Ascultă Radio România Constanța Live

Pasiunea pentru astronomie – Arina-Ilinca Gheorghe și Ștefan Solomon, elevi olimpici la Radio Constanța

Pasiunea pentru astronomie – Arina-Ilinca Gheorghe și Ștefan Solomon, elevi olimpici la Radio Constanța

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 noiembrie 2019, 12:49

V-am prezentat de-a lungul vremii tineri constănțeni care au obținut rezultate remarcabile la diferite concursuri naționale și internaționale. Astăzi i-am cunoscut la Interviul Dimineții pe Arina-Ilinca Gheorghe și pe Ștefan Solomon, doi elevi ai Colegiului Național Mircea cel Bătrân pasionați de astronomie. Participă consecvent la Olimpiadă și la cercul de astronomie.

Arina-Ilinca Gheorghe –17 ani, este în clasa a XI-a la profilul științele naturii bilingv germană. Are pasiuni diverse, de la literatură la științele exacte(mai ales chimia, biologia, astronomia).
Ștefan Solomon – elev în clasa a XI-a la profilul științele naturii, pasionat de matematică și de științele exacte precum chimia, fizica și în special astronomia.

Arina-Ilinca Gheorghe și Ștefan Solomon, în dialog cu Larisa Calistru:

Ce este astronomia? Nu se studiază la școală…

Arina-Ilinca Gheorghe : Astronomia presupune studiul astrelor, de la stele, la planete, la tot ce se află în cosmos. Pasiunea mea a pornit în momentul în care am găsit pe internet sau la televizor diferite materiale. Apoi am găsit un grup de persoane care erau interesate de același lucru. Inițial, mă uitam pe Discovery Channel la diferite emisiuni care mi se păreau foarte interesante. De atunci a apărut această pasiune. Însă, la nivelul la care am ajuns acum pot spune că interesul meu s-a accentuat în clasa a VIII-a.

Cum au apărut rezultatele? Ștefan a venit în studio și cu o medalie… Ce reprezintă ea?

Ștefan Solomon : Am obținut-o anul trecut, la Olimpiada de la Breaza. Am ajuns la această performanță după multă muncă. Nu pot spune exact câte ore de muncă au fost, pentru că o săptămână munceam mai mult, în alta mai puțin. În princpiu, munceam de câte ori aveam oczia, pentru că era o plăcere și nu simțeam neapărat ca pe o muncă.

Arina-Ilinca Gheorghe : Sincer, munca în astronomie nu se numește chiar muncă. Era o plăcere, într-adevăr, să merg la cerc, să mă întâlnesc cu persoane de la care chiar aveam ce învăța și care m-au condus extraordinar de frumos prin această știință. Apoi munca individuală a purtat un rol foarte important, însă nu simțeam timpul cum trece.

Există la Constanța un cerc de astronomie?

Ștefan Solomon : Da, a apărut în urmă cu 3 ani. Am aflat de el de la prieteni, am participat prima oară în când eram elev în clasa a VIII-a. Timpul s-a scurs iar de anul acesta sunt mentor la acest cerc și mă mândresc cu acest fapt. Practic noi ne pregătim materia astfel încât să o predăm elevilor cât mai clar încă de la început, având în vedere că majoritatea noțiunilor care se predau nu au nicio legătură cu programa școlară. Ne face mare plăcere, e o anumită satisfacție care vine odată cu acest schimb de informații de la mentori la elevi.

Să înțeleg că sunteți profesori?

Arina-Ilinca Gheorghe : Nu-mi place să spun că sunt profesoară, ci prefer să spun că sunt mentor. Nu văd o diferență atât de mare între mine și elevi, La Cercul de Astronomie vin și elevi mai mari decât mine, de clasa a XII-a, pe care îi ghidez. Este o saftisfacție pentru mine. Nu suntem mentori doar eu și Ștefan, mai sunt și alții: Antonia Pănescu (elevă clasa a XI-a la Liceul Teoretic Ovidius), Daniel Nicolae (elev clasa a XII-a la Liceul Teoretic Ovidius), dar și George Prodan, Andrei Popa, Hakan Calila și Darius Mardaru (Colegiul Național Mircea cel Bătrân).

Ștefan Solomon : Cercul se ține în fiecare duminică de la ora 10, se face cu schimbul pentru că nu e nevoie să fie toți mentorii acolo. Prezența nu este obligatorie, fiecare poate veni doar în măsura în care îl interesează să își ia lecțiile, totul este foarte relaxat. Eu însă am fost în fiecare săptămână acolo.

Arina-Ilinca Gheorghe : Noi primim elevi începând cu clasa a VI-a, pentru că trebuie să aibă niște noțiuni de bază de fizică și matematică.

Ștefan Solomon : Noi am avut anul acesta un test inițial, am combinat noțiunile de matematică și fizică de bază, a fost destul de ușor, astfel încât toată lumea l-a trecut. Interesul nostru este să vină cât mai mulți. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine.

Sunteți în clasa a XI-a, vă pregătiți de concursuri?

Arina-Ilinca Gheorghe : Plănuiesc să particip la Olimpiada interdisciplinară Științele Pământului, de chimie și evident la cea de Astronomie și Astrofizică. Am tendința de a mă pierde atunci când sunt sub presiune, astfel încât tot ce-mi doresc este să mă îmbunătățesc și să am o etică de muncă mai bună.

Ștefan Solomon : Eu vreau să merg la Olimpidele de fizică, chimie și astronomie și mai sunt câteva concursuri de robotică, de sateliți la care mai particip împreună cu școala.

Vrei să schimbi medalia de bronz de anul trecut cu una de aur în 2019?

Ștefan Solomon : Da, mi-ar plăcea! Eu nu am un scop anume atunci când merg la concursuri. Țintesc cât mai sus și muncesc cât pot, ca să obțin rezultate cât mai bune.

Timp liber aveți?

Arina-Ilinca Gheorghe : Într-adevăr, este foarte greu să eliberezi mentoratul cu școala și cu pregătirea suplimentară pe care o fac pentru concursuri și pentru admiterea de la facultate, însă mai am timp liber și în general mi-l umplu cu literatură, muzică și voluntariat.Mă mândresc cu faptul că am un gust destul de versatil în muzică (de la muzică clasică la rock și rap). Cartea mea preferată este Cronica păsării-arc, a lui Haruki Murakami. Citesc în general thrillere psihologice ori ficționisto-realiste.

Ștefan Solomon : Și eu mi reușesc să-mi găsesc timp liber, ascult muzică, sunt un mare fan al muzicii, cânt și la chitară, mă uit și la filme, la seriale, mai citesc benzi desenate…

Unde veți merge la facultate?

Arina-Ilinca Gheorghe : M-am gândit de multă vreme, e o responsabilitate care îmi stă mereu pe umăr. O să merg ori la medicină, ori la biochimie. Pentru medicină aș aplica la Carol Davilla în București ori la Universitatea din Viena. Dacă voi alege drumul cercetării o să merg în Anglia.

Ștefan Solomon : Eu aș dori să fac cercetare pe fizică. Nu m-am hotărât încă la o facultate anume dar aș dori să studiez în străinătate.Nu că aș avea neapărat o problemă cu sistemul din România, numai că exact partea aceasta de dezvoltare pe fizică nu este foarte dezvoltată.Dar dacă mi s-ar ivi vreo ocazie să mă întorc pentru a face cercetare în România, aș face-o cu cea mai mare plăcere.

Foarte mulți tineri ne pleacă din țară și nu se mai întorc. De ce se întâmplă acest lucru?

Arina-Ilinca Gheorghe : Așa cum a zis și Ștefan, pe partea de cercetare România nu stă foarte bine. Am avut ocazia de a merge la Universitatea Politehnică din București timp de o săptămână, am vorbit cu masteranzi și cu doctoranzi de la Universitatea de Inginerie Medicală. Este un subiect cre mă interesează, astfel încât am întrebat: Cum este piața de muncă? Mi s-a spus că joburi se găsesc, însă salariul nu oferă o satisfacție foarte mare. În schimb, în străinătate ai mai multe oportunități de cercetare.

Ștefan Solomon : Sunt foarte multe facultăți foarte bune în România, cum ar fi : ingineria la Pohitehnică, medicina, dreptul, arhitectura. Dar mai sunt unele pe care copiii chiar le doresc și acestea nu sunt accesibile în România. De aceea tinerii pleacă, pentru că în țara noastră nu este destul de dezvoltat subiectul.

V-ați dori să faceți parte și din lotul României de astronomie?

Ștefan Solomon : Mi-ar plăcea foarte mult să fac parte din lot și să reprezint România la internațională. Ar fi un punct pe care, dacă l-aș atinge, aș fi foarte mulțumit.

Arina-Ilinca Gheorghe : Consider că oportunitatea de a face parte din lotul României este uriașă, pentru mine ar fi un pas foarte mare, foarte important și mi-ar oferi foarte multă satisfacție. Conștientizez faptul că pentru a ajunge la acest nivel trebuie să depun foarte multă muncă.

Studiați singuri sau apelați și la câte un profesor, atunci când întâmpinați greutăți?

Ștefan Solomon : În principiu, mă bazez pe propriile materiale, cărți din care lucrăm probleme de astronomie,iar atunci când nu putem să le rezolvăm avem posibilitatea de a apela la foștii mentori.

Arina-Ilinca Gheorghe :Ne cumpărăm singuri mterialele, din fericire avem această minune numită internet în secolul XXI și apelăm cu încredere.

În caz că ascultătorii noștri este elev și dorește să participe la Cercul de Astronomie și Astrofizică, îi așteptăm în fiecare duminică, de la ora 10, la Liceul Teoretic Ovidius.
Dacă se întreabă: Trebuie să particip la concursuri și olimpiade? Răspunsul este DA!

Ștefan Solomon : Concursurile și olimpiadele îți duc mari satisfcții atunci când reușești să obții un rezultat anume, iar pregătirea pentru ele te dezvoltă foarte mult.


Realizator – Larisa Calistru / Foto – Radio Constanța

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Călin Georgescu, la Parchetul General
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General
CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:07

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona

O amenințare cu bombă printr-un apel telefonic a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala Aeroportului Internațional...

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 09:16

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în București vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărți...

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 08:42

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei

Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al...

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 07:27

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață, un cod galben de ceață ce vizează zona continentală a județului...

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 21:08

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni

Referitor la incidentul din data de 20 aprilie 2025, în comuna Luncavița, privind uciderea unor animale de companie și violarea de domiciliu,...

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 20:32

FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an

Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în...

FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an