Prima pagină » Ştiri » Actualitate » Președintele CS Cleopatra Mamaia, Vasile Chirondojan: „Sănătatea este cea mai importantă, sportul se află pe plan secund !”
Președintele CS Cleopatra Mamaia, Vasile Chirondojan: „Sănătatea este cea mai importantă, sportul se află pe plan secund !”
Pandemia de coronavirus a limitat drastic în ultima perioadă, numărul competițiilor sportive, care se mai pot desfășura.
Detalii despre situația existentă la Clubul Sportiv Cleopatra Mamaia, ne-a oferit președintele grupării, Vasile Chirondojan: „Suntem în România într-o perioadă neplăcută cu stare de urgență, cum nu am mai avut de mulți ani. Toți sportivii clubului nostru au fost trimiși acasă, iar Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța este închis și se face dezinfecție. Clubul nostru de rugby s-a aliniat ordinelor primite de la președintele FRR, Alin Petrache, și toată lumea stă acasă, fără antrenamente și fără meciuri pentru a nu avea probleme. Trebuie să respectăm regulile, să stăm acasă și să evităm deplasările în aglomerații mari. În Constanța, avem deja cazuri de persoane infectate cu noul virus, așa că sănătatea este cea mai importantă, sportul se află pe plan secund. Ne luăm toate măsurile de igienă pentru a evita situații neplăcute.”