Cleopatra Mamaia a încheiat sezonul cu o victorie clară în fața contracandidatei la titlu
Publicat de Catalin Donose, 27 noiembrie 2019, 13:47
Stadionul Constructorul-Cleopatra din Constanța a găzduit miercuri, meciul contând pentru etapa a 5-a, a Campionatului Național de rugby sub 19 ani dintre Cleopatra Mamaia și Colegiul Tehnic Dinicu Golescu București.
Gazdele antrenate de Victor Bezușcu, Virgil Năstase, Marian Nache și Onal Agiacai și-au dorit să încheie sezonul cu o prestație solidă și au reușit o victorie cu punct bonus, scor 34-15, după ce au condus și la pauză cu 14-8.
Raportul eseurilor a fost favorabil constănțenilor cu 5-2, al transformărilor cu 3-1, iar la lovituri de pedeapsă a fost 1-1.
Cleopatra se află pe locul al doilea cu 11 puncte, devansată de CT Dinicu Golescu București cu 14 puncte, dar echipa constănțeană are un meci mai puțin jucat.
Au arbitrat Vlad Iordăchescu – București, Robert Diaconescu – Năvodari, Viorel Bujoreanu – Mangalia, Valeriu Chipercean – Constanța.
Text și foto – Cătălin Donose