CONSTANȚA: Autobuzele şcolare vor circula începând de luni. Iată care sunt traseele!
Publicat de , 15 februarie 2020, 11:34
Autobuzele şcolare intră de luni pe traseu, la Constanţa. Este vorba despre un proiect pilot care se adresează copiilor de grădiniţă şi elevilor.
Aceştia vor călători sub supravegherea poliţiştilor locali până la şcoală iar la coborâre vor fi preluaţi de cadre didactice, care îi vor duce direct în clasă.
Pentru început vor fi trei trasee E1, E2 şi E3, iar autobuzele vor porni din cartierele Gară, KM5, Palazu, la ora 7 şi 15 minute şi vor merge până în Tomis Nord.
Click pe fotografii pentru a vizualiza traseele!
„Urcarea și coborârea în și din mijloacele de transport se va face doar pe la prima ușă a autobuzului. Pentru asigurarea securității în mijlocul de transport în comun, în fiecare autobuz se află un reprezentant al Poliției Locale. La coborâre, copiii vor fi așteptați de un reprezentant al instituției de învățământ care îi va conduce în incinta unității școlare. Părinții pot utiliza aceste trasee, numai dacă însoțesc copii cu nevoi speciale spre și dinspre școală, și numai cu un titlu de călătorie valabil. Pentru o mai bună informare, vă invităm să utilizați aplicația CT BUS, disponibilă pentru Android și IOS“, transmit reprezentanții CT Bus.
Foto: CT Bus