Ascultă Radio România Constanța Live

SONDAJ. Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research: „Românii manifestă o atitudine de acceptare a măsurilor luate de autorități”

SONDAJ. Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research: „Românii manifestă o atitudine de acceptare a măsurilor luate de autorități”

Publicat de Adrian Băncilă, 23 martie 2020, 09:34

În contextul în care începând de luni, 16 martie 2020, a fost decretată starea de urgență pe teritoriul României, respondenții au fost întrebați dacă intenționează să respecte măsurile luate de autoritățile statului în această perioadă.  Au răspuns afirmativ 98,3% și doar 1,4% negativ. 0,3% nu știu sau nu răspund.

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”Rezultatele sondajului de opinie arată că românii, în marea lor majoritate, manifestă, cel puțin la nivelul declarațiilor, o atitudine rațională, de acceptare a măsurilor luate de autorități pentru combaterea epidemiei de coronavirus, pe un fond de incertitudine și vulnerabilitate evidente atât la nivel național, cât și global. Rata de 98% a celor care declară că intenționează să respecte măsurile luate pe perioada stării de urgență indică fricile profunde instalate în societate, o înțelegere corectă din partea populației a gravității situației, cât și faptul că mecanismele instituționale de acțiune ale statului în situații de criză excepțională încep să își producă, pe moment, efectul pentru care au fost prevăzute în Constituție și în legile țării. Pe de altă parte, sigur nu excludem nici disonanța care apare uneori între ceea ce declară oamenii și comportamentul lor efectiv. De aceea, este esențial ca nivelul declarativ măsurat de sondajul de opinie să fie dublat corespunzător și riguros prin fapte. Însă procentul copleșitor al populației care declară că rezonează pozitiv la măsurile autorităților arată că o mare parte aromânilor reacționează așa cum trebuie în această situație de criză fără precedent. Cei care încă nu fac încă acest lucru și nu respectă recomandările autorităților de a se izola, adoptând astfel comportamente deviante de la regula generală, devin o sursă majoră de risc pentru comunitățile lor. Exceptând comportamentele individuale deviante care reprezintă totuși o minoritate raportată la marea masă a populației României, datele studiului arată că în actuala situație de criză, comportamentul colectiv este mai degrabă cumpănit. Avem o societate relativ închegată care, în cea mai mare parte, pare să rezoneze rațional la măsurile autorităților statului. Cu cât întreaga societate va înțelege mai repede importanta respectării măsurilor autorităților și cu cât vom reduce spre zero numărul de persoane indolente care ignoră regulile, cu atât vom institui mai repede disciplina socială, adică principala armă pe care o avem în acest moment pentru combaterea eficientă a epidemiei de coronavirus”.

Sprijinul românilor față de măsurile luate pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus
92,6% dintre români sunt de acord cu măsurile luate în general de autoritățile statului pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus. Doar 5,4% își exprimă dezacordul față de aceste măsuri, în timp ce 1,9% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu închiderea școlilor, grădinițelor și universităților 96,3% dintre respondenți. Nu sunt de acord 2,9% , în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 0,8%.
Își exprimă acordul față de controlul strict al populației care intră în România din alte țări 92,2% dintre respondenți. Sunt în dezacord cu această măsură 5,8% dintre cei intervievați, în timp ce 1,9% nu știu sau nu răspund.
92,8% dintre respondenți sunt de acord cu sancțiunile penale aplicate cetățenilor care nu respectă măsurile de izolare/carantină. Își exprimă dezacordul față de această măsură un procent de 5,9%, în timp ce 1,4% nu știu sau nu răspund.

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”Măsurile restrictive principale luate până acum de autorități sunt sprijinite masiv de populație în procente de peste 90-95%. Faptul că un procent similar susține și sancționarea penală a persoanelor care nu respectă măsurile luate de autorități amplifică intensitatea acordului românilor față de măsurile de combatere a epidemiei. Datele cu privire la atitudinea față de măsurile autorităților sunt relativ similare cu cele măsurate în sondajele de opinie realizate în alte țări afectate de epidemia COVID -19, așa cum este Italia, de exemplu, unde peste 90% din populație susține măsurile luate de autorități pentru oprirea epidemiei.

Ajutorarea românilor din alte țări care se întorc în România
Ajutorarea românilor din alte țări care se întorc în România în această perioadă este o măsură care întrunește acordul a 75,6% dintre români, 20,7% exprimându-și dezacordul. 3,6% este procentul non-răspunsurilor.

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”Mult discutata problemă a fluxului marede români din străinătate care s-au întors în țară este tratată de o mare parte a populației într-o cheie de solidaritate. Faptul că trei pătrimi dintre respondenți sunt de acord cu ajutorarea românilor din alte țări care se întorc în România în această perioadă, aceasta pe fondul emoției puternice provocate de mediatizarea cazurilor unor persoane infectate din diaspora care nu au respectat obligația izolării, arată un nivel ridicat de coeziune socială. Pe de altă pare, cei 20% care nu sunt de acord cu ajutorarea românilor atrag atenția asupra nevoii de creștere a responsabilității persoanelor care au revenit în țară din state puternic afectate de epidemie de a se proteja pe sine și cei din jur”.

Încrederea în profesiile cele mai expuse în lupta cu COVID-19
În contextul răspândirii epidemiei de coronavirus și a eforturilor de combatere, limitare și control a acesteia, respondenții au fost întrebați câtă încredere au într-o serie de profesii mai expuse riscurilor. De cea mai mare încredere în această perioadă se bucură pompierii, medicii și asistentele medicale, cu 92,6% încredere multă și foarte multă, respectiv 90,4% încredere multă și foarte multă. Urmează militarii cu 88,7% încredere multă și foarte multă, farmaciștii, cu 86,8% încredere multă și foarte multă și polițiștii cu 72,4% încredere multă și foarte multă. Lucrătorii din magazinele alimentare sunt creditați cu încredere multă și foarte multă de 59,4%.

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”În această perioadă de criză excepțională, dar și de vulnerabilitate a populației, nivelul de încredere în profesiile cele mai expuse este uriaș. Medicii și asistentele medicale, farmaciștii, pompierii, militarii, polițiștii se bucură de niveluri record de încredere multă și foarte multă din partea populației, ceea ce evidențiază atât teama puternică a opiniei publice, cât și nevoia de oamenilor de a se racorda la repere de stabilitate și profesionalism care pot acorda ajutor și se află în linia întâi a bătăliei cu epidemia de coronavirus. Chiar și lucrătorii din magazinele alimentare beneficiază un nivel de încredere foarte ridicat de aproximativ 60%.”

Încrederea în instituții
Toate instituțiile măsurate înregistrează niveluri de încredere semnificativ mai mari decât în mod obișnuit. Armata este instituția în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 88,2% declarând că au încredere mare și foarte mare în această instituție. Ministerul Sănătății se bucură de încrederea a 77,5% dintre români, lucru firesc în plină criză sanitară. Poliția se bucură de încrederea mare și foarte mare a 72,1% dintre respondenți, Uniunea Europeană (62,1%), Președinția (55,7%), Primăria (55,4%), Guvernul (43,3%) și Parlamentul (39,1%).

Remus Ștefureac, director INSCOP Research: ”Se observă o creștere semnificativă a nivelului de încredere multă și foarte multă în instituțiile publice. Într-o situație de criză, de nesiguranță și incertitudine și pe fondul declarării stării de urgență, acest fenomen de creștere a încrederii în instituții este firesc. Populația are nevoie de  repere stabilitate și funcționalitate ale statului. Din acest motiv, oamenii învestesc cu încredere autoritățile publice cele mai relevante, în proporții mai mari decât o fac în mod obișnuit. Niveluri record de încredere înregistrează Armata, Ministerul Sănătății, Poliția sau Președinția. Armata, de exemplu, revine la cifrele de încredere din anii `90 de peste 85% încredere multă și foarte multă, după ce în ultimii ani fluctua în jurul procentului de 65%. Comparativ cu cifrele din sondajul realizat anul trecut, în martie 2019, de INSCOP Research la comanda Fundației Konrad Adenauer,  Poliția câștigă acum peste 25 de procente. Președinția câștigă la rândul ei peste 15 de procente, iar Guvernul aproape 30 de procente (în cazul Guvernului, comparația este situația din urmă cu un an când structura politică era diferită). Chiar și Parlamentul înregistrează un nivel de încredere pe care nu l-a mai avut din anii `90. În urmă cu un an, sondajul INSCOP arăta că încrederea în Parlament (11%) era de peste trei ori mai mică față de cea din prezent. Uniunea Europeană se menține de asemenea la un nivel ridicat de încredere, câștigând aproximativ 10 procente comparativ cu sondajul INSCOP din urmă cu un an.  Deși sunt diferențe între cele două sondaje în ceea ce privește metoda de culegerea datelor (unul cules pe teren în 2019, celălalt telefonic în 2020) cifrele pot fi comparate.

Toate aceste evoluții sunt rezultatul unei situații de criză excepțională. Oamenii sunt îngrijorați, au nevoie de certitudini, caută refugii de încredere pe care o acordă cu maximă generozitate. Gestionarea acestei crize fundamentale a generației noastre va fi esențială pentru modul în care va fi rescris contractul social dintre statul român și cetățenii săi, după ce, în cele trei decenii de regim democratic, această relație s-a deteriorat constant. Iar în acest sens, au responsabilități majore atât instituțiile statului, cât și cetățenii. Instituțiile au obligația de a emite regulile clare și corecte de comportament social pe care să le pună riguros în aplicare cu toate instrumentele legitime posibile, iar cetățenii au obligația de a le respecta, fără excepție. Doar așa putem spera să depășim această criză într-o perioadă scurtă de timp. Altfel, fără această simbioză între stat și cetățean, consecințele asupra vieților noastre, cu tot ce înseamnă impactul asupra sănătății, economiei, locurilor de muncă, veniturilor, speranței de viață în ultimă instanță, ar putea fi dramatice.”

Sondajul a fost realizat în perioada 16-19 martie 2020 de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield și Adevărul. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 800 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3.5%, la un grad de încredere de 95%.

Sursa: comunicat INSCOP Research

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:32

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă

La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:53

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol

Asttăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari tulceni în cazul producerii unui accident...

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:33

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu

După numărarea a 99,93% din procesele-verbale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă la nivel de ţară, independentul Călin...

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole

Peste 50 de firme furnizoare de echipamente agricole s-au înscris încă din prima zi a programului „Rabla pentru tractoare”, care...

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00