Dosar pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă a decedat în Urgența Spitalului Județean Constanța
Publicat de , 3 februarie 2020, 18:07
Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă după ce un bărbat a reclamat, astăzi, că mama sa, în vârstă de 70 de ani, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa pentru că nu i s-ar fi acordat îngrijiri medicale corespunzătoare.
Femeia a ajuns sâmbătă dimineața la spital, cu dureri în piept și în zona abdominală. Familia acuză că pacienta ar fi fost ţinută 16 ore în Unitatea de Primiri Urgenţe, de la ora 7.00, până la ora 23.00, timp în care nu a fost tratată corespunzător.
„În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Constanța au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 70 de ani, ar fi decedat în data de 3 februarie, la spital, după ce nu i s-ar fi acordat îngrijiri medicale corespunzătoare. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă“, a declarat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Conducerea Spitalului Județean a demarat o anchetă. „Din primele date reiese că pacienta a fost preluată pe cod verde în aproximativ 30 de minute de la prezentarea în Unitatea Primiri Urgente, i s-au recoltat analize, a facut o serie de alte investigații amănunțite (radiografie pulmonară și computer tomograf) și a fost evaluată de catre medicii de gardă (urgență, boli interne, cardiologie). Ulterior, starea clinică a pacientei s-a deteriorat, aceasta a fost mutată pe codul roșu dar, din păcate, eforturile medicilor din resuscitare au fost în afara resurselor terapeutice. Conducerea Spitalului a demarat o anchetă. În plus, se așteaptă rezultatul necropsiei care va clarifica și cauza decesului“, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Spitalului Județean Constanța.