INTERVIU | Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor Constanța (AEC) a explicat de ce abrogarea Ordonanței 51 nu rezolvă problema decontării transportului elevilor
Publicat de Doina Sirbu, 8 decembrie 2019, 14:07 / actualizat: 9 decembrie 2019, 5:58
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Guvernului României să facă public proiectul de lege privind presupusa „abrogare” a OUG nr. 51/2019, având în vedere posibilitatea unei erori majore, ce ține atât de termenii utilizați în comunicarea publică, cât și de faptul că această măsură nu poate rezolva problemele privind transportul elevilor fără măsuri adiacente.
Săptămâna aceasta, premierul României a anunțat că își va angaja răspunderea pentru mai multe proiecte de lege, printre care și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/2019. Această ordonanță a reprezentat o nouă lovitură dată elevilor din România în ceea ce privește problemele cu transportul acestora. Din 3 în 3 ani, Guvernul României, indiferent de conducere, a luat măsuri care să afecteze major în sens negativ transportul elevilor. Liliana Moldoveanu a vorbit despre acest subiect, la Interviul Dimineții, cu Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor Constanța.
În primul rând, aș vrea să ne spui care este situația acum, în acest moment, situația decontării transportului elevilor?
Andrei-Mihai Tănase – În primul rând aș vrea să fac o distincție încă de la început, o distincție pe care se pare că nici reprezentanții Guvernului n-au făcut-o bine atunci când au făcut declarațiile publice! Problema care a existat cu OUG nr. 51/2019 a ținut de reducerile elevilor! Deci, Legea Educației prevede două drepturi distincte pentru elevi. Prima – aceea de a beneficia de reducerea de 50% la transportul județean pentru toți elevii, iar a doua – drepturile de a beneficia de decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru decontarea navatei pentru elevii care nu au profilul sau specializarea dorită în localitatea de domiciliu. Prima, cea cu reducerile este afectată de Ordonanța 51, dar revenind asupra navetei, situația privind naveta a evoluat de-a lungul timpului. Dacă în 2011, dreptul pentru elevi la decontarea cheltuielilor de transport era respectat, la fel și în 2012, în 2013 Guvernul a dat Ordonanța de Guvern 29/2013 prin care au încercat să plafoneze decontarea navetei la 26 de lei pe 3 km pe lună. Asta se ajungea ca pentru 50 de km să deconteze 120, 140 de lei, în condițiile în care abonamentele erau 300, 400 de lei. După trei ani de zile în care Asociația Elevilor din Constanța cât și Consiliul Național al Elevilor au făcut presiuni asupa Guvernului ca să se rezove această problemă, în 2016, Guvernul a crezut că a venit cu o soluție, dar, de fapt, între ghilimele, soluția pe care au găsit-o ei era o înrăutățire a situației pentru că au impus prin OUG 69/2016 tarife maximale pentru abonamente elevilor în sarcina operatorilor de transport, fără să le acorde și compensații, deci, practic, le spuneau operatorilor, ori sunteți obligați să respectați tarifele astea maxime, ori noi nu vă dăm nimic ca să vă recuperați pierderile. Acest lucru este nelegal, firește, iar operatorii de transport nu au respectat aceste tarife, tarifele erau stabilite prin HG 863/2016. Această Hotărâre de Guvern este încă în vigoare chiar și astăzi, iar ea continuă să afecteze naveta elevilor, pentru că în momentul în care elevii se duc la transportatori și își cumpără un abonament, ei îl cumpără la un preț mai mare decât cel din acea Hotărâre de Guvern, iar ajungând la școli cu abonamentele mai mari, contabilii nu știu exact ce să facă, pentru că sunt speriați și de Curtea de Conturi să nu vină să îi întrebe de ce au decontat mai mult decât spune HG. Unele școli nu decontează deloc, altele decontează parțial și suntem într-o situație puțin amețitoare așa. Noi, de ceva vreme, tot mergem pe la școli și încercăm să găsim dovezi că nu se decontează naveta. Am găsit la vreo patru licee și încercăm să continuăm procesul acesta de informare.
Așadar, ne-ai făcut un scurt istoric al etapelor, al modificărilor legislative care au condus la această situație. În comunicatul de presă pe care l-ați lansat în această săptămână, considerați că abrogarea Ordonanței 51 nu rezolvă problema decontării. De ce?
Andrei-Mihai Tănase – Pentru că OUG 51 ce a făcut mai exact? A eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice. Asta înseamnă că s-a eliminat posibilitatea Consiliilor Județene de a obliga operatorii de transport să acorde reduceri pentru elevi sau să practice anumite trasee care sunt neprofitabile în schimbul unor compensații. Deși reducerile nu s-au dat până în momentul de față în niciun județ din România, odată ce a intrat Ordonanța de Urgență în vigoare, cu atât mai mult ele nu pot fi date. Cam astea sunt cele două lucruri pe care le afectează Ordonanța. Pe de-o parte reducerile pentru transportul județean, pe de altă parte, traseele. Chiar și în cazul ăsta, abrogarea Ordonanței nu rezolvă nici măcar problema cu reducerile și cu traseele, pentru că abrogarea unei norme de modificare așa cum a fost OUG 51, practic, un act normativ care modifică o lege, asta a făcut OUG 51, a modificat legea 92/2007, nu poate fi abrogat în sensul cuvântului a abroga. El poate fi doar respins în Parlament. În momentul de față, legea de aprobare a Ordonanței se află în Parlament. Ce ar trebui să facă Guvernul? Ar trebui să respingă, să facă un proiect legislativ de respingere a Ordonanței. Asta ar rezolva problema, pentru că el nu poate fi abrogat. OUG 51 nu poate fi abrogată și ne e teamă că din comunicarea publică, proiectul pe care l-au pregătit cei de la Guvern să nu fie ceva care să creeze probleme și mai mari în sistem. De aceea am solicitat public Guvernului să publice proiectul pe care l-au pregătit pentru angajarea răspunderii, astfel încât să nu avem din nou încă o Odonanță care să strice problemele, pentru că la trei ani, se pare că Guvernul a dat câte un act care a stricat transportul elevilor. Avem în 2013, cum am spus și mai devreme, în 2016 la fel, acum în 2019, OUG 51. Vrem să ne asigurăm că lucrurile merg bine și de aceea am solicitat Guvernului să facă public proiectul de lege pe care l-a pregătit pentru angajarea răspunderii.
Care este în opinia Asociației Elevilor Constanța, soluția pentru decontarea transportului elevilor?
Andrei-Mihai Tănase – În momentul de față, ca transportul elevilor să poată fi decontat, trebuie să fie abrogată Hotărârea de Guvern 863/2016, asta în primul rând, pentru că ea este cea care stabilește tarifele maximale pentru operatorii de transport, tarife pe care nu le respectă. În momentul în care acea Hotărâre de Guvern va fi abrogată, nu vor mai exista tarifele maximale, iar școlile vor putea să deconteze integral abonamantele elevilor fără să fie limitate de acea Hotărâre de Guvern. Sigur, mai există problema din Legea Educației. Sunt trei aliniate la articolul 84 care fac referire la tarifele maximale. Dacă Guvernul ar vrea să rezolve și această problemă, ar trebui ca prin acest proiect legislativ pe care îl pregătește, să își angajeze răspunderea și pe abrogarea HG 863, dar și pe a aduce niște modificări la Legea Educației în sensul abrogării – articolul 84, aliniatele 3 indice 1, 3 indice 4, care vorbesc de aceste tarife maximale, și să prevadă astfel, decontarea integrală a transportului pentru toți elevii. Cam ăștia ar fi pașii de urmat ca să se rezolve problema cu decontarea navetei. De aceea ne exprimăm îngrijorarea din comunicarea publică a faptului că se dorește mai degrabă o dezinformare, în condițiile în care cred că ei sunt specialiști și cunosc faptul că OUG 51 n-a afectat în mod direct naveta elevilor, ci mai degrabă reducerile pentru ei. Noi am trimis și un draft de proiect legislativ pentru reprezentanții Guvernului, cu toate măsurile care ar rezolva atât problema decontării navetei, cât și problema reducerilor. În momentul de față sperăm ca el să fie și preluat, pentru că orice altă formă a proiectului legislativ nu face decât să înrăutățească problema.
Să punem și răul în față. Ce demersuri sunt de făcut de către Asociația Elevilor Constanța, în situația în care problema decontării transportului elevilor nu va fi soluționată?
Andrei-Mihai Tănase – În momentul de față noi oricum avem un proces pe rolul Curții de Apel Constanța, dosarul nr. 451/36/2019, dosar care va avea termen chiar săptămâna viitoare, miercuri, iar noi vom continua demersurile în instanță pentru abrogarea acelei Hotărâri de Guvern. De asemenea, în Parlament, cel mai probabil vom încerca să corectăm un proiect legislativ care să modifice Legea Educației, în sensul în care să se abroge acele prevederi. Și vorbesc despre tarifele maximale la decontarea navatei elevilor și în felul acesta, după ce vom corecta cadrul legislativ, pasul următor va fi ca Guvernul, fie că vrea, fie că nu vrea, ăsta o să fie cadrul legislativ, să aloce mai mulți bani pentru decontarea navetei elevilor, pentru că până acum ei au menținut în vigoare acea Hotărâre de Guvern, deși, evident este nelegală, au menținut-o în vigoare, pentru că implica costuri mai mici pentru Minister. Banii pentru decontarea navetei vin către școli din bugetul Ministerului Educației. Mi-a fost și recunoscut de un reprezentant al Ministerului de la Direcția de Finanțe, faptul că dacă ar abroga acea Hotărâre de Guvern, ar însemna să dea mai mulți bani, ceea ce nu își doresc. În momentul de față trebuie ca acest cadru legislativ să fie corectat, iar Guvernul să aloce suficient de mulți bani. Noi vom continua demersul în sensul acesta, nu ne vom opri. Deja ne desfășurăm de un an și jumătate pe mandatul meu, de 3,4,5 ani pe mandatul foștilor mei colegi din biroul de conducere, deci, vom continua până când problema aceasta va fi rezolvată.
Realizator – Liliana Moldoveanu / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Sigla AEC