Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA, singurul județ din sud-estul țării fără niciun caz de infectare cu noul COVID-19

TULCEA, singurul județ din sud-estul țării fără niciun caz de infectare cu noul COVID-19

Publicat de Doina Sirbu, 16 martie 2020, 16:41

La ora actuală, Tulcea este singurul județ din sud-estul României, unde nu există niciun caz confirmat de infectare cu noul coronavirus, fapt confirmat și de prefectul Județului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan.

„Încă de la început vreau să subliniez faptul că suntem la această dată singurul judeţ din sud estul României fără niciun caz confirmat şi sper ca această situaţie să se păstreze cât mai mult timp.
Am avut, aşa cum aţi aflat din comunicatele transmise prin intermediul paginii noastre de socializare, doar două suspiciuni, din care doar una prezenta semne de îmbolnăvire, însă la prima testare rezultatul a fost negativ”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Tulcea.
În prezent, se află în carantină 20 de tulceni, care provin din zone roşii şi care nu prezintă semne de îmbolnăvire. Totodată, alte 77 de persoane sunt în autoizolare la domiciuliu, numărul lor fiind în scădere față de zilele trecute. Potrivit prefectului, acestea au fost zilnic verificate de către echipe mixte formate din reprezentanți ai autorităților, în ultima săptămâna fiind făcute un număr de 525 de controale la domiciliu din care 65 în cursul zilei de duminică.

„Alături de colegii mei de la ISU „Delta”, Poliţie şi Jandarmerie, precum şi Direcţia de Sănătate Publică, instituţii care formează grupul de coordonare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, ne întâlnim de o lună cel puţin o dată pe zi. Împreună am reuşit să facem mai multe instruiri cu reprezentanţii primăriilor, cu medicii de familie, transportatori şi cu reprezentanţii unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, instruiri care s-au dovedit a fi benefice şi au fost apreciate ca atare.
De asemenea, am luat decizia ca instituţiile publice să întocmească un plan de continuitate şi să găsească soluţii de a evita, pe cât posibilul, relaţia directă cu publicul, fără a afectata activitatea curentă.
Aş vrea să mă refer şi la unele informaţii care au apărut în spaţiul public, prin intermediul reţelelor de socializare, şi care se referă la spaţiile identificate pentru cazarea persoanelor aflate în carantină.
Potrivit dispoziţiilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă aceste spaţii de cazare trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care grup sanitar propriu.
La nivelul judeţului Tulcea au fost identificate mai multe locaţii care au fost verificate de echipe mixte formate din reprezentanți ai Prefecturii, DSP și ISU Delta, dar care nu au respectat criteriile mai sus amintite”, se mai arată în comunicat.
Potrivit prefectului, tot prin dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă s-au verificat şi unităţi de cazare private. Doar ua dintre acestea, cu o capacitate de 60 de locuri, a fost dispusă să primească persoane pentru carantină timp de 14 zile, fiind semnat cu aceasta și DSP Tulcea, un contract pe durata de o lună în baza OUG 11 din 2020.
Prin dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă locaţiile în care se află sau se vor afla persoane în carantină nu se fac publice. Prefectul Județului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan, a mai spus că referitor la starea de urgență instituită astăzi, vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare prevenirii răspândirii virusului COVID 19.

„Prin urmare nu vor fi raționalizate alimentele, nu se vor fi închise drumurile publice și nu vor fi îngrădite unele drepturi și libertăți ale cetățenilor. Am să închei cu un apel la calm şi responsabilitate din partea tulcenilor şi cu rugămintea de a se informa doar din surse oficiale”, mai precizează prefectul Județului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan.

Foto – Alexandru Cristian Iordan, pagina de Facebook

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:51

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Călin Georgescu, la Parchetul General
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General
CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:07

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona

O amenințare cu bombă printr-un apel telefonic a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala Aeroportului Internațional...

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 09:16

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în București vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărți...

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 08:42

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei

Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al...

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 07:27

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață, un cod galben de ceață ce vizează zona continentală a județului...

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 21:08

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni

Referitor la incidentul din data de 20 aprilie 2025, în comuna Luncavița, privind uciderea unor animale de companie și violarea de domiciliu,...

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni