Calendarul zilei – 29 decembrie
Publicat de Codrin RAITA, 29 decembrie 2019, 05:00 / actualizat: 29 decembrie 2019, 10:38
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 29 decembrie
* În urmă cu 174 de ani (1845) Republica Texas s-a unit cu Statele Unite ale Americii, devenind al 28-lea stat al acestei federaţii. La data de 13 octombrie 1845, marea majoritate a alegătorilor din Republică a aprobat oferta americană şi propunerea de constituţie care permitea explicit sclavia şi aducerea de sclavi de către emigranţi în Texas. Această constituţie a fost ulterior acceptată de Congresul SUA, Texas devenind stat al SUA în aceeaşi zi cu anexarea, 29 decembrie 1845 (nemaitrecând prin etapa de teritoriu). Unul dintre motivele acestei uniri a fost existenţa unor datorii uriaşe acumulate de guvernul texan, pe care SUA a acceptat să şi le asume prin anexare. În schimbul preluării acestei datorii (10.000.000 de dolari), Texasul a renunţat la pretenţiile teritoriale asupra zonelor aflate astăzi în Colorado, Kansas, Oklahoma, New Mexico şi Wyoming, pe care Texasul nu le controlase niciodată şi pe care guvernul federal le capturase direct de la Mexic la începutul Războiului Mexicano-American
* Se împlinesc 100 de ani (1919) de când Parlamentul vota Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei. Este primul Parlament al României reîntregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români
* Cu 49 de ani în urmă (1970) conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, şi reînhumarea lor în satul Bădăcin, judeţul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat şi reînhumarea lor în comuna Topoloveni, judeţul Argeş
* Se împlinesc 30 de ani (1989) de la prima şedinţă a guvernului provizoriu condus de Petre Roman, primul executiv al României de după căderea comunismului. Petre Roman a fost numit, pe data de 27 decembrie 1989, Prim Ministru al Guvernului Provizoriu de Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), formațiune condusă de Ion Iliescu. După alegerile din mai 1990, a fost desemnat și votat de Parlament ca Prim Ministru al României. Primul guvern al României de după căderea comunismului s-a întrunit în prima sa şedinţă la 29 decembrie 1989. Din 31 de miniștri, 23 ocupaseră, înainte de 1989, posturi de responsabilitate în structurile de partid sau în statul comunist
* Se împlinesc 30 de ani (1989) de când a apărut primul număr al publicației Vestitorul Ortodoxiei Românești, denumirea inițială a periodicului Patriarhiei Române. Din colegiul redacțional de la acea dată au făcut parte: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme protosinghel și consilier în cadrul Departamentului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic” al Administrației patriarhale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, pe atunci, arhimandrit și inspector patriarhal pentru învățământul teologic, vrednicul de pomenire Episcop-vicar Roman Ialomițeanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Teodor Baconski, care era doctorand și redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
* Se împlinesc 15 ani (2004) de când Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu a deţinut puterea executivă în România, în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008
Aniversări – Comemorări
– Sfinții prunci uciși de Irod (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)
– Sf. Familie: Isus, Maria şi Iosif (Calendarul Romano-Catolic 2019)
– 1839: S-a născut Theodor Şerbănescu, poet şi traducător din cercul societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1894 (m. 1901) – 180 de ani
– 1843: S-a născut (la Neuwied/Germania) regina Elisabeta (cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva), prima regină a României, soţia regelui Carol I; membră de onoare a Academiei Române din 1881 (m. 1916). NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 17/29.XII.1843 şi moartea la 18.II/2.III.1916
– 1843: A murit (la Sighişoara) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (n. 1765, la Luckau, Germania)
– 1884: S-a născut compozitorul, profesorul şi dirijorul Ioan Cristu Danielescu (m. 1966) – 135 de ani
– 1898: S-a născut Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu), prozator, dramaturg, cronicar dramatic, traducător şi gazetar (m. 1967)
– 1903: S-a născut Sergiu Dan (pseudonimul lui Isidor Sergiu Rottman), prozator şi traducător (din literatura universală) (m. 1976)
– 1907: S-a născut Ion Luican, cântăreţ de muzică populară (m. 1992)
– 1919: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) pianistul, compozitorul şi muzicologul Roman Vlad, stabilit în Italia în 1938 (m. 2013) – 100 de ani
– 1928: A murit Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (n. 1854)
– 1933: A murit (asasinat de un comando legionar, pe peronul gării Sinaia) I.[on] G.[heorghe] Duca, jurist, memorialist şi om politic liberal; preşedinte al PNL (1927-1930), parlamentar, ministru în mai multe rânduri, prim-ministru (noiembrie-decembrie 1933); animat de convingeri democratice, de sentimente patriotice, pacifiste şi antifasciste, a participat activ la înfăptuirea unor importante acte istorice: întregirea ţării, reforma agrară, reforma electorală, politica de pace din cadrul Ligii Naţiunilor şi a Micii Înţelegeri (n. 1879). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă naşterea la 26.XII.1879
– 1935: A murit chimistul Ştefan Minovici; în 1919 a fondat Societatea de Chimie a României; şi-a legat, totodată, numele de organizarea învăţământului farmaceutic românesc de rang universitar; membru corespondent al Academiei Române din 1925 (n. 1867)
– 1937: A murit fizicianul Constantin I. Miculescu; principala sa contribuţie la domeniul fizicii poate fi regăsită chiar în lucrarea sa de doctorat, unde a prezentat o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei (n. 1863)
– 1942: S-a născut analistul şi prezentatorul Peter Wagner; moderator al radiodocumentarelor şi emisiunilor politice ale Societăţii Române de Radiodifuziune (m. 2006)
– 1952: S-a născut Pavel Şuşară, critic şi istoric de artă, monograf, poet, publicist şi scriitor. NOTĂ: Unele surse dau data de 4.I.1953, când a fost înregistrată în acte naşterea
– 1971: S-a născut Grigore Şoitu, poet şi jurnalist
– 1975: A murit matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii române de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906)
– 1978: A murit Franyó Zoltán, publicist şi traducător maghiar din România (n. 1887) – 40 de ani
– 2000: A murit Angela Ion, istoric literar; specialistă în limba şi literatura franceză, a coordonat lucrări de sinteză, precum dicţionarul „Scriitori francezi” (1978) şi „Dicţionarul istoric şi critic al literaturii franceze” (1982), a publicat numeroase studii şi lucrări de istoria literaturii franceze sau despre relaţiile literare româno-franceze (n. 1928)
– 2012: A murit organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani; stabilit în Germania din 1974 (n. 1927)
– 2018: A murit istoricul, profesorul și editorul Ştefan Ştefănescu; a fost preocupat de domenii precum: istoria medie a României, demografia istorică, istoria instituțiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Țării Românești, istoria relațiilor internaționale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României; membru titular al Academiei Române din (n. 1929) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Copilului Nenăscut” a fost instituită de Biserica Ortodoxă a Greciei și se celebrează în prima duminică după sărbătoarea Naşterii Domnului
– 1776: S-a născut Charles Macintosh, chimist şi inventator britanic (m. 1843)
– 1825: A murit pictorul francez Jacques-Louis David, şeful şcolii neoclasice din Franţa; pictor de curte al lui Napoleon I (n. 1748)
– 1834: A murit Robert Thomas Malthus, teolog şi economist englez; teoria sa despre populaţie a dat naştere „malthusianismului” (doctrină potrivit căreia omenirea este în primejdie din cauză că populaţia creşte în progresie geometrică, iar producţia alimentară, în progresie aritmetică) (n. 1766) – 185 de ani. NOTĂ: Mai multe surse menţionează ca dată a morţii 23 decembrie 1834
– 1876: S-a născut Pablo Casals, compozitor, violoncelist şi dirijor spaniol; în 1936, la izbucnirea războiului civil, a părăsit Spania în semn de protest faţă de dictatura fascistă; s-a stabilit iniţial la Paris şi ulterior în Puerto Rico; aici va organiza (începând din 1956) festivalul ce-i poartă numele (m. 1973, Puerto Rico)
– 1882, 29.XII./ 1883. 10.I. S-a născut prozatorul rus Aleksei N. Tolstoi (m. 1945). NOTĂ: Site-ul http://russiapedia.rt.com/prominent-russians/literature/aleksey-n-tolstoy/ menţionează ca dată a naşterii doar 10 ianuarie 1883
– 1883: A murit Francesco de Sanctis, istoric şi critic literar, profesor italian; întemeietorul criticii literare italiene moderne (n. 1817)
– 1890: S-a născut pianistul şi compozitorul francez Yves Nat (m. 1956)
– 1896: S-a născut pictorul şi graficianul mexican David Alfaro Siqueiros (m. 1974)
– 1910: S-a născut economistul şi profesorul american de origine britanică Ronald (Harry) Coase; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1991 (m. 2013)
– 1913: S-a născut Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)
– 1916: A fost asasinat călugărul rus Grigori Efimovici Rasputin, rămas în istorie pentru influenţa ocultă pe care a exercitat-o asupra familiei imperiale ruse (n. 1869). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 16/29 decembrie 1916, iar altele 17/30 decembrie 1916
– 1918: S-a născut soprana franceză Mado Robin (m. 1960)
– 1919: S-a născut Jean-Pierre Giraudoux, romancier, dramaturg, om politic și arhitect francez; cofondator al Premiul Médicis (m. 2000) – 100 de ani
– 1924: A murit Carl Spitteler, poet, nuvelist şi dramaturg elveţian; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1919 (n. 1845) – 95 de ani
– 1926: A murit poetul austriac Rainer Maria Rilke, unul dintre exponenţii de seamă ai poeziei moderne (n. 1875)
– 1938: S-a născut actorul american de film Jon Voight
– 1939: S-a născut Ed Bruce, cântăreț american de muzică country și actor – 80 de ani
– 1942: S-a născut actorul indian Rajesh Khanna, considerat primul superstar de la Bollywood (m. 2012)
– 1957: S-a născut Bruce A. Beutler, genetician şi imunolog american; Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 2011, împreună cu Jules Hoffmann şi Ralph Steinman, pentru descoperiri în domeniul activării imunităţii înnăscute
– 1986: A murit (la Paris) regizorul, actorul şi scriitorul rus Andrei Tarkovski; considerat unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile (n. 1932)
– 2012: A murit cineastul portughez Paulo Rocha; a avut o contribuţie semnificativă în dezvoltarea cinematografiei portugheze moderne (n. 1935)
– 2018: A murit actriţa mexicană Rosenda Monteros (n. 1935) – 1 an