CONSTANȚA: Taximetriștii sunt nemulțumiți de reducerea numărului de licențe
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 noiembrie 2019, 11:53
Luni, 4 noiembrie, în sala Remus Opreanu a Consiliului Județean Constanța, a avut loc dezbaterea publică pentru reglementarea serviciilor de taxi din municipiu.
Organizată de către Primăria Constanța, dezbaterea are ca subiect proiectul de hotărâre pentru aprobarea „Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța“.
Proiectul se poate consulta pe site-ul oficial al primăriei.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, s-au putut trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice până la data de 04 noiembrie 2019.
La dezbatere au fost prezenți în jur de 300 de reprezentanți ai firmelor de taximetrie.
În prezent, în Constanța funcționează aproximativ 400 de firme de taxi.
Șoferii de taxi sunt nemulțumiți de modificarea HCLM 464/2003. Potrivit lui Lică Neagu, președintele Camerei de taximetre din Romania, filiala Constanta, în discuțiile purtate cu autoritățile locale ar putea fi reduse aproximativ 600 de licențe din numărul total de 1780, câte sunt acum la Constanța.
Pentru a se menține raportul de patru taximetre la mia de locuitori, ar urma să rămână 1262 de taximetriști cu licență, lucru aspru criticat de aceștia.
La dezbatere a venit și viceprimarul Dumitru Babu, care a declarat: ”Colegii mei să nu mai stea prin birouri și să fie implementate în teren deciziile ce se regăsește în HCL. Schimbarea nu vine doar de la noi, ci vine și de la voi. Vrem să facem lucrurile cât mai bine, să vă desfășurați activitatea cel mai bine”.
Redactor – Dana Malciu / Foto – Radio Constanța