Ascultă Radio România Constanța Live

Brexit: Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, până în 2021 (companie curierat)

Brexit: Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, până în 2021 (companie curierat)

Publicat de Doina Sirbu, 31 ianuarie 2020, 16:09

Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România până în anul 2021, chiar dacă Regatul Unit va fi începând din 1 februarie, în mod oficial, în afara Uniunii Europene (UE), afirmă reprezentanţii locali ai unuia dintre cei mai importanţi operatori de curierat expres din Europa, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare, Marea Britanie şi UE vor negocia detaliile tranziţiei comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.

„O consecinţă importantă este aceea că mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, fără declaraţii vamale sau controale suplimentare. DPD România menţine operaţiunile obişnuite cu Marea Britanie, astfel încât tranziţia post-Brexit să fie cât mai lină şi mai lipsită de dificultăţi. Experienţa în livrări internaţionale a echipei noastre ne face să fim încrezători că vom fi pregătiţi pentru provocările care vor urma”, precizează Karla Codrea, CEO DPD România, care a participat recent, la Berlin, la Reuniunea Managementului DPD Group.

Marea Britanie este a treia cea mai importantă destinaţie a livrărilor internaţionale a DPD România, după Germania şi Italia, deţinând o pondere de 12,63% din volumul expediţiilor, arată datele companiei de curierat.

„Odată cu finalizarea negocierilor tehnice, este de aşteptat ca pentru mărfurile şi bunurile care vor circula între Marea Britanie şi Uniunea Europeană să fie nevoie de informaţii, documente, taxe şi impozite suplimentare. Acest lucru se va întâmpla însă cel mai devreme la 1 ianuarie 2021, după negocieri care se anunţă „dificile”. O eventuală decizie privind prelungirea perioadei de tranziţie va fi comunicată de Comitetul UE-UK cel mai târziu în 30 iunie 2020″, se menţionează în comunicatul citat.

DPD România, parte a DPD Group, unul dintre cei mai importanţi operatori de curierat expres din Europa, este activă pe piaţa locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier.

În prezent, se află printre primele companii de curierat rapid şi coletărie din România, cu o acoperire de 100% a teritoriului naţional. Compania are peste 1.200 de angajaţi (inclusiv francizele), 47 depozite, 10 milioane de colete livrate anual şi efectuează livrări în toată Europa, SUA, Canada şi Rusia.

Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:08

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan

România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre...

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:38

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la...

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:31

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că pe...

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:18

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR

Sorin Moranu, consilierul vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de lansare a proiectului...

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor