TULCEA: Primăria municipiului a depus cerere de finanţare cu fonduri UE a reabilitării a 13 blocuri de pe faleză
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 februarie 2020, 11:08
Primăria municipiului Tulcea a depus cererile de finanţare pentru reabilitarea energetică a 13 blocuri de pe faleza Dunării, lucrările urmând să fie realizate din fonduri europene, a declarat primarul Constantin Hogea.
Valoarea totală a cererilor este de 28.672.468,5 lei, iar documentele depuse de autoritatea locală spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 sunt în momentul de faţă în evaluare.
‘Sperăm ca toate blocurile de pe faleză să fie reabilitate, iar zona să nu apară ca o gură ştirbită turiştilor care se plimbă cu barca pe Dunăre şi se uită spre faleză. Poate că va fi un imbold şi pentru ceilalţi să se înscrie într-o altă etapă a programului’, a menţionat primarul Hogea.
El a mai spus că unii preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari au refuzat iniţiativa autorităţii locale, susţinând că nu au fonduri.
‘Au spus că dacă lucrările ar fi fost gratuite, ar fi fost de acord’, a precizat primarul municipiului.
Pe lângă cele 13 blocuri pentru care se doreşte reabilitarea cu fonduri europene, autoritatea locală a depus cerere de finanţare şi pentru un al 14-lea imobil, valoarea lucrărilor care ar urma să se realizeze fiind d 1.763.001,32 lei.
Proprietarii apartamentelor din imobilele care vor fi reabilitate energetic trebuie să contribuie cu o cofinanţare de 20% din valoarea lucrărilor.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă