Reprezentanții CN APM Constanța, la „Navigator Vilag Conference“, în Ungaria
Publicat de , 19 noiembrie 2019, 12:21
CN APM SA Constanta și compania CARGO Kozlekedesi Kft. organizeză, în perioada 19-20 noiembrie 2019, a XX-a ediție a „Navigator Vilag Conference“, la Budapesta, în Ungaria.
Prin organizarea acestui eveniment, CN APM SA Constanța urmărește menținerea Portului Constanța în atenția transportatorilor din Ungaria, pe o piață extrem de dinamică și diversificată.
La eveniment vor participa toți factorii direct implicați în transportul feroviar, pe ruta Constanța – Budapesta, alături de Portul Constanța, în vederea îmbunătățirii traficului de mărfuri pe acest segment de transport.