CONSTANȚA: Tragedia din Portul Midia, relatată de pilotul navei Queen Hind, într-o scrisoare deschisă
Publicat de , 28 noiembrie 2019, 14:50
Pilotul maritim Florin Ieronim Rusu, cel care a pilotat nava Queen Hind în ziua producerii tragediei, a postat pe Facebook o scrisoare deschisă în care prezintă filmul evenimentelor petrecute în ziua de 24 noiembrie, când vasul s-a răsturnat în Portul Midia.
Florin Rusu precizează că este posesor al brevetelor Comandant de cursă lungă și Pilot maritim 1 și că are experiență în pilotajul navelor maritime de peste 30 ani. „Brevetul pe care-l posed îmi dă dreptul să pilotez nave de orice mărime, fără limite“, menționează pilotul maritim.
Florin Rusu a relatat filmul evenimentelor petrecute în ziua tragediei. „La ora 10.20 m-am prezentat la bordul navei pentru plecarea navei QUEEN HIND de pe cheul de nord din portul Midia. Comandantul navei mă informează că nava are pescaj Prova 5,90 m, Pupa 6,54 m, iar pentru siguranța navei și a manevrei dorește două remorchere, având în vedere și faptul că este nou pe navă; a preluat nava în ziua plecarii ei. La plecarea de la cheu remorcherul CANAL SERVICE 11 a luat remorca prova, iar remorcherul BRĂILA a luat remorca pupa. Încercând largarea navei de la cheu cu cele doua remorchere am constatat că nava nu poate ieși de la cheu, ba mai mult se înclină la stânga foarte mult, aproximativ 10 grade. Am stopat remorcherele, nava a revenit la înclinare zero. Folosind mașina navei foarte încet înainte, am constatat că nava nu se mișcă, refuzând să parasească cheul. În acel moment am înțeles că nava este pusă pe uscat, fiind acostată la cheu și îl informez pe Comandant despre aceasta. Prima întrebare a acestuia a fost «Care este natura fundului mării in locul respectiv?» Spunându-i că în acea zonă a portului nu avem decât fund nisipos și mâl, acesta îmi sugerează să folosim mașina JUMATATE ÎNAINTE și nava va ieși de pe uscat, lucru care s-a dovedit adevărat“, relatează pilotul.
El spune că, odată ce nava a părăsit cheul, remorcherele au început să lucreze conform ordinelor primite, iar mașina navei a fost redusă la „foarte încet înainte“. „Parcurgând aproximativ 500 de metri până la ieșirea din zona Șantierului Naval, am remarcat că nava guvernează cu greutate, iar stabilitatea navei este precară, aceasta înclinându-se la stânga sau la dreapta foarte mult. În acel moment am înțeles gravitatea situației, am căutat să mențin nava la extremitatea maximă din stânga șenalului nevigabil. Trebuia să evit blocarea portului în eventualitatea că nava se va rasturna în mijlocul canalului navigabil. Nava începuse să se incline spre dreapta exagerat de mult. Eram convins că există riscul de răsturnare a navei, cu siguranță înainte de a ieși din port, drept pentru care am stopat nava și am solicitat asistența tuturor remorcherelor din port. Au raspuns prompt remorcherele BUCUREȘTI, ALEXANDERU 2 si PESCĂRUȘ 3. Când remorcherele au sosit lângă navă, deși au încercat să împingă nava din tribord, bordul în care era înclinată nava, aceasta continua să se încline, rasturnarea fiind iminentă“, mai scrie pilotul.
El a ținut să precizeze că toate cele cinci remorchere au executat comenzile primite promt și cu professionalism. „Nava fiind foarte tare înclinată, deși am luat în calcul reîntoarcerea navei la cheu, mașina navei nu a mai răspuns la comenzi, fiind probabil inundată cu apă. La acel moment, Comandantul navei, înțelegând ca nava este pierdută, a ordonat ABANDONAREA NAVEI și salvarea echipajului“, povestește pilotul maritim, care precizează că a fost recuperate de remorcherul București.
El mai spune că de la bordul remorcherului a coordonat permanent, prin radiotelefonul portabil, acțiunea de salvare a echipajului. „Parte din echipaj era la prova navei, alții erau la pupa navei, iar un alt grup se afla lângă comanda de navigație, împreună cu Comandantul navei; 22 membri în echipaj, inclusiv Comandantul navei. Permanent am ținut legătura cu Căpitania Portului Midia prin radiotelefon, iar atunci când un membru al echipajului a căzut la apă, am solicitat prin Căpitănia Portului serviciul ambulanță 112 și am ordonat pilotinei MARITIME 2 sa asiste remorcherul CANAL SERVICE 11 și să dea o mână de ajutor pentru recuperarea marinarului căzut în apă. Știam că acest marinar urma să intre în șoc hipotermic. Toată acțiunea de salvare a echipajului s-a desfășurat în timp record pentru că nimeni din exterior nu a intervenit peste ordinele pilotului, repartizarea pozițiilor remorcherelor și a pilotinei fiind datorată pilotului ce a coordonat și evaluat situația de la fața locului, fiind la bordul remorcherului BUCUREȘTI.
Consider că toată actiunea declanșată și desfășurată de la momentul ABANDON NAVĂ a fost un succes datorat bunei pregătiri a marinarilor români aflați la bordul remorcherelor CANAL SERVICE 11, BRĂILA, ALEXANDRU 2, PESCĂRUȘ 3, BUCUREȘTI și pilotina MARITIME 2. Aceștia au salvat vieți ale marinarilor aflați pe nava QUEEN HIND și deși doar ei merită toate laudele, noi, marinarii români, nu ne-am făcut decât datoria față de semenii noștr“, scrie pilotul maritim, în scrisoarea deschisă.
Între timp, în Portul Midia, continuă operaţiunile de recuperare a animalelor de pe nava eşuată. Armatorul şi-a dat acceptul pentru tăierea de noi breşe în corpul navei, care să le permită salvatorilor accesul către animalele care ar putea fi încă în viaţă. Şansele scad, însă, cu fiecare clipă, dat fiind că s-au împlinit 4 zile de când nava cu cele peste 14.600 de oi a eşuat.
Pânâ acum, doar 230 au fost recuperate în viaţă, în urma eforturilor supraomeneşti făcute de pompierii de la ISU, salvatorii de la ARSVOM, reprezentanţii mai multor ONG-uri pentru protecţia animalelor şi medici veterinari.