ATELIER URBAN. Actorul Andu Axente: „: Idolatrizez femeia, pentru mine este cel mai important lucru în viață!”

Publicat de Adrian Băncilă, 8 martie 2020, 14:04

Invitatul emisiunii Atelier urban din această zi specială este actorul Andu Axente, o voce plină de patos și puternică pe scena Teatrului de Stat Constanța. Interviul îl veți putea asculta on air după știrile orei 18.

Când ți-a încolțit în minte ideea de a deveni actor ?

Andu Axente : Mi-a încolțit de când am încolțit pentru că m-am născut în teatru. Tata a fost balerin la operă și cum era pe vremuri îți luai copilul cu tine la serviciu. Știam toate colțurile, toate cotloanele teatrului. Am crescut în teatru, mama a fost fondatorul corului Madrigal. Fratele meu a făcut și el liceul de muzică, a cântat în Filarmonică. El a fost mai deștept și s-a lăsat, acum e la Apele Române. Am tot stat prin teatru, am fost în trupa de protocol a  orașului Constanța, prin anii 1985-1986(ba chiar mai devreme, doamne, ce bătrân sunt !). Și i-am dat flori Elenei Ceaușescu. Am recitat, am luat un premiu III la „Cântarea României ” acum foarte mulți ani, am recitat poezia „Gândăcelul”(dar să nu mă pui să o spun, că nu vreau să plângem). Am făcut teatru și în școala generală, erau cercurile acelea de teatru, apoi mi-am dat seama că mie nu îmi place să mă trezesc de dimineață și de-asta m-am gândit la teatru, unde repetițiile încep la ora 10 cel mai devreme.

Ai intrat la teatru din prima ?

Andu Axente : Nu, n-am intrat din prima, am dat la Constanța dar inițial mă gândisem să dau la Chișinău pentru că tata este basarabean. Și-mi plăcea că era pe școala rusă, bașca voiam să scap de-acasă. Tata era un pic mai sever. Mie îmi place să fac ca lumea lucrurile de care mă apuc. Nu am vrut să merg la București, nu am suportat niciodată orașul acesta, nu știu de ce, pentru că mama este bucureșteancă.Bine, am prins și perioada de după Revoluție, când se împărțeau găștile de rockeri și de punkeri, am avut niște conflicte și am avut un soi de frică. S-a înființat secție de teatru la Constanța, unde erau actorii care mă cunoșteau de când eram copil și am zis : “Vai, ce frumos e, ia să dau eu la Constanța!” Numai că știi cum e : trebuie să fii și pregătit. L-am avut în comisie pe Adrian Pintea, care m-a plăcut. Bine, și eu l-am plăcut pe el pentru că era un actor versatil. Și el mi-a zis : „Alexandre, tu vrei să te bag eu în facultate? N-ai să vezi!”  Și avea dreptate, pentru că nu mi-am pregătit monoloagele, am crezut că intru doar așa pe talent,că știu eu să recit frumos. Și asta mi-a plăcut pentru că mi-a folosit în timp, mi-am dat seama că fără o pregătire și fără muncă nu faci nimic. Nu faci nimic doar așa că ești tu frumușel și talentat.

Cum ai primit vestea că ai fost admis la teatru ?

Andu Axente : Păi nu, a doua oară eram convins că o să intru pentru că de data asta chiar eram pregătit. Au fost doar emoții constructive. M-a ajutat și profesorul care lua an,Vasile Cojocaru, pentru că a spus că se vede în mine când era tânăr. A ținut tare mult la mine, am fost un pariu al lui pe care l-a câștigat. Îmi pare tare rău că nu mai este în viață să vadă că nu l-am făcut de râs.

Te-ai gândit vreodată să pleci în București ?

Andu Axente : Nu, eu sunt un naționalist local, mie îmi place Constanța, eu Constanța aș vrea să fie cap de listă, în Constanța aș vrea să fie cel mai bun teatru. Eu țin cu casa mea, cu oamenii mei, cu teatrul meu și gândul acesta a fost și al lui Vasile Cojocaru, și el a vrut să arate că se poate face bine teatru în Constanța, că pot fi actori foarte buni și spectacole foarte bune. Și acest lucru a fost dovedit de foarte multe ori.

Astăzi este 8 Martie. Inevitabil, vorbim despre femeie și despre relația ta cu ea, pe scenă…

Andu Axente : Eu am fost crescut între femei, am făcut și Liceul „Mihai Eminescu”, unde eram doar câțiva băieți(printre care și Mircea Solcanu) . Am fost plăcut de femei(nu de bărbați) și de-asta am avut o legătură frumoasă cu femeile. Am știut să rămân prieten cu multe dintre ele, chiar dacă ne-am despărțit.

Pe scenă joci foarte mult împreună cu Luiza Martinescu. Să știi că îmi place foarte mult cuplul Andu Axente-Luiza Martinescu…

Andu Axente : Da, așa a zis și barbatul ei. Dar nu de asta au divorțat și nici de asta nu am divorțat eu. Lăsând gluma la o parte, am lucrat foarte bine cu Luiza, este o actriță maleabilă în sensul pozitiv al cuvântului. Pentru că există actrițe rigide, care cred că  e bine așa cum cred ele și în momentul acela nu poate exista o relație foarte bună fată-băiat. Fiecare caută să-și facă partea lui de rol, ceea ce nu e bine. Întotdeauna trebuie să existe acel Yin și Yang, să existe o completare continuă. Am jucat cu Luiza în Gaițele, în Cea mai frumoasă soție, în Visul unei nopți de vară, avem un spectacol împreună pe 16 martie într-un spațiu neconvențional. Am mai jucat împreună în „Carmen” , a pus Toma Enache la Teatrul pentru Copii și Tineret. Ea era Carmen și eu eram Don Jose. Erau rolurile principale.

Ești un bărbat râvnit și în Gaițele, în Memoria apei ești iubitul căsătorit al lui Mary…

Andu Axente : Da, mi s-a întâmplat să joc ce-am pătimit în viață și asta într-un fel e bine pentru că ai un raportor foarte bun. Într-un fel e rău pentru că tinzi să-ți aduci aminte de ce ai făcut. În teatru trebuie să joci un rol, nu-ți joci viața ta. Numai că…dacă așa m-a văzut Dumnezeu…așa m-au văzut și regizorii. Și m-au pus în situații de genul. Fără falsă modestie …dacă vrei să prinzi rolurile acelea trebuie să fii și frumușel. Și bănuiesc că de aceea le-am luat…

Cum vede Andu Axente femeia ? Ce tip de femeie îți place ?

Andu Axente : Paradoxal, fiind un tip misogin, eu nu iubesc femeia. O idolatrizez. Pentru mine femeia este cel mai important lucru în viață. Și nu mă refer doar la mamă, mă refer la mama care poate fi o femeie, mă refer la soția sau amanta care poate fi o femeie, mă refer la iubita care nu va deveni niciodată soție sau mamă. Toate aceste variante pentru mine sunt o binecuvântare pentru mine.

„Gaițele” se joacă de foarte mulți ani cu sala plină, sold-out. Cum îți explici acest lucru ?

Andu Axente : Asta pentru că spectacolul întotdeauna este viu, este într-o continuă metamorfoză, așa cum nu o să spui niciodată „Te iubesc!” la fel, n-o să urăști la fel. De aceea fiecare spectacol este o altă poveste. Se joacă bine pentru că este foarte bine scris, e foarte actual, se joacă bine pentru că avem actori foarte buni la Constanța(și vorbesc serios, nu fac lobby nimănui). Se joacă bine pentru că avem un anume gen de spectatori. Noi, constănțenii suntem foarte cosmopoliți, o grămadă de nații, de mentalități și avem o grămadă de spirite. De-asta e bine, pentru că spectacolele bune n-or să se stingă. Uite, noi jucăm de 9 ani spectacolul și în continuare e sala full, noi având 300.000 de locuitori.

„Memoria apei ” este un spectacol pus în scenă relativ recent, premiera a avut loc pe 21 septembrie 2019. Cum spuneam, joci și aici rolul unui bărbat căsătorit. Cum te-ai simțit în acest spectacol?

Andu Axente : M-am simțit foarte bine pentru că am avut o colaborare foarte bună cu regizorul și cu noul manager al teatrului, Erwin Simsensohn. Vladimir Anton este din tânăra generație. Mă rog, acum nu mai știu care e tânăra pentru că eu mă simt la fel, ca la 20 de ani. În momentul în care este o relație bună între regizor și actor iese bine piesa de teatru. Un spectacol de teatru trebuie să fie o muncă înlănțuită, o simbioză între actor și regizor. Eu nu cred în varianta regizorului care spune : așa trebuie să faci pentru că așa spun eu. Actorul nu este un executant artistic, nu este o marionetă, are suflet , are gând, impulsuri și poate aduce variante mult mai bune la ideea regizorului. De aceea un regizor bun este un regizor care poate spune : „Da, recunosc că am greșit, da, este bine și cum spui tu”. Și regizorul și managerul au avut lejeritatea mentală să mă lase să fac cum spun eu. Le-am spus : eu am mai avut situații de genul : căsătorit și cu amantă și n-am cum să fac totul macho, pentru că în momentul acela mă limitați pe mine ca actor și voi deveni același lucru în toate. Hai să încerc să fac acum pe băiatul bun. Dacă nu-mi iese înseamnă că aveți voi dreptate și în al doilea spectacol  voi face cum spuneți voi. Mi-au dat libertatea aceasta și m-au felicitat la sfârșit.

Care crezi că sunt plusurile tale ?

Andu Axente : Măi, să știi că regizorul te ia și după coeficientul de moacă. Pentru că sunt o multitudine de personaje. De-asta este bine într-un teatru să ai o plajă largă de tipologii. Nu poți avea doar Feți- Frumoși. Trebuie să ai și unul urât și unul gras, unul slab, altul înalt, un chel, un pletos…În momentul acela regizorul are de unde alege.

Te-am văzut de curând așa cum nu te cunoșteam și anume…recitând. Vorbesc despre „Clubul de poezie”, ediția a II-a, organizată de colega mea de facultate, poeta Amelia Stănescu.Cum te-ai simțit acolo?

Andu Axente : Eu sunt obișnuit cu clubul acela, merg acolo dar îmi place în zilele mele libere. Dar trebuie să fii fair-play și dacă ei te roagă să faci ceva acolo unde și ei te-au tolerat pe tine atâta vreme…am zis DA din prima, cu atât mai mult cu cât îmi place să recit . N-am mai recitat de foarte mult timp în fața publicului, am recitat în alte conjuncturi și mai mult la telefon. M-am simțit tare bine, mi-au plăcut și invitații, Daniel Iancu e unul dintre preferații mei iar cu Mariana Butnaru am și colaborat o perioadă.Îmi place foarte mult că ei își scriu și versurile, este o completare scenică aici care mie îmi lipsește.

Ai un fiu care a împlinit acum câteva zile 11 ani. Ți-ar plăcea să îmbrățișeze o meserie artistică?

Andu Axente : Îl cheamă Andor Luca, eu așa sper, să-mi moștenească talentul artistic, numai că nu-l lasă maică-sa. Sincer, nici nu vreau să mă bag. Nu vreau să spună la un momenta dat : Uite, tată, tu ai vrut să fiu actor iar eu sunt nefericit. Îl las să facă ce simte el că trebuie să facă, pentru că și eu am vrut să fac teatru fără să vrea ai mei să am o astfel de meserie. Nici nu se gândeau ai mei că eu o să mă liniștesc și o să mă apuc să învîț. Când era fiul meu micuț îi spuneam : Lasă, puiule, că dacă n-o să înveți bine te face tata actor. Și el spunea chestia asta tuturor. Până când am discutat cu el și i-am zis : A fost o glumă pentru noi, actorul trebuie să citească foarte mult, să își îmbogățească bagajul de cuvinte și vocabularul, cultura. Să fii actor nu e chiar așa ușor. Trebuie să ai talent nativ dar trebuie să vii și cu mult peste.Vine să mă vadă la teatru, dar eu nu cred că o să vină pe scenă. Am impresia că o să fie în spatele ei sau în fața ei. Văd că are idei și păreri despre spectacole.

Ce faci în timpul liber, bineînțeles dacă ai…?

Andu Axente : Am timp liber  în care mă adun, mă reîncarc. Contează foarte mult pentru că îți dai seama la un moment dat cât de important este. Eu merg la pescuit, nu sunt pe capturi mari, sunt pe capturi multe. Mie îmi place să și gătesc ce prind.La pește nu las pe nimeni să pună mâna pentru că sunt un pic scârbos.dacă văd un solz pe peștele ăla…nu-l mai mănânc. Mă simt atât de bine când văd că invitații mei mănâncă peștele pe care l-am prins…am așa o senzație de parcă am adus peștele în grotă și lumea era fericită și hrănită bine. La pescuit îmbin utilul cu plăcutul. Îmi adun gîndurile, îmi recit poeziile în minte, monoloagele și mă regăsesc un pic.Pe baltă ești doar tu cu natura.

Ce rol ți-a rămas cel mai aproape de suflet ?

Andu Axente : Am făcut „Isus Hristos” acum niște anișori și am făcut drumul crucii. L-am făcut exact cum a fost el. M-a rupt un pic în suflet, eu n-am mai fost om câteva zile după aceea. Este mai mult decât un rol, este o implicare, pare că cineva te ajută, cineva care nu e uman.Sufletește m-a cuprins cu totul, a fost o experiență de neuitat. Dacă mi-ar plăcea să fac filme? Da și nu…Când nu sunt îmi pare rău că nu sunt iar când mi se dă ocazia nu mă mai duc. Am filmat, nu era rău ce făceam numai că nu e acela drumul meu. Cred că-mi place mai mult teatrul. Sunt absolut fascinat de meseria mea din  toate punctele de vedere. În meseria mea nu există rutină, nu există plictiseală, ci doar atenție, veselie.

Pentru că este 8 Martie și pentru că idolatrizezi femeia…hai să terminăm frumos…

Andu Axente : Bănuiesc că vrei să recit o poezie. Am impresia că bărbații scriu mult mai bine poeziile de dragoste. Sunt mult mai profunzi. O femeie pleacă dintr-o relație de dragoste definitiv. Un bărbat nu pleacă niciodată definitiv. Niciodată! Și de-asta un bărbat suferă mult mai mult. Dar acum vreau să spun o poezie de-a prietenei mele de pe rețelele de socializare, Mihaela Baran.

„ Cât despre mine…ce mai pot să spun?

Mă desfrunzesc și eu precum castanii…

Mi-adorm pe umeri florile de mac

Iar tu-mi lipsești cu lunile și anii…

Cât despre noaptea care-a fost cândva

Cea mai frumoasă noapte dintre toate

Nu pot să spun nimic, doar că a părut un veac de nesingurătate

Iar despre iarna ce-a trecut…să știi c-aș vrea să vină încă una

Doar eu cu tine și în rest nămeți

Doar eu cu tine…pentru totdeauna ”

Redactor: Larisa Calistru

Redactor online: Adrian Băncilă

Foto: Larisa Calistru