a surprins în această dimineață pe îndrăgitul actor al Teatrului de Stat Constanța cu urarea de „La mulí ani !” transmisă telefonic, în direct.

Mihai Sorin Vasilescu : Vă mulțumesc pentru urări, pentru surpriză! Pentru mine e un moment al bilanțului. Nu foarte fericit din păcate pentru noi toți, dar trebuie să ne ducem crucea.Viața noastră e formată din bune și rele. E adevărat că actorul trăiește viața mai multor personaje și poate că asta ne face să îmbătrânim puțin mai repede. Dar, una peste alta, dacă m-aș naște acum încă odată, tot actor m-aș face.

Care sunt cele mai frumoase amintiri din viața de actor?

Mihai Sorin Vasilescu : Sunt multe momente plăcute și fericite în viața mea, dar trebuie să recunosc că am unul foarte apropiat de sufletul meu : realizarea spectacolului „Falstaff Story”(1995) împreună cu regizorul și scriitorul Alexandru Darian, care mi-a adus foarte multe premii și cel mai reprezentativ a fost Premiul Asociației Umoriștilor Români, pe vremea aceea condusă de regretatul Valentin Silvestru. Am primit un premiu pentru interpretarea rolului Falstaff, alături de mari actori, somități ale vieții artistice românești și în acel an, alături de Ștefan Iordache, Dem Rădulescu, Marius Țeicu, Corina Chiriac am primit și eu acest premiu de interpretare.

Este carantină totală în România, veți avea parte de o petrecere extrem de restrânsă…în doi?

Mihai Sorin Vasilescu : Da, voi sta tête-à-tête cu soția, actrița Maria Lupu. Ea e deja senioară ca vechime în teatru pentru că a făcut înaintea mea 40 de ani. Acum am reușit s-o ajung și eu, am devenit un senior al teatrului constănțean, minunata cetate pe care o iubesc pentru m-a adoptat și pentru că are un public de teatru special.

În această perioadă spectacolele s-au mutat în online. Am văzut că și Teatrul de Stat Constanța a avut o astfel de inițiativă, pe 20 martie am vizionat „Uciderea lui Gonzago”,sunt și alte teatre care transmit online…

Mihai Sorin Vasilescu : Din păcate noi nu avem niște înregistrări ale spectacolelor făcute profesional. În general sunt făcute cu o singură cameră, un plan general și atât. Dar …acesta este momentul! Deocamdată, sălile sunt închise, dar va fi din nou lumină și vom avea din nou aplauze! Eu sunt în general un tip optimist, sper să ne revenim din aceste clipe nefericite și să ne reîntoarcem toți pe scenă, să apreciem mai mult scena, viața, oamenii să devină mai buni și să ne simțim publicul alături de noi.

Mihai Sorin Vasilescu este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1980 – 1983). A fost actor al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi al Teatrului „Fantasio” din Constanţa, între anii 1983 – 2004, şi director general al instituţiei, timp de 12 ani. A fost director şi realizator al Festivalului Naţional al Teatrelor de Revistă din Constanţa, conferenţiar şi prodecan la Universitatea „Hyperion”, regiunea Dobrogea (Secţia Musical). Din anul 2004, este actor la Teatrul de Stat Constanţa.

În cei 40 de ani de carieră a interpretat multe roluri de excepţie, precum în „Titanic vals”, „Nuntă la Fantasio”, „Livada de vişini”, „Tache, Ianke şi Cadâr”, „Scaiul”. Ca actor de film, s-a remarcat în producţii precum „A doua cădere a Constantinopolului”, „Milionar de weekend”, „Tinereţe fără tinereţe”.

Mihai Sorin Vasilescu a primit numeroase premii, printre acestea numărându-se Premiul Matei Millo pentru cel mai bun actor la Festivalul Naţional al Teatrelor de Revistă, ediţiile 1992, 1994, 1995, Premiul Asociaţiilor Umoriştilor Români pentru rolul Falstaff (1996).


Realizator: Larisa Calistru

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:33

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu

După numărarea a 99,93% din procesele-verbale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă la nivel de ţară, independentul Călin...

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole

Peste 50 de firme furnizoare de echipamente agricole s-au înscris încă din prima zi a programului „Rabla pentru tractoare”, care...

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători