Vreme închisă și rece în Dobrogea
Publicat de , 26 noiembrie 2019, 09:33
Meteorologii anunţă vreme mohorâtă astăzi, în Dobrogea, cu cer temporar noros şi temperaturi maxime între 7 şi 11 grade.
Vântul va sufla cu până la 60 de kilometri la oră, până la ora 14 fiind în vigoare un cod galben în judeţele Constanţa şi Tulcea.
Pentru la noapte sunt anunţate minime termice între minus 1 şi plus 4 grade, iar mâine mercurul din termometre va urca până la 11 grade şi cerul va fi variabil.
Pentru joi, meteorologii anunţă o încălzire a vremii – vor fi până la 17 grade celsius în timpul zilei.