CONSTANȚA: Fostul director al Radio Constanța, Rodica Șerbănescu, Cetățean de Onoare al Județului
Publicat de Doina Sirbu, 18 februarie 2020, 18:15
La 30 de ani de când a fost înființat Studioul Teritorial Radio Constanța, fostul director al postului, Rodica Șerbănescu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Constanța.
Evenimentul a avut loc astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Constanța (CJC). „Nu mi-aș fi imaginat vreodată că aș fi emoționată la microfon, microfonul fiind instrumentul meu de lucru. O veche legendă orientală spune că locuitorii unei cetăți căpătau identitate, nume, zi de naștere, în momentul în care realizau ceva pentru comunitate. Eu pot să spun că astăzi, m-am născut, Rodica Șerbănescu, cea care a dat naștere la doi copii. Primul este Alexandru, care este Oscarul meu tehnic-imagine, iar al doilea este copilul meu pentru eternitate. Sunt foarte mândră, sunt foarte emoționată, sunt foarte fericită că am reușit să fac ceea ce mi-am propus și ceea ce, de fapt, așteptau toți constănțenii – un post de radio permanent la Constanța”, a spus emoționată Rodica Șerbănescu.
Decizia CJC vine ca o recunoaștere a contribuției pe care Rodica Șerbănescu a adus-o Radioului public de la malul marii. Într-un interviu acordat cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Studioului Teritorial Radio Constanța, George Prodescu, redactor Radio România Internațional își amintea de prima emisiune realizată în 1990 alături de Rodica Șerbănescu. „Asta o spun cu o foarte mare responsabilitate și tărie, pentru a se înțelege că în acel moment, 21 ianuarie 1990, punctul zero pentru Radio Constanța a fost o luptă, o luptă între ceea ce trebuia să reprezinte un post de radio cu totul și cu totul nou, îndreptat spre viitor și nu spre metehnele trecutului”, declara George Prodescu.
Rodica Șerbănescu a condus Studioiul Teritorial Radio Constanța în perioada ianuarie 1990 – iunie 2007.
Redactor online – D. Sîrbu / Foto – Dana Lebed