Ascultă Radio România Constanța Live

Andrei și Doru Timaru, în studioul Radio Constanța

Andrei și Doru Timaru, în studioul Radio Constanța

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 decembrie 2019, 11:59

Constănțeanul Andrei Timaru a devenit campion național la tenis de câmp pentru al doilea an consecutiv. După ce anul trecut sportivul constănțean, în vârstă de aproape 9 ani, Andrei Timaru a devenit campion național la tenis de câmp, categoria roșu, iată că și anul acesta reușește o nouă performanță.

La Turneul Campionilor Tenis10FRT & Teens, organizat de Federația Română de Tenis, desfățurat la Brașov, în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2019, sportivul legitimat la CS Tenis Club TDC Constanța a devenit campion național la categoria Verde-Challenger.

Andrei Timaru, care este pregătit de tatăl său, antrenorul Doru Timaru, a câștigat finala Turneului Campionilor Tenis10&Tenis Teens la categoria Verde-Challenger, avându-l ca adversar pe Cuc Andrei (București). După patru victorii în grupă, Andrei Timaru a mai obținut trei victorii în meciurile decisive, sferturi, semifinală și finală.

Doru și Andrei Timaru, tatăl și fiul, s-au aflat astăzi în studioul Radio Constanța și ne-au explicat cum este drumul către performanță, într-un interviu cu Larisa Calistru:

Andrei, ai venit în studio cu medalii și două trofee. Povestește-ne când și unde le-ai câștigat?

Andrei Timaru : Prima cupă este la Turneul Campionilor la categoria Verde-Challenger – locul I și a doua este la categoria Portocaliu, la finaliști – locul II la băieți. Le-am câștigat în ultimele două weekend-uri. Am început tenisul la 3 ani și jumătate. Mă antrenez cu tatăl meu, de 3 ori pe săptămână: luni, miercuri și vineri la la ora 16.30 la ora 20.

Cum este să vă antrenați fiul?

Doru Timaru : Greu nu este. Îl tratez ca pe orice alt copil de la antrenament, cu foarte multă dragoste. Pe teren suntem prieteni și face de plăcere cine dorește. Cine nu dorește…sunt o grămadă de alte sporturi, există multe alte variante: tablete, telefoane, școală, bicicletă… Grupa din care face parte Andrei este mai redusă (6 copii), la următoarea grupă sunt 10 copii. Se pregătesc împreună, sunt prieteni toți, se joacă, se distrează, nu realizează cum trece timpul și la sfârșitul zilei au mai învățat ceva.

Cum a ajuns Andrei să practice tenisul de câmp? Cred că nu ar fi prea greu de răspuns la această întrebare, are sportul în genă…

Doru Timaru : Este un sport foarte plăcut, un sport care se poate începe de la o vârstă fragedă și pe care poți să-l practici până la o vârstă înaintată. Am prieteni de peste 60-70 de ani care încă mai țin racheta în mână. Este un sport foarte ușor de practicat, deși sunt foarte multe teorii și legende că e foarte scump… Da, într-adevăr este scurt când ajungi la un nivel foarte ridicat. Dar pentru a-l practica, pentru a deveni un mod de viață sănătos nu cred că este deloc scump. Andrei a fost adus de soție pe terenul de tenis când era în cărucior și îl scotea la plimbare și pe terenul de tenis. Totul se dezvoltă. Nu există copil care a venit pe terenul de tenis și mi-a spus că nu-i place. Nu există așa ceva. Poate vin plângând la tenis, aduși de părinți, pentru că sunt scoși din viața reală, viața ireală în care trăiesc foarte multe persoane și când ajung să se joace pe terenul de tenis realizează că într-adevăr este un lucru sănătos, frumos, plăcut, distractiv, armonios. Calitățile lui Andrei s-au dezvoltat în timp, prin activitățile pe care le desfășurăm: perseverență, dorința de mișcare, ambiție, atenție. Acestea sunt lucruri care trebuie să existe în orice campion.

Oamenii care se pricep la sport spun că Andrei calcă pe urmele Simonei Halep.Așa să fie?

Doru Timaru : Simona Halep s-a pregătit sub ochii mei, a făcut tenis cu un coleg de-al meu începând cu vârsta de 6 ani. I-am urmărit pregătirea până la vârsta de 16 ani.Greu nu este, din moment ce tot de la aceeași bază, tot de la aceleași terenuri a plecat și cu un fost număr unu mondial. Cu susținere și ajutor poate vom călca pe urmele ei. Sau, să zicem, pe urmele lui Federer.

Să îl întrebăm pe Andrei: ai un idol din tenis?

Andrei Timaru : Mie îmi place Novak Djokovic. Aș vrea să ajung ca el într-o zi. Colegii mei și doamna învățătoare de la Școala Gimnalizală nr. 8 Constanța s-au bucurat pentru cupele și medaliile pe care le-am câștigat și mă încurajează. Mai am timp și de lecții, în afară de sport materiile mele preferate sunt matematica și româna (parcă un pic mai mult limba română). A fost foarte bine când am urcat pe podium și îmi mai doresc să mă număr printre câștigători.

Ne apropiem de finalul acestui an. Cum a fost el și ce așteptați de la 2020?

Doru Timaru: Gânduri? Discutăm despre ele în 2020… Să ajungem cu bine în ianuarie și discutăm. Îmi doresc să pună mâna pe racheta de tenis cât mai mulți copii, să fim sănătoși pentru a putea să mergem mai departe. Toate se reduc la sănătate. Metode avem, locații avem, cu sprijinul autorităților(dacă vor să ne bage în seamă)… cine știe?… poate reușim mai departe. Până acum autoritățile ne-au primit cererile și atât.

Credeți că performanțele din ultimii ani ale Simonei Halep și Horia Tecău au adus copiii constănțenilor mai aproape de sport,de tenisul de câmp?

Doru Timaru : De tenisul de câmp sigur da. Datorită cestui fenomen. Sunt foarte multe nume din Constanța: fostul președinte al Federației Române de Tenis, actualul căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Simona Halep, Horia Tecău, mai sunt și încă 3-4 nume nu foarte cunoscute care din Constanța au plecat. Cred că aerul de mare priește tenisului. Eu îi aștept pe cei mici la clubul nostru să facă mișcare, pot da de mine pe fcebook sau pot veni la Clubul Sportiv TDC, suntem acolo, pe terenurile de tenis.


Realizator – Larisa Calistru

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:08

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan

România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre...

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:38

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la...

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:31

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că pe...

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:18

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR

Sorin Moranu, consilierul vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de lansare a proiectului...

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor