După trei zile de pregătire în Antalya, alb-albaștrii au disputat astăzi, prima partidă de verificare din cadrul cantonamentului din Turcia.
Formația pregătită de Ianis Zicu a întâlnit liderul ligii secunde din Bulgaria, Septemvri Sofia, în fața căruia s-a impus mai clar decât o arată scorul, 2-1.
Meciul s-a desfășurat pe un vânt puternic și o ploaie rece, dar pe un teren excelent aflat la mică distanță de “cartierul general” al echipei noastre. Bulgarii au încercat să preseze din start, însă constănțenii au pus stăpânire pe joc după primele zece minute și au ratat câteva mari oportunități de a deschide scorul în prima repriză.
Mai întâi, Răzvan Greu l-a testat pe goalkeeperul advers cu un șut de la distanță, în minutul 18, iar, un minut mai târziu, reluarea lui Ionuț Stoica, cu capul, din cădere, a fost deviată în corner. Același Ionuț Stoica a trimis de la marginea careului puțin pe lângă bară, în minutul 22, iar Denis Hourdouan, scăpat singur pe partea dreaptă, a șutat în plasa laterală, în minutul 39.
La reluare, FC Farul a făcut cinci schimbări și a continuat să domine întâlnirea. Antonio Cruceru a fost la un pas de a marca în minutul 49, mingea trimisă la colțul scurt fiind blocată de un fundaș bulgar, apoi Dimciu Halep a nimerit bara, din careu, în minutul 64, după o centrare excelentă venită de la Baudouin Kanda.
Inevitabilul s-a produs în minutul 79, când tot Baudouin Kanda a trimis din partea dreaptă, la colțul scurt, iar Cezar Gherghiceanu a reluat spectaculos, cu pieptul, din cădere. Avantajul elevilor lui Ianis Zicu s-a majorat în minutul 84, Baudouin Kanda finalizând elegant, după ce a dejucat pasul la ofsaid al echipei bulgare.
În ultimul minut, arbitrul turc a acordat destul de ușor o lovitură de pedeapsă în favoarea celor de la Septemvri, după ce o minge deviată l-a lovit în mână pe Cezar Gherghiceanu, iar bulgarii au redus din handicap.
Au evoluat pentru FC Farul: Muțiu (46 Udeanu) – Nicola (46 Leca), Lică (46 Cană), I. Ursu (60 Cărăruș) , Carabela (46 D. Panait) – Ardelean (46 Cruceru), Antoche (60 Mitrov), Greu (60 D. Toma) – Hordouan (46 Kanda, 85 Rus), I. Stoica (60 Gherghiceanu), Al. Stoica (60 Halep).
Cătălin Donose
Foto – FC Farul