INTERVIUL DIMINEȚII | Ilie Floroiu, despre Sala Polivalentă ce urmează să fie construită la Constanța: „Ne dorim o sală modernă, pentru a putea organiza competiții de nivel internațional“
Publicat de , 26 noiembrie 2019, 11:32
Invitatul de astăzi al matinalului Bună dimineața a fost Ilie Floroiu, consilierul pe probleme de sport al primarului Decebal Făgădău. Fostul mare atlet le-a vorbit, la Interviul Dimineții, realizat de Larisa Calistru și Cătălin Donose, despre începerea lucrărilor la Sala Polivalentă din Constanța și despre opțiunile pe care le au cei care doresc să facă sport.
Domnule Floroiu, ce proiecte au fost finanțate în acest an de Primăria Constanța în materie de sport?
Primăria Constanța a finanțat două feluri de cheltuieli: finanțarea structurilor sportive (care sunt în număr de 14, între care și Clubul Sportiv Farul Constanța) și proiecte sportive. Aceste finanțări la structurile sportive au fost pe legea educației fizice și sportului nr. 69 din 2000, iar celelalte proiecte din 2019 au fost finanțate pe legea 350 din fonduri nerambursabile. Iată câteva dintre aceste proiecte: aș începe cu FIBA 3×3, un turneu de baschet care s-a desfășurat chiar aici, în stațiunea Mamaia, aproape de dumneavoastră, și care s-a bucurat de un mare succes. De la această competiție a plecat drumul spre calificarea echipei României de 3X3 la Jocurile Olimpice 2020. Este o onoare pentru noi această calificare, suntem români, suntem patrioți și contează foarte mult ca România să aibă cât mai mulți sportivi calificați pentru această mare competiție. Să vorbim și despre Sport Dance Festival, care se desfășoară prin Clubul Sportiv Phoenix. Este vorba despre acțiuni de aruncare la coșul de baschet, la porțile de fotbal și de handbal. S-a mers prin școli pentru selecție, am participat și eu. Vreau să evidențiez și un program cultural care s-a bucurat de un real succes, din discuțiile pe care le-am avut cu profesorii și cu conducerea clubului. Doresc ca astfel de acțiuni să fie cât mai des, pentru că au priză la copii și este și un îndemn pentru a face mișcare. Primăria a susținut și competiția de triatlon care s-a desfășurat la Mamaia, Campionatul Mondial de skandenberg (au participat peste 1300 de sportivi din 54 de țări). A mai fost finala la seniori și cadeți la volei, Campionatul European de șah și finala Campionatului Național de gimnastică artistică pentru junioare.
Am văzut diverse lucrări la stadionul din Strada Primăverii. Ce se întâplă acolo?
Într-adevăr, au început să se miște lucrurile. Se zugrăvește, se schimbă scaunele, băncile de rezervă. Eu cred că, dacă nu ar fi venit vremea rea, probabil că și pe pista de atletism am fi înlocuit porțiunile acelea unde tartanul original s-a cojit.
Ce ne puteți spune despre începerea lucrărilor la noua Sală Polivalentă din Complexul Badea Cârțan?
Se preconizează ca lucrările să înceapă. Am înțeles că autorizația de construcție este semnată, este ieșită cum se spune, contractul de finanțare de asemenea, dar se pare că s-a blocat undeva vizavi de cei care dețin terenurile în acea zonă.
Da, va fi construită pe actualele terenuri din Badea Cârțan (Voința, ITC, Cleopatra). Și parcarea de tiruri va fi desființată, e un proiect de amploare?
De foarte mare amploare, din punctul meu de vedere, și aș vrea să vă spun, în calitatea mea de locuitor al acestui oraș, că aștept această sală de mult timp, o așteaptă majoritatea constănțenilor și o așteaptă și federațiile sportive naționale. Pentru că toți doresc să aibă o sală modernă, o sală cu 5000 de locuri, cu 700 de locuri de parcare, unde poți organiza competiții nu numai la nivel național, ci și internațional.Trebuie găsită o soluție de urgență, acest proiect are 6-7 ani de zile de când a fost inițiat. Sunt convis că au fost anunțați toți deținătorii de terenuri din acea zonă că se va construi această sală. Peste un an, peste o zi, peste 7…oricum venea momentul H. Și cred că fiecare ar fi trebuit să își ia măsuri de continuitate a activității. Știu că Primăria este într-un proces cu un anumit club. După părerea mea, cred că s-ar putea găsi soluții amiabile, în așa fel încât lucrările la sală să demareze odată. Repet, Constanța are nevoie de o nouă sală, populația Constanței s-a mărit, Sala Sporturilor nu mai este într-o formă chiar așa de bună și până la urmă de ce să nu avem și noi o sală modernă, pentru a putea organiza competiții de nivel internațional? Am avut o discuție cu președintele Federației Române de Baschet, cu ocazia participării la acele turnee pe care le-am organizat (3×3) pentru a ne califica la Jocurile Olimpice, acesta spunea că trebuie să aibă Constanța o sală pe care o merită. Toate federațiile sportive doresc ca desfășurarea competițiilor să fie cât mai aproape de București, unde este o comunicare mai directă în ceea ce privește transportul delegațiilor. Știți foarte bine că a fost Campionatul Mondial de Skandenberg și se putea desfășura în acea sală, dacă exista. Dar a fost bine și la Pavilionul Expozițional.
Ați condus Clubul Sportiv Farul mulți ani. Cum a fost 2019 pentru acest club? Vă întrebăm pentru că ați rămas aproape de gruparea fanion a Constanței…
Pe lângă faptul că este starea mea sufletească de a mă implica și a sprijini activitatea CS Farul, sunt președintele Consiliului Consultativ, sunt delegatul Primăriei. Pot să spun că activitatea este pe aceeași linie ca și până acum. S-au obținut 334 de medalii, dintre care 103 de aur, 108 de argint și 123 de bronz la competițiile interne, iar la cele internaționale 73 de medalii. CS Farul stă bine spre foarte bine la acest capitol. Din păcate, s-a repetat istoria de anul trecut, când Ministerul Tineretului și Sportului a finanțat activitatea sportivă de la club cu 1 milion 170 de mii de lei, sumă insuficientă. Și aici a intervenit din nou Primăria cu 11 miliarde, lucru care face așa încât activitatea CS Farul să se încheie foarte bine și din punct de vedere financiar.Ce s-ar fi întâmplat dacă Primăria nu ar fi putut să finanțeze? Vă spun eu : se închideau multe secții.
Ce planuri, ce visuri aveți pentru anul 2020?
Având în vedere că am o anumită vârstă (67 de ani peste câteva zile), în primul rând îmi doresc să fiu sănătos. Pentru că în momentul în care ești sănătos poți să faci multe lucruri. Și chiar dacă nu o să mai fiu la Primărie, eu vreau să fac ceva pentru populația orașului, pentru cei care vor să facă mișcare. O să am mult timp la dispoziție și o să fac acest lucru fără plată. Îmi plac oamenii care fac mișcare și mi-ar plăcea ca populația României să fie o populație sănătoasă, în așa fel încât să ducă greutățile acestei țări.
Interviu realizat de Larisa Calistru și Cătălin Donose / Foto – Radio Constanța