5 martie, Ziua Mondială a Eficienței Energetice
Publicat de Doina Sirbu, 5 martie 2020, 10:38
În urmă cu 22 de ani, în Austria, a fost marcată pentru prima dată ziua de 5 martie ca fiind Ziua Mondială a Eficienței Energetice. Odată cu prima reuniune a experților din întreaga lume, s-a discutat atunci despre criza energetică și soluțiile de rezolvare, măcar parțială, a acesteia. Ziua Mondială a Eficienței Energetice este o zi în care mai mult ca în orice alta a anului suntem invitați pentru a reflecta asupra practicilor care vizează utilizarea rațională a energiei și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Colegul nostru Laurențiu Despina a stat de vorbă cu profesorul dr. Eduard Minciuc de la Facultatea de Energetică a Universității Politehnice din București.
Vă propun să începem discuția noastră încercând să definim conceptul de eficiență energetică.
Eduard Minciuc – Eficiența energetică constă în eficientizarea, de fapt, a consumului de energie, fie că vorbim de consum de energie electrică, consum de energie termică, fie că vorbim despre consumatorii industriali, scopul final fiind de a reduce consumul de energie păstrând, să spun, condițiile și în același timp păstrând și toate cerințele impuse de diverse procese tehnologice care consumă energie, ca în final să reducem, bineînțeles, factura la energie.
Se vorbește despre acest concept, de eficiență energetică de câțiva ani buni. Putem contabiliza progrese în acest domeniu?
Eduard Minciuc – Da, sigur, s-au făcut progrese! Dacă acum 20 de ani, potențialul de creștere a eficienței energetice în România agreat de toți specialiștii experți în domeniu, era considerată a fi pe undeva la 40%, astăzi, acest potențial este unde va la 25-30%. La fel putem spune că și intensitatea energetică pentru România a scăzut apropiindu-se din ce în ce mai mult de media Uniunii Europene, dar sigur mai este loc de îmbunătățit eficiența energetică.
Vorbim despre eficiența energetică și este și un prijej de reflecție asupra angajamantului pe care îl fac guvernele și marile companii de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, cele care au consecință drastică în schimările climatice.
Eduard Minciuc – Se pare că cu toții am înțeles că gazele cu efect de seră au un impact negativ asupra planetei, deci acele schimbări climatice pe care cu toții le vedem, apar în special datorită consumului de combustibil fosil, iar cei mai mulți poluatori din acest punct de vedere sunt sectoarele energetic și de transporturi. Uniunea Europeană este lider în acest domeniu, dar și pe plan mondial au început să reducă consumul de combustibil fosil, în special cărbunele. Chiar și marii poluatori, nu numai Uniunea Europeană, dar și Statele Unite, Rusia și India și pe viitor să sperăm că o să reușim să reducem această dependență a noastră de combustibili fosili, producând mai multă energie verde.
Eficiența energetică a generat și apariția unor profesii noi în domeniul energetic, dar și a unor documente, așa cum este, spre exemplu, certificatul energetic care astăzi nu lipsește din nicio tranzacție imobiliară. Este doar o hârtie care generează un efort suplimentar pentru a o obține sau își are rostul ei?
Eduard Minciuc – În primul rând, dacă vorbim despre meserii. Deci, astăzi, putem să vorbim atât despre auditor energetic pentru clădiri, dar putem să vorbim și despre auditori energetici pentru industrie, după care mai putem să vorbim despre manageri energetici pentru industrie și despre manageri energetici pentru comunități urbane, iar legat de certificatul energetic pentru clădiri, cei care cumpără apartamentele, de exemplu, ar trebui să ia în considerare acel certificat, fiindcă acel certificat înglobează cheltuielile de operare. De exemplu, dacă blocul în care este apartamentul este izolat, bineînțeles că iarna, factura la căldură o să fie mai mică, iar acest lucru se reflectă și în prețul de vânzare-cumpărare al apartamentului.
Ce sfaturi ați da celor care acolo unde locuiesc sau își desfășoară activitatea, să optimizeze consumul de energie și, implicit, cheltuielile legate de acesta?
Eduard Minciuc – În primul rând, lucruri de bun simț. Dacă nu folosesc, dacă nu am nevoie, de exemplu, lumina, o închid. Dacă nu am nevoie de căldură, o opresc. Dacă nu am nevoie de aer condiționat, îl opresc. Ăsta este un aspect. Al doilea aspect este bine să fim contorizați pe toate fluxurile energetice și începând de la apă caldă, încălzire, după aia pe apă rece, pentru că astfel îmi pot controla atât confortul, consumul, cât și factura. Și bineînțeles, atunci când se poate, dacă vorbim și despre centrul energetic pe parte de energie electrică, putem să discutăm despe schimbarea corpurilor de iluminat cu corpuri de iluminat led, aparatele electrocasnice de o clasă energetică superioară. Astea sunt aspecte simple pe care cred eu că deja multă lume le ia în considerare.
Realizator – Laurențiu Despina / Foto – unsplash.com